„Dilema“ ne învaţă cum să ne locuim oraşul

O nouă ediţie a clubului revistei „Dilema veche“ a încercat să dea răspunsuri spinoaselor probleme legate de vieţuirea cotidiană şi de locuirea spaţiului public şi privat. Dezbaterea pe tema „Cum ne locuim oraşul“ a fost ocazionată de tema dosarului celui mai recent număr al revistei. Întâlnirea a avut şi un nou spaţiu de desfăşurare: cafeneaua Godot, aflată în Centrul Vechi al Capitalei.

Probabil nu întâmplătoare a fost alegerea acestui nou loc pentru deja tradiţionalele întâlniri ale celei mai „elitiste“ (în sensul bun al cuvântului) reviste existentă în momentul de faţă pe piaţa publicistică. Cafeneaua Godot este situată pe o străduţă din aşa-zisul „vechi centru“ al oraşului, la doi paşi de ruinele care sfidează, de ani buni, bunul-simţ urbanistic şi minimele reguli de convieţuire civilizată ale unui oraş, dar care, de ceva vreme, se bucură de o remarcabilă efervescenţă comercială şi de night-life. Tot la doi paşi se află intrarea în Club A, tradiţionalul loc de întâlnire al studenţilor arhitecţi, iar la capătul străzii – a atras atenţia unul dintre participanţi – se află clădirea repartizată drept sediu al Ordinului Arhitecţilor: un imobil ruinat, cu intrările blocate, practic de nefolosit.

„Bucureştiul nu este un oraş“

Invitaţii care şi-au dat cu părerea, „incitaţi“ de moderatorul Mircea Vasilescu, au fost: arhitectul (şi poetul, în anii ’90) Augustin Ioan – reputat specialist „în problemă“, dar care, la această discuţie, a dovedit mai degrabă afectare şi cinism –, arhitectul Şerban Ţigănaş (preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România) – un discurs „aşezat“, probabil datorat şi formaţiei sale clujene – şi – pentru a intra în aspectele specifice „locuirii“ vii, concrete – un antropolog: Bogdan Iancu, care, de altfel, a avut şi cele mai punctuale observaţii legate de subiect.
Pe ansamblu, vorbitorii au încercat să „îndulcească pastila“ locuirii într-una dintre cele mai neprietenoase capitale din lume şi să convingă că „dracul“ nu-i chiar atât de negru. O tristă realitate a fost afirmată, totuşi (de Augustin Ioan): „Bucureştiul nu este un oraş, ci o succesiune de proiecte eşuate“. Există aici o tradiţie a demolărilor: Carol I, Carol al II-lea, Ceauşescu, Oprescu etc.