VIDEO Creativitate „încurajată“ de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul „Dilema veche“ a organizat miercuri o discuţie pe tema „Narcoticele în cultura română“. Recent, la Editura Polirom a apărut a doua ediţie a studiului lui Andrei Oişteanu, „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură“.

La eveniment au participat Andrei Oişteanu (etnolog şi istoric al religiilor), Mircea Cărtărescu (scriitor), Mircea Vasilescu (redactor-şef al „Dilemei vechi") şi Marius Chivu (critic literar).

„Andrei a scris o carte curajoasă, pentru că încearcă să minimalizeze acel tabu pe care l-am moştenit din perioada de tristă amintire şi care spunea că românii sunt un popor sănătos, căruia nu-i sunt proprii elementele de decadenţă, de degenerare", a afirmat Mircea Cărtărescu. „Am scris o carte de tipul celor care nu se mai scriu astăzi nicăieri în lume: de la origini până în prezent", a mărturisit Andrei Oişteanu.

„Descoperi informaţii despre autori de manual - despre Ion Barbu, de pildă, care era cocainoman şi intra în sevraj atunci când scria şi care consuma droguri în timp ce făcea sex extraconjugal. Toate acestea îşi găsesc o expresie literară în ce a scris", a spus şi criticul Marius Chivu. Acesta consideră că „Riga Crypto si lapona Enigel" este o fabulă despre dependenţa de cocaină a lui Ion Barbu. Criticul literar a mai spus că Maiorescu şi Eminescu se tratau cu narcotice, Macedonski le folosea ca să creeze, iar Mircea Cărtărescu este „eroul cafelei".

"Se ştie că artiştii, de foarte multe ori, au nevoie de un stimul pentru a face un lucru pe care ei, cu biata lor minte, n-ar putea să-l facă."
Mircea Cărtărescu
scriitor

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite