"Clopotelul" european, salvarea culturii romane

Oficialii romani actioneaza numai cand sunt trasi de urechi de afara

De luni de zile ziarele au urmarit conflictul deschis intre dansatori si statul roman, reprezentat de un minister care abia daca a aflat de existenta respectivei arte pe meleagurile acestea. Rusinoasa nu este numai incompetenta functionarilor acestui minister si incapacitatea unui ministru de a-si angaja un specialist in domeniu, de ale carui pareri sa tina cont, nici lipsa de informatie in materie de dans, o arta devenita extrem de puternica in restul Europei, ci mai ales slugarnicia, teama fata de tot ce vine "din afara". De indata ce reprezentanti ai structurilor europene au dat semne ca se implica in acest conflict interminabil, oficialii romani s-au miscat in sfarsit, dar si atunci numai pentru a face lucruri destinate "sa ia ochii si sa inchida gura", nu sa functioneze cu adevarat. Mai intai au angajat un consilier pe probleme de dans, in persoana coregrafului Ion Tugearu, care s-a trezit insa legat de maini si de picioare, fiindca sfaturile sale nu le auzea nimeni, iar bani pentru sprijinirea proiectelor tinerilor dansatori nu existau, de fapt. Acestia au luat in serios promisiunile MCC si au elaborat proiectul unei stagiuni de dans - dans_Apettit - care urma sa fie gazduita de Teatrul National. De ce tocmai aceasta institutie nu se stie, poate doar ca sa se mai ruleze niste bani si cu aceasta ocazie. Cert e ca proiectul a ramas pe hartie, fiindca statul avea indatoriri mult mai importante si costisitoare, cum ar fi Stefan cel Mare, preferand sa investeasca imens in morti si mai nimic in cei vii. Acesta a fost momentul in care dansatorii romani au ajuns "cu jalba in protap" la structurile europene, vazand ca pe la noi urechile sunt definitiv astupate. Cand problema a fost luata in discutie la Festivalul de la Avignon, oficialii romani din cultura au dat un semn de trezire, fiindca ei aud numai "clopotelul" european, asemeni intregului Guvern. Numai ca reactia e iarasi inutila, caci singura obsesie a statului roman pare sa fie infiintarea de structuri rigide, obosite inca de la nastere, sortite falimentului, menite doar sa consume bani. Cum este si Centrul National al Dansului (iarasi "national", un cuvant mai tocit nu cred sa existe in cultura romana!) infiintat prin Hotarare de Guvern, ca raspuns la anunturile legate de luarea in discutie la Avignon a cazului dansatorilor romani. Numai ca nu de structuri duceam noi lipsa in materie de dans, exista organizatii non-guvernamentale care au activat ani de zile, producand spectacole si organizand festivaluri cu fonduri europene si sprijinul unor sponsori. Ca in toate domeniile, insa, politica europeana este sa sprijine un timp ONG-urile, pentru ca apoi statul sa preia aceasta sarcina, continuand finantarea acelor organizatii care au demonstrat ca si-au inteles bine misiunea si o pot duce la bun sfarsit. Ce te faci insa cand statul nu poseda acest tip de gandire, nici personalul antrenat in acest sens, nici abilitatea de a se plia pe noi realitati, intr-o lume in continua schimbare? Nu mai poti decat sa le spui: dragi tovarasi, nu de alte institutii nationale e nevoie in cultura, ci de o corecta administrare a fondurilor, care in loc sa se scurga "en gros" catre festivaluri - mamut si productii teatrale muzeistice menite sa "glorifice conducatorii de ieri si de azi", (cum declara unul dintre interpretii din Apus de soare in caietul-program al spectacolului), ar trebui indreptate "en detail" catre proiecte independente coerente. Iar ei te vor asculta (citi), ranjind pe sub mustata si vor astepta sa le spuna acelasi lucru glasuri europene autorizate. Pana atunci, isi vad de ale lor.