Duminica, intrare libera pentru toti vizitatorii Muzeului National de Arta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intrarea la Muzeul National de Arta al Romaniei si la Muzeul Colectiilor de Arta va fi gratuita pentru toti vizitatorii duminica, 2 mai. In urmatoarea duminica, la 9 mai, Sectia Educatie a Muzeului

Intrarea la Muzeul National de Arta al Romaniei si la Muzeul Colectiilor de Arta va fi gratuita pentru toti vizitatorii duminica, 2 mai. In urmatoarea duminica, la 9 mai, Sectia Educatie a Muzeului National de Arta invita copiii si tinerii intre 6 si 15 ani sa afle tainele unei cladiri-emblema a Bucurestiului, fostul Palat Regal si actualul Muzeu de Arta. "Istorie si istorii" este tema itinerariului de explorare a fostului Palat Regal si a istoriei familiei regale Hohenzollern-Sigmaringen. Copiii vor avea acces in spatiile de ceremonie ale palatului care nu sunt deschise publicului decat foarte rar. Astfel, vor fi vizitate, printre altele, Sala Tronului, Sufrageria Regala si Sala Oglinzilor. Vizita va fi continuata de un atelier de creatie in care copiii vor imagina propriul palat regal din culori, forme si materiale. Aceeasi tema "Istorie si istorii" va fi abordata in Muzeul Colectiilor de Arta printr-un program pentru tineri intre 10 si 15 ani. Accesul liber si actiunile educative de duminica, 2 mai si respectiv 9 mai, se inscriu in programul "Primavara muzeelor" initiat de Ministerul Culturii si Comunicarii din Franta. La acest program se afiliaza anual peste 1.500 de muzee din Europa prin deschiderea gratuita a portilor acestora si prin actiuni desfasurate sub sloganul "Istorie si istorii".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite