Cursă crâncenă pentru Premiile Gopo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedetele galei din 28 martie vor fi filme premiate internaţional, precum „Eu când vreau să fluier, fluier“ sau „Marţi, după Crăciun“. La anunţarea nominalizărilor, a stârnit controverse absenţa lui Andrei Ujică de pe lista primilor cinci regizori ai anului 2010.

NOMINALIZAŢII LA PREMIILE GOPO

O parte din suspansul care înconjoară cea de-a cincea ediţie a Premiilor Gopo s-a risipit, odată cu anunţul nominalizărilor pentru Gala 2011, care va avea loc pe 28 martie, într-un nou spaţiu: Crystal Palace Ballrooms (lângă Piaţa de Flori). Din cele 56 de titluri înscrise în cursă, au rămas pe lista celor care vor lupta pentru statuetele Gopo 12 lungmetraje, 6 scurtmetraje şi 5 documentare.

465 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti au fost deja contactaţi şi au acceptat să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, până la 27 martie inclusiv. Firma de audit solicitată pentru numărarea voturilor se angajează să păstreze secretul absolut asupra câştigătorilor, până la momentul festiv al decernării trofeelor.

Ujică, ignorat

Pentru distincţia supremă - Trofeul Gopo pentru cel mai bun lungmetraj - se luptă cinci filme, numai unul şi unul: „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", regia Andrei Ujică, „Eu când vreau să fluier, fluier", regia Florin Şerban, „Marţi, după Crăciun", regia Radu Muntean, „Medalia de onoare", regia Peter Călin Netzer, şi „Morgen", regia Marian Crişan.

Din păcate, ceea ce majoritatea specialiştilor au considerat pelicula anului - „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" -, deşi a fost nominalizată la patru dintre cele cinci categorii la care era eligibilă (inclusiv la montaj şi sunet, ambele pentru excepţionala Dana Bunescu), nu a beneficiat şi de nominalizarea la categoria cel mai bun regizor, pentru Andrei Ujică, lucru contestat la conferinţa prin care s-au anunţat nominalizările.

„Ujică nu este nominalizat, pentru că există ceilalţi cinci", a fost răspunsul unui membru al juriului (de fapt şase, pentru că, pe lângă celelalte nume de mai sus, la regizori mai sunt nominalizaţi Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, pentru „Felicia, înainte de toate").

Un film greu de evaluat

Criticul de film Valerian ­Sava a insistat, punându-şi întrebarea ce se va întâmpla dacă „Autobiografia...", cel mai important film românesc al anului în opinia presei internaţionale, nu va primi niciun premiu la Gala din martie, rămânând doar cu acest număr redus de nominalizări. „E posibil. Fiecare votant va opta în funcţie de relaţia pe care o are cu trecutul istoric recent, aşa după cum s-a întâmplat şi în receptarea filmului", a considerat criticul Mihai Chirilov, membru al juriului.

„Premiile şi trofeele nici nu ridică, nici nu coboară valoarea unui film", a opinat şi un alt membru al juriului, actriţa Medeea Marinescu. „Filmul lui Andrei Ujică va avea propria sa viaţă, indiferent de nominalizările de la Gopo", a spus ­actriţa.

„Fluier..." şi la Gopo

„Eu când vreau să fluier, fluier" a adunat cele mai multe nominalizări la această ediţie, un număr-record pentru istoria Premiilor Gopo: 13, inclusiv la Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cei mai buni actori, Cel mai bun scenariu.

Lungmetrajele şi nominalizările lor

-Eu când vreau să fluier, fluier": 13 nominalizări
-„Morgen": 11
-„Marţi, după Crăciun": 10
-„Medalia de onoare": 7
-„Felicia, înainte de toate": 7
-„Caravana cinematografică": 7
-„Portretul luptătorului la tinereţe": 5
-„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu": 4
-„Nuntă în Basarabia": 2
-„Europolis": 2
-„Kapitalism - Reţeta noastră secretă": 2
-„Eva": 1

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite