„Crulic” a obţinut trofeul cel mare la Annency

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „Crulic - Drumul spre dincolo" de Anca Damian a câştigat marele premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Annecy desfăşurat între 4 şi 9 iunie, unul dintre cele mai importante festivaluri de animaţie din lume.

„Crulic - Drumul spre dincolo" spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ţinut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla la Cracovia, şi abandonat de toată lumea până la moartea provocată de greva foamei. Vocea care narează îi aparţine actorului Vlad Ivanov.

În competiţia festivalului de la Annency au fost incluse titluri precum „Hoshi o ou kodomo", de Makoto Shinkai, şi „The Painting", de Jean-Francois Laguionie, informează Variety, citată de Mediafax. Potrivit directorului artistic al festivalului, Serge Bromberg, la ediţia de anul acesta, organizatorii au primit în total 2.455 de producţii pentru selecţia oficială, cu 500 mai multe decât anul trecut.

Festivalul a fost deschis cu proiecţia filmului „The Suicide Shop", de Patrice Leconte, ecranizarea romanului „Magazinul de sinucideri", de Jean Teulé.

Regizat, scris şi produs de Anca Damian, „Crulic - drumul spre dincolo" a primit în august anul trecut o menţiune specială din partea International Federation of Film Societies, la Festivalul de Film de la Locarno, fiind inclus în competiţie oficială a evenimentului.

Pelicula a mai primit Amnesty Award, la Festivalul CPH DOX din Copenhaga, pentru modul creativ în care spune povestea şi pentru tonul său obiectiv, menţiunea specială a juriului Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia şi menţiunea acordată de juriul ecumenic, în Polonia, ţara în care s-a petrecut drama relatată de film. La Istanbul, i-a fost acordat premiul special al juriului, iar la Cottbus (Germania) - menţiunea specială a juriului internaţional, pentru relatarea unei poveşti bazate pe fapte reale cu ajutorul unor tehnice de animaţie diversificate, şi premiul ecumenic, pentru modul inovativ prin care li se acordă dreptul la replică celor ce nu mai sunt.

Palmaresul peliculei include şi trofeul Silver Eye, la Jihlava (Cehia), o distincţie ce recompensează "filme documentare creative şi excepţionale din Europa Centrală şi de sud-est" şi premiul pentru cel mai bun documentar românesc, oferit la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Documentar Astra, de la Sibiu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite