FOTOGALERIE Dansul fanilor Depeche Mode

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul „Depeche // Dance“ are primele reprezentaţii astăzi şi sâmbătă, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucureşti. Zece dansatori mixează baletul clasic cu hip-hop-ul şi dansul contemporan, pentru a realiza un spectacol care are la bază muzica trupei Depeche Mode.

Coregraful italian Massimo Gerardi (44 de ani), fan Depeche Mode de la 14 ani, a ales doar nouă dansatori, la o audiţie la care au participat 80 de tineri, şi l-a invitat pe Răzvan Mazilu să fie liderul trupei. Gerardi a mai montat spectacolul „Depeche // Dance" sub un alt nume, în urmă cu câţiva ani, în Germania, iar reprezentaţia a avut succes.

FOTOGALERIE

Dureri de oase pentru concurenţii de la „Dansez pentru tine“

Biserica spaniolă consideră dansul un păcat

El a adaptat producţia, în funcţie de personalitatea dansatorilor români, păstrând intacte liniile de forţă ale playlistului. „Depeche // Dance" pleacă de la muzica formaţiei britanice Depeche Mode şi transformă hiturile într-un pretext pentru un spectacol de dans, care are ca temă dragostea şi singurătatea. Dansatorii români au repetat o lună mişcările pentru acest spectacol, sub supravegherea atentă a lui Răzvan Mazilu, el însuşi fan Depeche Mode încă din adolescenţă.

Mazilu a mai colaborat cu Massimo Gerardi la un spectacol intitulat „Flashback", montat în Germania, anul trecut, dar care a ajuns şi într-un turneu la Teatrul Odeon din Bucureşti, la sfârşitul lui 2009.Sursa de inspiraţie pentru prezentul spectacol a fost albumul scos de Depeche Mode în 1987, „Music for the Masses", iar publicul va putea asculta, timp de o oră, atât piese originale, cât şi remixuri.

Spectatorii vor recunoaşte melodii de pe acest album, dar şi titluri cunoscute, precum „World in My Eyes", „Enjoy The Silence" sau „Personal Jesus".

În spectacolul care va avea premiera astăzi şi mâine, la Teatrul Odeon din Bucureşti, artiştii vin ca într-o defilare pe catwalk şi îşi încep dansul, pe scena în care patru panouri albe se mişcă pentru a crea noi spaţii. Panourile sunt folosite şi pentru video-proiecţii, care au fost realizate de regizorul şi fotograful Anton Corbijn. Acesta este cunoscut pentru colaborarea cu trupele U2 şi Depeche Mode. Videoclipul piesei „Enjoy the Silence" a fost realizat în 1990 chiar de Anton Corbijn. El a conceput şi copertele albumelor unor trupe precum Metallica, Therapy?, The Rolling Stones, R.E.M. sau The Bee Gees.

Un spectacol dinamic

Artiştii îşi transmit unde de şoc pe ritmurile piesei „World in My Eyes", iar o dansatoare se joacă cu un glob pământesc. Este un moment care arată că femeile pot învârti lumea pe degete cu sexualitatea lor. Prin dans este sugerat şi flirtul dintre doi bărbaţi sau tensiunea din interiorul unui triunghi amoros.

Trebuie să mergi pe filiera textului pentru a căpăta o logică a perspectivei; mesajele dansate se decodifică uşor cu ajutorul versurilor scrise de membrii trupei Depeche Mode. Dansatorii îşi amplifică mişcările cu ajutorul unor obiecte: un pistol, un glob de discotecă, un telefon fix, un crucifix sau câteva chitare. Alături de cei zece dansatori, pe scenă urcă şi un actor care îl interpretează pe Dave Gahan, solistul trupei Depeche Mode. Acesta vorbeşte la o portavoce, în limba engleză, îndemnându-i pe spectatori să se bucure de linişte, în această lume nebună, plină de sirene şi de telefoane mobile.

Finalul spectacolului îi prinde pe dansatori cântând împreună refrenul melodiei „Leave in Silence". Montarea o să intre în repertoriul Teatrului Odeon, în cadrul programului „Dans la Odeon", iniţiat şi coordonat din 2001 de către dansatorul şi coregraful Răzvan Mazilu.

Informaţii utile

-Teatrul Odeon, Bucureşti (Calea Victoriei 40-42, sector 1)
-Depeche // Dance
-Un spectacol de Massimo Gerardi
-Costumele: Răzvan Mazilu
-Cu: Răzvan Mazilu, Laura Andrei, Bianca Patrichi, Judith State, Vanda Ştefănescu, Cristian Chiş, Mircea Ghinea, Levente Szasz, Florin Tănase, Mihai Smarandache
-Vineri 12 martie şi sâmbătă 13 martie 2010, ora 19.00
-Preţul biletelor: întreg - 42,40 lei; redus - 21,20 lei (se mai găsesc bilete).

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite