Cu „Dracula“, la un castel transilvănean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coloana sonoră a fost acompaniată live de chitaristul Gary Lucas, invitat special al Festivalului de Film Transilvania (TIFF). Proiecţia peliculei „Dracula“, de la castelul Banffy din Bonţida (din judeţul Cluj), a fost unul dintre cele mai impresionante evenimente ale TIFF.

Un castel care datează din perioada renascentistă, o curte împrejmuită de torţe şi un ritm psihedelic creat doar cu o chitară le-au creat frisoane celor aproape 500 de persoane prezente duminică seară, de la ora 21.30, la proiecţia filmului „Dracula", realizat în 1931, a cărui coloană sonoră a fost realizată live de chitaristul Gary Lucas.

Şase ferestre sângerânde flancau un ecran alb, pe a cărui pânză s-a derulat, pentru aproape două ore, unul dintre filmele mult aşteptate în acest an la ediţia a noua a TIFF. „Avem de-a face cu vampirul din Transilvania", a fost una din primele replici ale actorilor.

Filmul, care rula parcă cu încetinitorul, în alb şi negru, ţinea publicul apăsat în scaunele amplasate în curtea castelului. Chitara lui Lucas îi ducea pe toţi cu gândul la legendarul Dracula, unii punându-se chiar pe şotii odată cu începerea filmului, începând să-şi sperie prietenii care priveau atenţi la ecranul montat în faţa castelului.

Formidabilul Gary Lucas

Proiecţia a durat aproape două ore, timp în care chitaristul Gary Lucas, cel care acompania coloana sonoră a filmului care a sosit în Transilvania în premieră europeană, nu şi-a dezlipit deloc vârfurile degetelor de pe corzile chitării sale.

A venit pentru prima dată în Transilvania, deşi a acompaniat live pelicula „Dracula" în toată lumea, din Australia până în Cuba. Cu o zi înainte de proiecţie, artistul a declarat că a devenit obsedat de ţara noastră în urmă cu foarte mulţi ani, când a citit pentru prima dată cartea despre legendarul vampir.

„După ce am citit cartea, am devenit obsedat de România şi am început să caut informaţii despre ţara asta. A face un show cu Dracula în Transilvania, mai ales la un castel, mi se pare cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla", a spus Lucas sâmbătă, într-o conferinţă de presă. După proiectarea peliculei, chitaristul a afirmat că evenimentul de la Bonţida i-a stârnit numeroase emoţii, iar momentul a fost unul pe care nu îl va uita niciodată.

Publicul, fără replică

Zeci de maşini au început să ruleze spre localitatea clujeană începând cu ora 20.30. Localnicii n-au mai văzut aşa ceva. La porţile castelului, o sumedenie de cinefili nerăbdători aşteptau să intre în curtea fortificaţiei pentru a urmări celebrul „Dracula".

Filmul a fost savurat dintr-o clipă, iar la finele acestuia, publicul nu ştia cum să reacţioneze. Iniţial, sfârşitul nu i-a clintit din loc, până ce două palme din mijlocul mulţimii au început să aplaude. S-a creat un val de aplauze, după care Gary Lucas a coborât de pe scenă cu zâmbetul pe buze.

„La început am fost impresionat de faptul că urmează să văd un film horror pe întuneric, în curtea unul castel. În cele din urmă totul s-a terminat cu bine, iar filmul a fost mai frumos decât mă aşteptam. La început, când se tot schimbau cadrele, am început să mă plictisesc, însă a trecut repede. Muzica de pe fundal a fost excepţională", ne-a spus Mihai Condurache, unul din cinefilii prezenţi la eveniment.

Nu trebuie să rataţi azi la TIFF

„Felicia, înainte de toate", filmul lui Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, rulează astăzi, de la ora 19.15, la Cinema Victoria. Este unul dintre cele două filme româneşti înscrise în competiţie pentru Trofeul Transilvania, alături de „Medalia de onoare".

Din secţiunea „Fără limită", nu trebuie ratată pelicula „Canin", de la ora 23.30, la Cinema Echinox, film distins cu premiul Un Certain Regard - Cannes 2009. De asemenea, de la ora 22.30, publicul va avea acces liber la Cinema Arta, pentru pelicula „Vecinul Zombie" (Coreea). Ioana Oros

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite