Cinematografia românească, în paşi repezi spre privatizare

In ultimii ani, cinematografia românească a urmat un traseu descendent, cu toate că încercări de redresare au existat. Se pare că fără îmbunătăţiri substanţiale. Apariţia

In ultimii ani, cinematografia românească a urmat un traseu descendent, cu toate că încercări de redresare au existat. Se pare că fără îmbunătăţiri substanţiale. Apariţia cinematografelor de tip multiplex, cu săli moderne şi aparatură performantă, nu a ajutat prea mult. Numărul spectatorilor a scăzut drastic de la revoluţie încoace, iar multe dintre cinematografele în care înainte de ?89 se stătea la cozi, acum nu mai există. Dacă înainte de ?89 funcţionau 420 de săli de cinema, în prezent mai sunt deschise publicului, însă nerentabile, doar 39 din cele 317 aflate în administrarea RADEF (Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România Film), 160 având lacătul pe uşă.
De 15 ori mai puŢini spectatori în sălile de cinema
În perioada ?90-?91, media anuală a celor care călcau pragul unui cinematograf era de 30 milioane de spectatori, acum aceasta este de 15 ori mai mică, adică 2.080.000 de spectatori pe 2005. Pentru a scoate cinematografia din impas, mai bine zis din groapa în care s-a adâncit tot mai mult, Ministerul Culturii şi Cultelor a recurs la un proiect de privatizare. Prima pe lista de aşteptare este RADEF (cu pierderi, în 2004, de 32 miliarde de lei), care va deveni în 2006 societate comercială, cu toate că, potrivit conducerii MCC, nu se cunoaşte clar ce se va întâmpla cu cele 39 de săli din exploatarea Regiei. Până la această etapă trebuie parcurşi alţi doi paşi: vânzarea sălilor de cinema către utilizatori actuali, prin negociere directă şi vânzarea prin licitaţie publică a sălilor de cinema care nu sunt închise şi a celor ale căror contracte nu au fost respectate de utilizatori. "Încă din ?96 -?97 am cerut ca RADEF să se transforme în societate comercială. Structura noastră ca regie este total anacronică. Nu putem să accesăm nici o linie de creditare de la o bancă din România pentru că nu avem cu ce să garantăm. Activele noastre sunt în administrare, nu şi în proprietate. Nu putem să luăm credite pentru filme, aşa că trăim din încasările pe bilete, care oricum sunt în cădere liberă, şi din veniturile obţinute din chirii", ne-a spus Mihail Ţintea, directorul RADEF. În aşteptarea unor vremuri mai bune, Regia se află în prezent pe linia de plutire. Nu poate decât să ne bucure optimismul domnului Ţintea când afirmă că "lucrurile o să înceapă să aibă un trend ascendent".
Alexandria, Vaslui, Giurgiu Şi CălăraŞi, fără cinematografe
Nu putem să ignorăm că, în 2005, când vorbim de intrarea în Uniunea Europeană, în România mileniului trei există oraşe în care cinematografele sunt doar amintire sau, în cel mai fericit caz, cineva mai spune, la un pahar de bere "Aici mă ducea mama la film când eram mic". Multe au fost transformate în baruri, discoteci, restaurante sau depozite, iar pe altele le aşteaptă aceeaşi soartă. În grădinile de vară de odinioară au crescut adevărate vegetaţii şi stufuri de păienjeniş. Alexandria, Vaslui, Giurgiu, Călăraşi sunt doar câteva din reşedinţele de judeţ unde cei mici nu-l pot vedea pe Harry Potter. "Nu poţi să obligi proprietarul să dea film, să meargă pe o afacere perdantă", spune Ţintea, care are în minte un plan de redresare a situaţiei. "Voi practica cel puţin o perioadă de timp o activitate nerentabilă. Am putea merge pe săli cu 100-150 de locuri, iar în spaţiul liber pe crearea unor cafenele sau a unor minimall-uri. Am putea construi un hotel al României Film sau birouri din care să întreţinem această activitate, să fim o alternativă la aceste multiplex-uri".
Sahia Film, RoFilm Şi Anima Film se privatizează
În procesul de privatizare vor intra şi Sahia Film, RoFilm şi Anima Film, trei societăţi cu capital de stat, unde Ministerul Culturii descoperea în luna mai a acestui an mari nereguli, căutând o vină în grădina vechiului regim. "RoFilm este în procedură de lichidare juridică, Sahia Film este în colaps financiar, iar Anima Film în faliment", spunea, acum opt luni, fostul ministru al culturii, Mona Muscă.
Adrian Sârbu îŞi plăteŞte datoriile către Sahia Film
În mai 2005, Sahia Film (care după ?93 nu a reuşit să facă decât 82 de filme comparativ cu cele 600 de dinainte de revoluţie) avea datorii la bugetul de stat de 9 miliarde de lei şi 25 miliarde de lei de recuperat de la Fundaţia Pro a lui Adrian Sârbu, care a ocupat treptat clădirea din Jean Louis Calderon nr. 33, din proprietatea Sahia. Acum, "Sahia Film nu numai că a scăpat de datorii, dar termină anul pe profit", ne-a declarat Marius Iuraşcu, director Sahia din 1 iulie după demiterea lui Ioan Cărmăzan, când încă mai existau datorii de 8 miliarde de lei. Marius Iuraşcu ne-a asigurat că Fundaţia Pro este cu plata datoriilor la zi. Acesta mai spune că un potenţial investitor în Sahia Film ar trebui să vină cu 3 milioane de euro. Fără datorii, Sahia, pentru care există şapte oferte de aport de capital pentru redresarea societăţii, după cum ne-a declarat Ioan Onisei, secretar de stat în MCC, are deja pe grafic două proiecte: un documentar despre viaţa lui Gheorghe Zamfir şi un sitcom tv, "Născoştirile", cu Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru.
5.000 euro/minut, pentru un film de animaŢie
Pe de altă parte, situaţia Anima Film este dramatică. Datoriile de 30 de miliarde nu au fost acoperite. "Filmul de animaţie se face cu mare greutate. E dificil să atragi pe cineva care este conştient că nu are nici un profit. Nu ducem lipsă de idei, nici de producţii, ci de fonduri. Cred că singura soluţie este privatizarea", ne-a spus Manuela Hodor, director Anima Film. Dacă până în 1989, aproximativ 3.000 de filme purtau titulatura "Anima Film prezintă", după acest an fatidic nu s-au mai făcut decât aproape 250. "Momentan nu lucrăm, dar suntem în faza de pregătire a unei producţii străine", mai spune Manuela Hodor, supărată că nu poate să aducă la lumină măcar două filme pe an. De unde fonduri când pentru o producţie de animaţie e nevoie de 5.000 de euro/minut?
RoFilm nu mai produce pelicule din 1998
Nici la RoFilm situaţia nu este prea roz. Cu 25 de miliarde datorii (moştenite din ?98 şi care s-au adunat treptat), RoFilm, conform noii legi a cinematografiei, nu mai are dreptul de a produce film, din care practic ar fi putut aduce un profit de 2 miliarde de lei/film. Constantin Ioniţă, director general RoFilm din 2001, ne-a declarat că de-abia îşi acoperă cheltuiele lunare (deşi au strâns cureaua până au ajuns o echipă cu numai 12 oameni) din prestări de servicii (închiriat aparatură de filmare, iluminat, mijloace de transport, spaţiu pentru echipe de filmare) din care scot 700-800 milioane de lei /film. După 1998, când şi-au pierdut calitatea de producător, au prestat servicii pentru 15 filme. "Dacă ni s-ar fi dat voie să producem film, am fi putut să plătim din datorii sau să remediem cumva situaţia. Conform noii legi a cinematografiei, nu putem participa la nici un concurs pentru a obţine credite. Bază materială avem. Posibilităţi sunt", ne-a mărturisit cu amărăciune Constantin Ioniţă. În 2004 a existat o firmă, care a vrut să devină acţionar majoritar la RoFilm, cu o investiţie de 6 miliarde lei, în condiţiile în care numai "averea RoFilm" prin reevaluare s-ar ridica la suma de 80 miliarde de lei, subliniază Ioniţă. A existat la un moment dat ideea unei fuziuni între Sahia şi RoFilm, însă lucrurile au fost tergiversate şi iată că s-a ajuns la o altă cale de rezolvare care nu se ştie ce final va avea.