Eroii Discovery la TIFF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un moment inedit al actualei ediţii a Galei TIFF l-a constituit decernarea premiului pentru concursul dedicat descoperirii unui erou autohton de către Discovery Channel.

Cele zece mini-documentare finaliste au fost proiectate în Piaţa Unirii din Cluj, iar câştigător a fost desemnat cel avându-l drept „erou“ pe Laurenţiu Şerban, realizat de soţia sa, reporterul TV Anca Grădinaru. Militar de profesie, Laurenţiu Şerban şi-a pierdut un picior în Afganistan, dar acest fapt nu l-a demoralizat, ci l-a transformat într-un practicant al sporturilor extreme, ceea ce îl ajută să se autodepăşească.

Momente inedite pot fi considerate şi proiecţiile speciale 3D – primele din istoria TIFF – cu filmele în această tehnologie a doi mari regizori germani: cea mai recentă producţie a cineastului invitat de onoare al ediţiei de anul trecut, Wim Wenders, „Pina 3D“ (2010, despre legendara coregrafă Pina Bausch), şi cel mai recent film al regizorului Werner Herzog, „Peştera viselor uitate“ (2010, despre picturile rupestre din Franţa, cele mai vechi forme de artă din lume).

Totodată, până la 10 iulie, la Muzeul de Artă din Cluj va fi deschisă o excepţională expoziţie de fotografie (portrete ale unor mari actori şi regizori) a artistei Pat York, soţia lui Michael York.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite