Cetatea Neamtului, in pericol de a deveni ruina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa ce a infruntat vremurile si vremuirile de-a lungul secolelor, mandra Cetate a Neamtului risca sa ramana doar o amintire. Si asta gratie operei lui Creanga. Monument istoric si obiectiv de

Dupa ce a infruntat vremurile si vremuirile de-a lungul secolelor, mandra Cetate a Neamtului risca sa ramana doar o amintire. Si asta gratie operei lui Creanga. Monument istoric si obiectiv de importanta turistica deosebita, Cetatea Neamtului se degradeaza pe zi ce trece. Din zidurile ei cad pietre, iar faimosul pod de lemn constituie un adevarat pericol pentru turisti, el putandu-se prabusi in orice moment. In 2004, pentru ca era an electoral, autoritatile judetene si locale, cohorta de candidati la diferite functii se intreceau in promisiuni. Vorbeau pompos de programe, de finantari privind reabilitarea infrastructurii din zona, refacerea podului, a meterezelor cetatii si alte consolidari. Toate au fost vorbe in vant. Directorul Complexului muzeal Neamt, Gheorghe Dumitreasa, spune ca in ultimii ani s-au facut nenumarate demersuri la forurile competente, in primul rand la Ministerul Culturii si Cultelor: "Am inaintat MCC zeci de memorii, in care am prezentat pe larg situatia in care se afla Cetatea Neamtului. Acum suntem siguri ca Ministerul Culturii nu va aloca fonduri. Este nevoie de proiectare, de avizare, iar materialele sunt greu de procurat. De exemplu, numai pentru repararea podului avem nevoie de o cantitate foarte mare de stejar uscat si taiat. In plus, este nevoie grabnica de sprijin financiar pentru Muzeul memorial Ion Creanga (casa din Humulesti - n.n.), intrucat si acest obiectiv trebuie reabilitat. In 2004 ni s-au aprobat 6 miliarde de lei pentru lucrari de consolidare la Cetatea Neamtului, dar fondurile nu au fost deblocate. Am constatat ulterior ca s-ar fi alocat doar 3 miliarde lei. In acel moment, Cetatea Neamtului era inclusa in programul Stefan cel Mare 500. In 2004, prin Oficiul National al Monumentelor Istorice s-au alocat niste fonduri, numai ca am intrat in posesia lor foarte tarziu. Pana s-a organizat licitatia si pana s-a gasit o firma de distributie a lemnului de stejar, anul s-a incheiat si am fost nevoiti sa returnam si acele fonduri". De la Consiliul Judetean Neamt am fost informati ca s-ar fi intocmit un proiect pentru reabilitatea Cetatii Neamtului si a zonelor adiacente, estimat la circa 2 milioane de euro, printr-un program Phare, care a fost inaintat Agentiei de Dezvoltare a Regiunii de Nord-Est, in speranta obtinerii banilor necesari. Se pare insa ca va mai dura mult timp pana cand se va obtine fie si o parte din suma necesara.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite