Cetatea meşteşugarilor de la Teatrul Naţional, între splendoare şi sărăcie

Artiştii plastici, strungarii, maşiniştii, croitoresele şi tâmplarii sunt cei cărora actorii şi regizorii nu le mulţumesc niciodată atunci când iau câte un premiu. Dincolo de farmecul

Artiştii plastici, strungarii, maşiniştii, croitoresele şi tâmplarii sunt cei cărora actorii şi regizorii nu le mulţumesc niciodată atunci când iau câte un premiu. Dincolo de farmecul paradisiac şi imaculat al spectacolelor de gală, se întinde un infern de familie, în care se construiesc decorurile, iar costumele iau forme spectaculoase dintr-o simplă bucată de pânză. Pentru a-i pune în valoare pe actori, 76 de oameni lucrează în atelierele de la Teatrul Naţional, în încăperi largi, călduroase vara şi răcoroase iarna, sau înghesuiţi în cămăruţe strâmte.
Ceauşescu domneşte la butaforie
În atelierul de butaforie ajunge pentru reparaţii coroana lui ştefan cel Mare, din "Apus de soare". Aurul masiv, care în serile lui bune sclipeşte de pe scenă până în primele rânduri, nu este decât o bucată de material bine pictat, iar safirele şi diamantele... simple mărgele colorate. Coroana este zdrenţuită, pentru că recuziterii "îşi bat joc de obiecte şi le aruncă de-a valma". Viorel Pater, şeful atelierului de butaforie, lucrează la Naţional din 1978 şi s-a înconjurat de multe creaţii unicat, de care îi e greu să se despartă. Pe un dulap, la vedere, tronează o statuie din bronz a soţilor Ceauşescu, realizată înainte de ?89 şi pe care nimeni n-a mai vrut-o, deşi totul a fost făcut după ordin, Nea Nicu fiind sculptat "mai înalt" decât consoarta.
La mecanică-producţie, strungul are rol principal
Decoruri complete din metal, săbii, cuşti de fier, cotiere şi mănuşi pentru pedestraşi, toate se fac între patru pereţi crăpaţi, unde opt bărbaţi mai scapă printre dinţi sudălmi la adresa dispozitivelor vechi de 30 de ani. Cu toate acestea, ei se mândresc că pot face un scut într-o zi. Niciodată n-au lucrat femei aici. Strungarul Gheorghe Cotârleţ face meserie în hala de la TNB de 33 de ani. Pe uşa unui dulap plin cu scule a lipit, cu zeci de ani în urmă, fotografia de tinereţe a Ilincăi Tomoroveanu. "Ne-am înţeles întotdeauna bine cu actorii. Unii mai veneau să le mai facem câte o reparaţie, câte o piesă, Beligan a avut nevoie de ceva pentru Dacia lui, Dinu Săraru şi-a făcut nişte porţi pentru garaj...", spune bătrânul. Meseriaşii din atelier şi-au păstrat fotoliile şi masa dintr-o piesă în care Dragoş Buhagiar a făcut decorurile, dând încăperii un aer futurist, dar care este străbătut de fiori olfactivi care îţi aduc aminte de vechile hale comuniste.
Tâmplarii au făcut casa din "Take, Ianke şi Cadîr" în patru luni
În atelierul de tâmplărie s-au creat decorurile impresionante din "Lucrezia Borgia", la care opt oameni au lucrat trei luni şi jumătate. Casa din "Tache, Ianke şi Cadîr" a fost făcută în patru luni. 90% se lucrează în lemn de brad. Totul e unicat, dar când spectacolul nu se mai joacă, decorurile fastuoase se vând ca lemn de foc. Tâmplarul şef, Ioan Niculae, e de 20 de ani în teatru şi mărturiseşte că face în fiecare zi 10-15 km pe jos, pe coridoarele încâlcite ale clădirii întunecoase, în sala mare şi înapoi în atelier, pentru a-şi duce treaba la bun sfârşit. La scenă, maşiniştii vin de dimineaţă, pentru a pregăti spectacolul din ziua respectivă. Toate decorurile care au fost folosite cu o seară înainte se dezasamblează şi se dosesc în stânga şi în dreapta scenei. Durează opt ore să instalezi decorurile la "O scrisoare pierdută". Canapeaua "dalmaţian" s-a murdărit, dar e în condiţie bună, după reparaţiile care i s-au făcut.
Croitoresele s-au fotografiat în rochiile din "Lucrezia Borgia"
La parter, lângă atelierele de croitorie, un reşou şi un calendar cu Mircea Radu încălzesc atmosfera din cămăruţă, la "Flori-Mode". Aici se fac jobenuri, eşarfe, papioane, inele, cercei şi se repară zece umbrele şi o pălărie, pentru buna desfăşurare a spectacolului "Anna Karenina". Pentru un simplu bucheţel din hârtie creponată cu care actorul intră câteva secunde în scenă se lucrează trei zile. La croitorie "femei", scenograful vine cu schiţa şi aşteaptă costumul finisat la milimetru. E un adevărat răsfăţ pentru actriţe să intre aici, unde probează haine din cea mai fină mătase, care costă între 1 şi 2 milioane de lei metrul. Chiar şi atunci când sunt dubluri pentru un rol şi chiar dacă au aceeaşi dimensiune, actriţele nu acceptă niciodată să împartă rochia cu altcineva. Maşinile de cusut parcă au fost obţinute din zestrea bunicii, dar de sub acele lor ies adevărate minunăţii. Cele şapte croitorese se simt ca în familie la lucru şi chiar s-au amuzat într-o zi, atunci când s-au fotografiat îmbrăcate în rochiile fabuloase din "Lucrezia Borgia". Veşmintele se spală şi se calcă după fiecare reprezentaţie. şeful atelierului de croitorie "bărbaţi", Nicolae Băncilă, spune că actori precum Damian Crâşmaru sau Ovidiu Moldovan abia dacă trec pe la probă, pentru că le ştie dimensiunile pe dinafară. La un frac, echipa lucrează 72 de ore, la un costum, 80 de ore.
În laboratoarele secrete de la cel mai mare teatru din România, în fiecare zi se naşte un oraş, care îşi arată măreţia pe scenă, în aplauzele publicului. Când spectacolul se scoate din repertoriu, oraşul este doborât din temelii. În cetatea TNB, muncitorii din ateliere îşi joacă rolul vieţii, la fel cum şi l-au interpretat şi cei care i-au făcut să strălucească pe Calboreanu, Vraca şi Marietta Sadova. Alte măşti, aceeaşi piesă.