Cele mai bune filme europene vin în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Filmului European se deschide cu „O crimă esenţială“. Cea de-a XV-a ediţie a manifestării are loc la Bucureşti între 5 şi 15 mai şi va fi urmată de programe în încă patru oraşe: Braşov, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş.

Principalul organizator, Institutul Cultural Român (ICR), anunţă un număr-record de producţii pentru această ediţie a longevivului festival de film: 59 de filme din 28 de ţări. Şi mai interesant este că dintre acestea fac parte cele mai recente producţii ale unor cineaşti reputaţi, printre cele mai importante nume ale cinematografiei contemporane: Jerzy Skolimowski („Essential Killing"), Miloš Forman („O plimbare bine plătită") sau Alain Cavalier („Irène"), filme care nu trebuie ratate de orice cinefil veritabil.

Gala de deschidere are loc mâine, de la ora 19.30, la Cinema Pro şi prezintă proiecţia filmului „Essential Killing" (Polonia, 2010), în regia lui Jerzy Skolimowski. Cel mai recent opus al regizorului de origine poloneză s-a bucurat de un remarcabil succes internaţional, fiind distins cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneţia din 2010. Din distribuţia filmului fac parte nume sonore precum Vincent Gallo şi Emmanuelle Seigner.

Hăituit de americani

Subiectul este cum nu se poate mai actual: capturat de soldaţii americani în Afganistan, Mohammed este transferat într-un centru de detenţie secret din Europa. Când vehiculul cu care era transportat este implicat într-un accident, se trezeşte dintr-odată, liber, fugar prin zăpada până la genunchi, în pădurea îngheţată din apropiere, într-un mediu cu totul diferit de deşertul care-i era familiar. Urmărit permanent de o armată care oficial nici măcar nu există, Mohammed este forţat să ucidă pentru a supravieţui. „Essential Killing" este, în primul rând, o poveste despre Om şi Natură, dar mai ales despre confruntarea dintre Om şi Natură.

Jerzy Skolimowski - un regizor cu totul atipic pentru cinemaul polonez şi internaţional -  s-a născut la Lódz în 1938 şi s-a format alături de Andrzej Wajda şi Roman Polanski. A colaborat cu Polanski la scenariul pentru legendarul „Cuţitul în apă" (1962), un film manifest pentru „noul val" polonez. După provocatorul „Bariera", părăseşte comunismul şi alege o carieră internaţională. „Four Nights with Anna" (2008) a fost primul film după o pauză de 17 ani, perioadă în care regizorul s-a retras în Malibu şi a renunţat în mod oficial la cinema în favoarea picturii şi a poeziei.

Întoarcerea lui Forman în Cehia

Duminică, 8 mai, începând cu ora 15.00, Cinemateca Eforie prezintă un medalion Miloš Forman. Vor fi proiectate trei dintre filmele cele mai cunoscute ale marelui regizor ceh/american, realizate în Cehoslovacia, înainte de exilul în SUA: „Popa Prostu'" (1964), „Dragostea unei blonde" (1965) şi „Balul pompierilor" (1967). Seara se va încheia cu cel mai recent film semnat Miloš Forman: „O plimbare bine plătită" (2010), o comedie după un spectacol muzical celebru în Cehoslovacia, pus în scenă pentru prima dată în 1965. Filmul este primul realizat de Forman în ţara sa natală, după exilarea sa în 1968.

Alain Cavalier este unul dintre cei mai misterioşi şi mai speciali cineaşti francezi, autor, în 1986, al capodoperei „Thérèse". Acum se va proiecta „Irène" (2009), un jurnal video înregistrat de cineast, pe baza amintirilor legate de soţia sa, Irène, care şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină.

„Brandurile" comunismului

Premiera filmului documentar românesc „Metrobranding" are loc vineri, 6 mai, la Cinema Studio, la ora 20.00. Documentarul este semnat de Ana Vlad şi Adi Voicu şi este produs de Mandragora. Filmul spune povestea destinului celor şase branduri staruri ale epocii de aur: salteaua Relaxa, tenişii de Drăgăşani, bicicleta Pegas, motocicleta Mobra, becul de Fieni şi maşina de cusut Ileana (foto).

Selecţiuni din program

- Vineri, 6 mai: Studio, ora 20.00: „Metrobranding" (România, 2010), regia: Ana Vlad & Adi Voicu
- Duminică, 8 mai: Studio, ora 16.00: „Într-o lume mai bună" (Danemarca, 2010), regia Susanne Bier
- Duminică, 8 mai: Studio, ora 20.00: „Irène" (Franţa, 2009), regia Alain Cavalier
- Duminică, 8 mai: Eforie, ora 21.00: „O plimbare bine plătită" (Cehia, 2010), regia Miloš Forman
- Luni, 9 mai: Eforie, ora 21.00: „Essential Killing" (Polonia, 2010), regia Jerzy Skolimowski
- Marţi, 8 mai: Studio, ora 20.00: „Bibliothèque Pascal" (Ungaria, 2010), regia Szabolcs Hajdu
- Joi, 12 mai: Eforie, ora 19.00: „Film pentru prieteni" (România, 2011), regia Radu Jude
- Vineri, 13 mai: Eforie, ora 17.00: „Dincolo" (Suedia, 2010), regia Pernilla August

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite