Cioran, urmărit de Securitate

Filosoful de origine română a fost „suspect“ pentru structurile poliţiei politice şi după 1989. Scriitorul şi istoricul Stelian Tănase va publica în curând volumul „Cioran şi Securitatea“, la Editura Polirom.

Coordonator al colecţiei „Istorii subterane" a Editurii Polirom, Stelian Tănase a pregătit un studiu care cuprinde documente despre „obiectivul" Emil Cioran, aflate în arhivele Serviciului Român de Informaţii şi ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Trei nume de cod, cinci decenii de urmărire

Autorul, care nu este un exeget al operei cioraniene, nici un admirator al filosofiei lui, după cum mărturiseşte, a întocmit o cercetare istorică, rod al mai multor ani de studiere a arhivelor. Din studiu reiese că bine-cunoscutul filosof născut la Răşinari a prezentat interes pentru structurile poliţiei politice vreme de o jumătate de secol.

Volumul cuprinde documente din anii 1941-1942, 1949-1951, 1954-1961, 1963-1969 (arhiva SRI) şi 1960, 1962, 1964-1971, 1973, 1977, 1979-1985, 1987-1988, 1990 (arhiva CNSAS). Vreme de 50 de ani filosoful atât de cunoscut în Occident a fost protagonistul mai multor dosare de urmărire, cu trei nume de cod: „Ciobanu", „Chiru" şi „Ene".

Nota care deschide seria datează din 20 februarie 1941, este semnată de prefectul Sibiului, colonelul Darie Rădulescu, şi adresată Ministerului Propagandei. Autorul ei susţinea că tânărul Emil Cioran fusese numit ataşat cultural în Franţa datorită apartenenţei la gruparea legionară şi îi cerea instituţiei citate să ia „măsurile necesare".

Iar ultimul document cuprins în volum este scris la 5 mai 1990 şi constă într-un „raport cu propunere de închidere a acţiunii informative de influenţă «ENE»", pentru că subiectul nu mai prezintă „interes operativ". Potrivit acestei note, „«ENE» este în vârstă de 79 de ani, de naţionalitate română şi cetăţenie franceză, profesor de filosofie şi scriitor, domiciliat în Paris."

Agenţii sub acoperire

Istoricul Stelian Tănase susţine în prefaţă că nu trecutul lui Cioran de adept al extremei drepte a fost motivul pentru care Securitatea l-a urmărit aproape cinci decenii, ci dorinţa de a ţine sub control legăturile dintre românii din diaspora şi cei din ţară. Pe de altă parte, afirmă autorul, Securitatea l-a avut în vizor cu scopul de a descoperi şi de a preveni posibile acţiuni de protest pe lângă guvernele occidentale şi în presă.

Motivele principale au fost legăturile cu familia şi prietenii din România şi, de asemenea, pentru „activitatea duşmănoasă" de care dădea dovadă în volumele de filosofie pe care le publica. Dar, în intervalul 1941-1990, în funcţie de evoluţia socio-politică la nivel internaţional, au existat şi perioade de relaxare (după 1955 şi după 1960, în contextul aşa-numitului dezgheţ), a constatat istoricul.

Salutări de la Petre Ţuţea

După cum arată documentele consultate, notele despre Cioran erau întocmite mai ales de agenţi sub acoperire, care funcţionau ca diplomaţi în ambasada ţării noastre de la Paris, sau de alte persoane. Misiunea agenţilor Direcţiei de Informaţii Externe era să-l convingă să nu se exprime critic la adresa oficialilor din România în spaţiul public şi să nu colaboreze cu alţi emigranţi la acţiuni de protest.

Iar după 1950 - susţine Stelian Tănase - regimul a urmărit să-l determine să se întoarcă definitiv în România sau să o viziteze la invitaţia oficială a autorităţilor. Un asemenea gest ar fi echivalat cu o victorie a propagandei, căci s-ar fi înţeles că un gânditor odinioară afiliat extremei drepte sprijină dictatura comunistă din ţara de baştină.

De exemplu, volumul include o notă de câteva pagini, semnată de un autor necunoscut şi datată 22 noiembrie 1988. Autorul ei relatează o întâlnire cu Emil Cioran la Paris şi povesteşte în amănunt cum i-a transmis acestuia salutări din partea lui Petre Ţuţea şi cum a inventat, în numele acestuia, îndemnul ca Cioran să le dea un semn tinerilor interesaţi de filosofie.

Potrivit documentului, Cioran a întrebat despre demolarea satelelor şi a bisericilor ortodoxe, iar agentul a făcut, fireşte, propagandă: „Cozile la cafea şi la unt nu rămân în istorie, domnule Cioran! De pe urma lipsurilor de azi în România rămân multe: o industrie puternică, milioane de locuinţe, un Bucureşti nou etc. Sacrificiile noastre sunt răsplătite cumva! Rău e de polonezi ori de unguri, care, de pe urma acestor ani de lipsuri, nu rămân cu mare lucru!" Şi urmează comentariul agentului: „CIORAN a fost bucuros să afle de la mine date care contraziceau presa occidentală cu privire la contrastul dintre România şi Ungaria, date favorabile României."

Autorul notei menţionează că a observat dorinţa „suspectului" de a reveni în ţară: „Am avut impresia că ar fi vrut să continui discuţia ca să ajungem din nou la ideea unei vizite în România. Eu însă n-am «marşat» pe această idee, cu gândul la ce s-ar putea să vadă în ţară, în plus de ce-i povestisem eu!..."

„M-a interesat metabolismul Securităţii"

Stelian Tănase a declarat pentru „Adevărul" că nu l-a interesat să descopere cine se ascunde în spatele numelor de cod care semnau note despre Cioran. A urmărit, în schimb, „metabolismul" Securităţii în relaţiile ei cu un exilat celebru, care era „cu sufletul acasă" şi, deşi sărac, avea grijă să strângă bani, medicamente şi haine şi să le trimită familiei. „Securiştii erau suficient de cinici", adaugă autorul, „să nu fie preocupaţi de legionarismul lui Cioran şi de articolele elogioase despre Hitler scrise în tinereţe".