Delicatese la final de Bookfest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Memorialistica, eseul, poezia şi romanul au fost, toate, în prim-plan în ultima zi a Târgului de Carte Bookfest 2011. Principele Radu, criticul Nicolae Manolescu, istoricul polonez Adam Burakowski sau actorii Irina Petrescu şi Victor Rebengiuc au fost prezenţi ieri la Romexpo.

Manifestările din ultima zi a ediţiei din 2011 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest au început încă de dimineaţă. La ora 10.30, mai mulţi copii au venit la standul Adevărul Holding, însoţiţi de părinţi. Tudor Plăieşu, ilustratorul volumului „Toto şi Lulu", a desenat portretele mai multor micuţi, încântaţi că sunt imortalizaţi de un desenator talentat.

Voci memorabile

Primele lansări de carte au început, şi ele, în cursul dimineţii. Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a sosit la standul Polirom pentru a prezenta volumele „Provizorat istoric", o culegere de eseuri, şi „Lumea regelui", volum colectiv dedicat Regelui Mihai. Despre primul om de stat din istoria României care ajunge la vârsta de 90 de ani au scris, în „Lumea regelui", „nume din orizontul cultural personal al Familiei Regale", a explicat Principele Radu. Acesta a precizat: „Nu este un volum omagial, căci regelui nu-i place să fie «lustruit». E un instrument prin care putem afla, măcar în ceasul al 12-lea, ceva ce n-am ştiut niciodată sau am ştiut greşit".

O jumătate de oră mai târziu, s-au prezentat în faţa publicului doi reprezentanţi de clasă ai „vocilor Humanitas": actorul Victor Rebengiuc şi actriţa Irina Petrescu. Împreună cu Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, aceştia au pledat pentru farmecul şi utilitatea audiobook-ului.

„Încercaţi să înţelegeţi fenomenul fiindcă este foarte folositor. Când n-avem timp, e alternativa cea mai fericită. Le puteţi asculta când sunteţi la volan sau tăiaţi ceapă în bucătărie. Nu veţi fi dezamăgiţi", a susţinut Victor Rebengiuc, actorul care a imprimat de curând un disc cu „La ţigănci", nuvela lui Mircea Eliade. Gabriel Liiceanu, iubitor declarat de „cărţi vorbite", a fost laudativ la adresa profesionalismului actorilor, povestind că le-a descoperit, ascultându-i, „măsura, discreţia şi bunul-gust absolut".

„Prin audiobook, cuvintele devin figurine sculptate care aleargă prin maşină. Este un lux ca asemenea profesionişti să-ţi citească ţie", a explicat filosoful.
Istoricul polonez Adam Burakowski a venit, în jurul prânzului, la standul Editurii Polirom, unde, însoţit de Stejărel Olaru, şi-a lansat studiul „Dictatura lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989). Geniul Carpaţilor". Potrivit istoricului român care a prezentat volumul, reputat specialist în istoria Securităţii, acest studiu „e una dintre cele mai importante cărţi în domeniu fiindcă aduce documente şi surse despre evenimente pe care nu le cunoşteam".

Opere poetice

Nu numai cercetarea istorică, ci şi eseul pe teme literare a avut parte de evenimente ieri. Criticul Nicolae Manolescu a participat la lansarea volumului său „Teme", prezentat de tânărul lui coleg Cosmin Ciotloş şi de scriitorul Livius Ciocârlie. Această culegere dă seama de unicitatea unui stil, de deschiderea caracteristică gândirii critice a autorului şi mai ales de plăcerea lecturii, care nu l-a părăsit niciodată.

Ieri a intrat în lumina reflectorului şi volumul „Opera poetică", de Fernando Pessoa, tradus de poetul român Dinu Flămând, care a participat la lansare, alături de Denisa Comănescu, directoarea Editurii Humanitas Fiction, şi de Daniel Perdigäo, profesor de literatură portugheză la Universitatea din Bucureşti şi director al Institutului Camões din Capitală. Aceştia au subliniat importanţa ediţiei în limba română a poeziei lui Fernando Pessoa, una dintre cele mai importante şi mai misterioare personalităţi ale literaturii europene din prima jumătate a secolului trecut.

Un eveniment special dedicat poeziei a avut loc şi la standul Editurii Tractus Arte, unde s-a lansat a doua ediţie a unui volum colectiv la fel de important pentru literatura română ca şi antologicul „Aer cu diamante". Este vorba despre „Cinci", în care au semnat, în 1982, Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin şi Alexandru Muşina, poemele lor fiind prefaţate de Nicolae Manolescu, iar ilustraţia aparţinându-i lui Tudor Jebeleanu. (Re)lansarea de ieri i-a fost dedicată singurei care a răspuns „absent" la apel: poeta Mariana Marin, stinsă din viaţă în 2003.

După-amiază cu Eugen Şerbănescu

La ora 15.00, criticii literari Daniel Cristea-Enache şi Dan Cristea au prezentat, la standul Polirom, romanul „După-amiază cu o nimfomană pe vârful muntelui Parâng", de Eugen Şerbănescu. Prezent la eveniment, autorul a susţinut că este vorba despre o carte în care eroticul reprezintă „o pistă falsă", un instrument care ascunde altceva: o meditaţie despre lipsa de identitate în care se zbate România postdecembristă. Potrivit criticului Dan Cristea, cititorul de literatură română contemporană are acum la dispoziţie un roman „captivant, inteligent, bine scris, care se citeşte uşor şi te pune pe gânduri".

"Încercaţi să înţelegeţi fenomenul «audiobook» fiindcă este foarte folositor. Când n-avem timp, e alternativa cea mai fericită. Le puteţi asculta când sunteţi la volan sau tăiaţi ceapă în bucătărie. Nu veţi fi dezamăgiţi."
Victor Rebengiuc
actor

"Acesta este un dublu roman existenţial, care conţine confesiunea unei victime a sistemului şi 17 eseuri scrise la rece despre fracturile mentalului românesc."
Eugen Şerbănescu
scriitor

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite