Despre Lenin, în Librăria Adevărul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 10 decembrie, de la ora 18.00,  cartea „Dracul şi mumia“, scrisă de Stelian Tănase, va fi lansată în Librăria Adevărul din Bucureşti, de pe strada Doamnei nr. 27-29. Despre noul volum, vor vorbi, la lansarea de mâine-seară, criticul Carmen Muşat, poetul Mircea Dinescu şi istoricul Adrian Cioroianu.

„Scriitura romanului e o îmbinare între stilurile lui Nabokov şi Kafka, între o realitate politică şi o utopie a autorului. E o parobolă, în care am recunoscut experienţa de televiziune a lui Stelian Tănase, mai ales în structura secvenţială şi în succesiunea de imagini covârşitoare", apreciază  Adrian Cioroianu. Istoricul subliniază: „Acest roman poate fi ecranizat datorită forţei imaginilor descrise de autor, impresionată fiind aceea cu Lenin răpus în mausoleu de Dracul".

Stelian Tănase, care s-a documentat 18 ani pentru cartea „Dracul şi mumia" şi prin numeroase călătorii în străinătate, spune că întemeietorul comunismului „era un monstru". Volumul „Dracul şi mumia", apărut la Editura Adevărul, a fost pe locul 10 în topul celor mai vândute cărţi ale editurii, la Târgul de Carte Gaudeamus. Volumul „Dracul şi mumia" (colecţia „Biblioteca Adevărul"), care are 342 de pagini şi costă 35 de lei, poate fi achiziţionat de la librăriile „Adevărul", Caravana Adevărul şi alte lanţuri comerciale. Stelian Tănase, în vârstă de 58 de ani, este autorul unor romane precum „Corpuri de iluminat" şi „Maestro". Volumul său, „Clienţii lu' tanti Varvara", a fost tradus recent în limba spaniolă.

"Scriitura romanului e o îmbinare între stilurile lui Nabokov şi Kafka."
Adrian Cioroianu istoric

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite