„După dealuri” va avea premiera la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul lui Cristian Mungiu, premiat la Cannes pentru cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină, va fi proiectat în premieră în România, în această toamnă, cel mai probabil în luna octombrie, la Iaşi

„Mungiu a fost de acord ca premiera filmului să aibă loc la Iaşi. Va fi în toamnă. Ne dorim să fie în luna octombrie, când sunt şi zilele Iaşiului, dar asta rămâne de discutat. Şi în cazul filmului lui Mungiu «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», premiat în 2007, tot la Cannes, s-a întâmplat la fel, premiera peliculei fiind, de asemenea, la Iaşi", a afirmat purtătorul de cuvânt al Primăriei ieşene, Sebastian Buraga, citat de Mediafax.

Lungmetrajul „După dealuri", în regia lui Cristian Mungiu, a primit, pe 27 mai, două premii la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes: premiul pentru scenariu (Cristian Mungiu) şi premiul pentru interpretare feminină (ex-aequo Cosmina Stratan şi Cristina Flutur).

„După dealuri" spune povestea a două fete, Alina (Cristina Flutur) şi Voichiţa (Cosmina Stratan), care au crescut împreună la orfelinat şi s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România. Alina vrea să plece de acolo pentru a se stabili în Germania şi îşi doreşte ca Voichiţa să vină cu ea. Însă Voichiţa este ataşată profund de viaţa de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol.

Din distribuţia filmului lui Mungiu mai fac parte Dana Tapalagă, Cătălina Harabagiu şi Valeriu Andriuţă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite