"Eduard al III-lea", spectacol de cinci stele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O piesă foarte bună, cu tot ce-i trebuie: regie inspirată, actori mari şi o scenografie care-ţi taie răsuflarea. Aşteptările erau uriaşe pentru spectacolul "Eduard al III-lea", de

O piesă foarte bună, cu tot ce-i trebuie: regie inspirată, actori mari şi o scenografie care-ţi taie răsuflarea. Aşteptările erau uriaşe pentru spectacolul "Eduard al III-lea", de William Shakespeare, care a avut premiera duminică, la Teatrul Naţional din Bucureşti. De ce? Pentru că piesa este construită de profesionişti: regizorul Alexandru Tocilescu, actorul Ion Caramitru, scenograful Dragoş Buhagiar şi artistul Daniel Gontz.

Rugby şi jazz

Armata de elită a generat un spectacol greu de uitat, cu momente sclipitoare. Soldaţii regelui Eduard joacă rugby în debutul piesei "îmbrăcate" tot timpul în muzică de jazz. Se menţin în formă pentru războiul pe care îl vor porni împotriva Franţei.

Îmbătaţi de adrenalina jocului, dansează "haka", rostind pentru intimidarea adversarului pe care îl au în minte cuvintele "Sic transit gloria mundi". Apoi, pun mâna pe arme, pentru că regele Eduard al III-lea (Ion Caramitru) trebuie să urce pe tronul Franţei, pe care l-a moştenit de drept.

În drumul său spre inima Franţei, Eduard ajunge la curtea contesei de Salisbury (Crina Mureşan), de care se îndrăgosteşte. Flirtul pe muzica lui Nat King Cole smulge multe zâmbete în sală. Bolnav de dragoste, regele îi cere contesei să-i devină amantă. Şi de aici începe jocul onoarei. De fapt, spectacolul este o lecţie de onoare pe care o predau personaje diverse, incapabile să-şi încalce cuvântul dat.

Tocilescu a ţesut spectacolul în jurul lui Caramitru, rege veritabil. "Eduard al III-lea" este un spectacol multimedia, puternic vizual, cu multe elemente care îţi atrag atenţia. Este, mai întâi, structura ultratehnologizată şi mobilă, imaginată de Dragoş Buhagiar, care se transformă ca un robot în arc de triumf, poartă de castel, pod sau rampă.

Pe fundal se derulează imagini din jocuri video, animaţii manga sau din filmul "Pearl Harbour", dublate de coloana sonoră din "Gladiator", pentru a completa scenele de luptă de pe scenă. Spectacolul remarcabil îi mai are în distribuţie pe Simona Bondoc, Şerban Ionescu, Daniel Badale ş.a. Următoarea reprezentaţie va avea loc mâine, de la ora 18,30. Biletele costă între 5,30 şi 26,50 lei.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite