"Cred ca teatrul a pierdut astazi dorinta de a respira"

Prezenta discreta, regizoarea Nona Ciobanu e omul care "tace si face". De curand, a avut o premiera la Teatrul Mic, cu a carui trupa colaboreaza de zece ani. A infiintat si conduce fundatia

Prezenta discreta, regizoarea Nona Ciobanu e omul care "tace si face". De curand, a avut o premiera la Teatrul Mic, cu a carui trupa colaboreaza de zece ani. A infiintat si conduce fundatia independenta TOACA, iar intre timp monteaza si in Statele Unite. Recent revenita de la San Diego, unde a colaborat cu La Jolla Playhouse, teatru infiintat de Gregory Peck, si a carui stagiune s-a deschis cu un spectacol in care joaca Billy Cristal, Nona Ciobanu povesteste despre experienta sa in teatrul american, fara sa uite de intentiile sale legate de scena romaneasca.
- Dupa succesul obtinut cu primele dvs. spectacole ati decis sa parasiti sistemul teatral oficial si sa puneti bazele unei organizatii indepedente. E o decizie radicala si curajoasa, intr-o societate in care cei mai multi bani in teatru vin din subventii si se duc in teatrele de stat. Care au fost ratiunile care v-au determinat sa luati aceasta decizie?
- La scurt timp dupa venirea mea in Teatrul Mic, am simtit ca schimbarea din interiorul sistemului institutionalizat necesita un timp indelungat, pentru ca nu exista un cadru legislativ in acord cu timpul in care traim, si pentru ca mentalitatea celor mai multi dintre cei care lucreaza in teatrul de stat este inca atinsa de virusul celor 40 de ani de comunism.
In acel moment, adica in 1996, am fondat alaturi de Iulian Baltatescu, Toaca. O alternativa la institutia de stat, un spatiu al interferentei artelor, un spatiu laborator pentru tinerii artisti. Am invitat la Studioul Toaca artisti romani si din toata Europa, care au sustinut ateliere de teatru, au facut spectacole, sau au deschis expozitii de fotografie, arta video, pictura, sculptura.
Am crezut ca poti face ca lucrurile sa se miste mai firesc, mai direct si mai repede, atunci cand am pornit Toaca. Ca ne va face bine sa ramane si "in afara sistemului", sa privim lucrurile si sa provocam schimbari in mediul artistic, si poate chiar mai mult decat atat. Pot spune ca asta functioneaza destul de bine in cazul nostru.
- Din experienta avuta cu Toaca, ce merge si ce nu functioneaza bine in sistemul independent? Care sunt avantajele si care dezavantajele fata de un "teatru stabil"?
- Avem un fel de a privi lucrurile care ne asaza intr-un loc absolut paradoxal: vrem ca totul sa se intample/schimbe foarte repede, peste noapte, si asteptam ca asta sa se petreaca fara participarea noastra, "sa ni se dea, pentru ca ni se cuvine". In clipa in care vom fi in stare sa ne asumam si sa participam, pe termen lung, la un proiect, sau la un crez artistic, vom putea vorbi de o schimbare de mentalitate. Pana atunci, cei mai multi dintre noi sunt simpli consumatori. Pana in prezent, majoritatea colaboratorilor, partenerilor sau sponsorilor Toaca au fost straini, din Europa sau Statele Unite. Asta pentru ca adesea, simpla incercare de a comunica cu o institutie din Romania, devine foarte complicata, traumatizanta. Pentru a face ca lucrurile sa se intample in ritmul si in felul pe care ni le-am dorit, preferam sa gasim solutii cautand, aproape mereu, in alte directii, decat acolo unde, poate, ar fi mai firesc.
- Un pas important in cariera dvs. l-a constituit colaborarea cu teatrul american. Care sunt impresiile cu care ati revenit de acolo, prin ce este diferit publicul american de cel romanesc? Ati mai repeta aceasta experienta?
- Abia m-am intors din Statele Unite, unde am pus in scena "Dragostea celor trei portocale" o adaptare pe care am facut-o dupa scenariul lui Carlo Gozzi. Iulian Baltatescu a semnat scenografia si light design-ul, iar spectacolul s-a jucat de 40 de ori, timp de cinci saptamani, intre 14 septembrie - 17 octombrie.
Am primit invitatia de a regiza acest spectacol la unul din cele mai prestigioase teatre din America, La Jolla Playhouse, San Diego. Infiintat in 1947 de Gregory Peck, pentru actorii de la Hollywood care iubeau teatrul, la Jolla Playhouse este condus in prezent de un regizor de teatrul si de film important: Des McAnuff. Stagiunea din La Jolla incepe in iunie si se termina in noiembrie-decembrie, iar primul spectacol din stagiunea asta l-a avut ca protagonist pe Billy Crystal. La Jolla este unul din putinele teatre regionale din SUA care fac casting national. Am fost la auditii in iunie, si pot spune ca a fost prima data cand am lucrat aproape ca la film, adica directorii de casting stiau sa-si faca treaba foarte bine, au venit foarte multi actori (unii foarte cunoscuti in film sau televiziune), totul s-a intamplat la San Diego, Los Angeles si New York.
E greu ca, intr-un timp destul de scurt, - am lucrat cinci saptamani (aveam insa totul pe scena din a treia zi de repetitie) - sa ajungi la o respiratie organica a unei trupe de noua actori, la o intelegere fireasca a timpului si a spatiului, dinlauntrul si dinafara noastra, in drumul pe care ne-am propus sa-l exploram. Am lucrat intens, concentrat, si am ajuns dupa cateva zile, sa avem un limbaj comun de expresie.
Si, nu in ultimul rand, a fost extrem de important ca, aproape la toate cele 40 de reprezentatii, salile au fost pline. Pariul nostru cu producatorii, sau al lor cu noi (depinde de unde vrei sa privesti lucrurile!) a fost unul castigat. Nu spun o clipa insa, ca a fost usor.
(Textul integral in Adevarul literar si artistic)