Al treilea Nobel pentru Danemarca

Danezul Johannes Jensen a obţinut preţioasa distincţie literară după patru ani în care Academia Suedeză nu a acordat niciun premiu. Între 1940-1943 Comitetul Nobel a decis să suspende decernarea premiului din cauza războiului.

Johannes V. Jensen s-a născut în 1873, la Farso, în Himmerland, şi a studiat mai întâi Medicina, pe care a abandonat-o repede pentru a se consacra literaturii, potrivit propriilor sale mărturisiri.

„M-am născut la 20 ianuarie 1873, într-un sat din nordul Iutlandei, ca al doilea fiu al unui medic veterinar de ţară, H. Jensen. La douăzeci de ani am absolvit cursurile Şcolii Catedralei din Viborg, apoi am studiat Medicina, timp de trei ani, la Universitatea din Copenhaga. La un moment dat, a trebuit să aleg între a-mi continua studiile şi a alege cariera literară”, spunea Jensen.

Cum a devenit celebru

Recunoaşterea sa în domeniul literaturii a început cu publicarea  „Povestirilor din Himmerland” (1898-1910), o serie de nuvele a căror acţiune se petrece, în mare parte, în Danemarca în care s-a născut. A urmat perioada legendelor şi a miturilor, cele pe care le-a îndrăgit cel mai mult ca formă literară. A mai scris romane, versuri, câteva piese de teatru şi multe eseuri.

În primele sale romane, precum „Einar Elkar” (1898), a descris atmosfera bolnăvicioasă ce domnea în Danemarca, dar şi în Europa sfârşitului de veac. Influenţat însă de operele scriitorilor Whitman sau Kipling, dar ajutat şi de propria sa structură morală, a dat naştere „Povestirilor din Himmerland”, în care celebrează natura şi locuitorii regiunii natale.

O lungă perioadă de vreme a lucrat ca jurnalist, scriind articole şi cronici pentru cotidiene, fără însă să reprezinte redacţia vreunui ziar, după cum, în ce priveşte politica, a stat mereu deoparte de orice grup politic. Astfel că a întreprins lungi călătorii mai întâi prin Statele Unite în calitate de corespondent de presă (1896), şi Franţa (1899), apoi a publicat, în 1901, „Renaşterea gotică”, în care a atribuit raselor „gotice”, adică anglo-saxone şi germanice, meritul oricărui progres material şi tehnic al omenirii.

„Lunga călători“, o istorie a umanităţii

Între 1902 şi 1903, a călătorit în jurul lumii, iar în 1913 a făcut un popas prelungit în Extremul Orient şi, din nou, în Statele Unite. Opera sa de căpetenie, marele ciclu romanesc cuprins sub titlul global „Lunga călătorie” (1908 - 1922), este, de fapt, o istorie a umanităţii, începând din epoca glaciară până la descoperirea „Lumii Noi” de către Columb şi vremurile progresului tehnic american. Johannes V.

Jensen a reluat aici teoriile rasiale şi evoluţioniste expuse, de altfel, şi în diverse eseuri, precum „Estetica şi evoluţia” sau „Evoluţie şi morală”. A exaltat cuceririle umanităţii, însă nicidecum datorită culturii, ci în pofida ei, astfel că a devenit, după cum l-a caracterizat critica, „unul dintre profeţii industrialismului”.

În paralel cu publicarea „Povestirilor din Himmerland”, a mai scris şi alte romane, printre care „Gudrun” (1936), iar în poezie, s-a remarcat prin cultul pentru serbările epocii păgâne, volumul său de versuri „Anotimpuri” (1923) cuprinzând şi câteva cânturi menite să substituie cântecele bisericeşti.

Dar printre operele sale cele mai originale se numără şi micile eseuri în proză reunite sub titlul „Mituri”, dintre care nouă culegeri se succed între anii 1907 şi 1940.

După ce, între 1940 şi 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Academia Suedeză nu a acordat Premiul Nobel pentru Literatură, primul care va fi distins cu această recunoaştere, în 1944, a fost Johannes Jensen, care s-a stins din viaţă şase ani mai târziu, în 1950.

„Viaţa ta nu-i altceva decât  o ploaie căzând pe pământ”

Noaptea e prea pustie şi moartă,
şi ploaia curge pe pământ
cu o energie surdă, cretină.
Totul e umed şi nepăsător.
De ce stă trenul de ore şi ore?
De ce s-a oprit destinul tocmai aici?

Am fugit de ploaie, de pământul măcinat,
în Danemarca, India şi Japonia,
ca să-mi intre ploaia în oase şi să putrezesc la Memphis,
Tennessee, U.S.A.?
(…)
Viaţa ta, în definitiv, nu-i altceva
decât o ploaie căzând pe pământ.
Viaţa ta, în definitiv, nu e mai mult
decât un ropot de ploaie greţoasă, şi soarta
ţi-a fost mereu să întârzii
într-o mizeră sală de aşteptare sau alta.
Rămâi deci la Memphis, Tennessee!”
(fragment din poemul “În staţia Memphis”, în traducerea Veronicăi Porumbacu)

Wallace Stevens, doar Pulitzer

Scriitorul Wallace Stevens (1879-1955) ar fi putut să obţină, în 1944, Premiul Nobel pentru Literatură

Poetul american Wallace Stevens s-a născut la 2 octombrie 1879, în Reading, Pennsylvania, ca fiu al avocatului de origine olandeză Garett Stevens şi al Maryei Stevens, descendenta unor colonişti germani.

Şcoala elementară şi liceul le-a absolvit tot în Reading, iar în 1897 a devenit student la Harvard până în 1900, când s-a transferat la New York Law School, de unde şi-a luat licenţa în Drept în iunie 1903.

Meseria de avocat n-o va părăsi toată viaţa şi o va practica în paralel cu activitatea literară. Astfel, a fost mai întâi avocat în New York, apoi, din 1916, a devenit asociat al unei mari companii de asigurări din Hartford, ajungând în 1934 vicepreşedinte al firmei. A debutat editorial în 1923, cu volumul “Harmonium”, dar încă din 1914 atrăsese atenţia presei şi criticii literare, obţinând şi întâiul său premiu, cel al revistei “Poetry”.

S-a impus ca unul dintre cei mai importanţi poeţi americani novatori ai momentului, versurile sale şocând şi încântând totodată prin noutatea discursului. Iată cum sună un fragment din poemul “Treisprezece chipuri de a privi o mierlă”. “Prin douăzeci de văi şi munţi înzăpeziţi/ Singurul lucru mişcător/ Ochiul mierlei era (…) Bărbatul şi femeia/ Sunt una./ Bărbatul, femeia şi mierla/ Sunt una”.

Un poet modern, cu program estetic

Wallace Stevens a obţinut, în decursul anilor, toate premiile însemnate ale literelor americane (National Book Award, Bollinger şi Pulitzer). În 1951, aproape de sfârşitul carierei poetice, a scris un eseu epic, “Îngerul necesar”, în care şi-a expus programul estetic.

A încetat din viaţă la 2 august 1955, în Hartford. Dintre volumele publicate, cele mai importante sunt “Harmonium” (1923),  „Ideas of Order”/„Idei de ordine” (1936), „The Man with the Blue Guitar”/„Omul cu chitara albastră” (1937), „Parts of a World” /“Părţi dintr-o lume” (1942), “Transport to the summer” /“În drum spre vară” (1947), “The Auroras of Autumn” /“Aurorile toamnei” (1950),  “The Necessary Angel” /“Îngerul necesar” (1951).