Casa Ierunca-Lovinescu, o moştenire uitată

Statul român a acceptat moştenirea Monicăi Lovinescu - locuinţa din Paris în care a stat cu soţul ei, Virgil Ierunca -, dar a întârziat cu plata taxei de succesiune. Statul român trebuia să achite dreptul de succesiune pentru casa Monicăi Lovinescu până în august 2009. Dacă mai doreşte să devină proprietar, trebuie să plătească şi penalităţi.

Au trecut doi ani de când statul a şters cu buretele dorinţa Monicăi Lovinescu de a le lăsa casa românilor.

Povestea moştenirii are mai multe capitole, fără nicio legătură între ele. A început cu o iniţiativă lăudabilă, care să cinstească memoria celor doi intelectuali, prin preluarea casei şi folosirea ei în beneficiul bursierilor români. Apoi a fost schimbat guvernul Tăriceanu cu guvernul Boc, moştenirea a fost dată uitării, demersurile au încetat, iar subiectul a fost îngropat.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) încă aşteaptă autorizaţia de la autorităţile franceze. Însă acestea, după cum spune unul dintre executorii testamentari, au acceptat de mult tranzacţia, iar Fiscul francez aşteaptă banii pe succesiune. Casa, o vilă mică, are nevoie de reabilitări.

Recuperarea unei istorii

Ministerul de Externe se lăuda că a ţinut legătura permanent cu Monica Lovinescu în ultimii ani ai vieţii sale, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Şi că, în urma acestor demersuri, Monica Lovinescu a decis să doneze statului român proprietatea imobiliară din Paris - casa şi terenul aferent -, situată în strada François Pinton nr. 8, Arondismentul 19.

La 21 decembrie 2006, ea a semnat chiar şi un testament, pentru a se asigura că vila din Paris va rămâne românilor. Timpul a trecut, iar actul de donaţie n-am mai fost perfectat.

Primul semn, după mai bine de un an

Târziu, la 12 martie 2008, Guvernul Tăriceanu a anunţat că MAE a fost autorizat să accepte donaţia, imobilul urmând să fie folosit „în serviciul comunităţii româneşti din Franţa, al relaţiilor culturale dintre România şi Franţa şi pentru conservarea patrimoniului simbolic al emigraţiei româneşti din Franţa", conform comunicatului dat publicităţii atunci.

Donaţia presupunea ca statul român „să constituie şi să conserve un fond de lucrări ale literaturii române şi străine". De asemenea, se vorbea de crearea unui centru cultural român intitulat „Memorialul Ierunca-Lovinescu" şi de înfiinţarea unei burse anuale „Ierunca-Lovinescu", dedicată studenţilor români din Franţa. Locuinţa propriu-zisă ar fi fost utilizată pentru cazarea bursierilor. Toate cheltuielile aferente donaţiei şi îndeplinirii sarcinilor reveneau MAE.

Intră în vigoare testamentul

În primăvara lui 2008, boala Monicăi Lovinescu se agravase. Vestea că statul român a acceptat oficial donaţia i-a fost adusă, la spital, de istoricul Mihnea Berindei. Acesta şi scriitorul Gabriel Liiceanu sunt executorii testamentari ai fostei disidente.

La scurt timp după aceea, la 20 aprilie 2008, Monica Lovinescu a murit. Donaţia nefiind încheiată prin semnătura Doamnei de la Europa Liberă, a intrat în vigoare testamentul. În aceste condiţii, statul român trebuia să plătească taxele de succesiune, dacă voia să intre în proprietatea vilei. 

Varianta Ministerului de externe

La 18 septembrie 2008, Guvernul Tăriceanu mai remite un comunicat de presă, în care anunţă „acceptarea donaţiei cu sarcini". La momentul acela nu se mai putea vorbi despre donaţie, ci despre moştenire.
La solicitarea ziarului „Adevărul", fostul purtătorul de cuvânt al MAE Alin Şerbănescu a făcut următoarele precizări:

„Prin decesul doamnei Lovinescu, actul de donaţie a devenit caduc (fără putere legală), însă graţie testamentului olograf lăsat de aceasta, imobilul este lăsat statului român sub formă de legat cu sarcini".

Oficialul MAE vorbeşte şi despre procedura care trebuia urmată: „Legatul se realizează în mod necesar sub imperiul legii franceze, potrivit principiului lex loci, adică legea locului unde s-a încheiat actul". MAE este „în aşteptarea răspunsurilor din partea autorităţilor franceze, nefiind încă finalizate formalităţile notariale".

Varianta consulatului de la Paris Consulul României la Paris, Ionel Novac, ne-a dat un răspuns asemănător cu acela oferit de MAE: „După moartea doamnei Monica Lovinescu, statul român a întreprins măsuri de recuperare a casei, în speţă acceptarea legatului şi transferul de proprietate, proces aflat încă în curs de desfăşurare".

Potrivit lui Ionel Novac, „starea imobilului s-a depreciat considerabil în ultima perioadă, fapt ce impune executarea unor reparaţii urgente pentru conservarea fondului de carte şi a arhivei existente".

Ce nu a fost îndeplinit

După ce statul român prelua locuinţa, aceasta urma să fie folosită pentru cazarea bursierilor români la Paris. MAE trebuia să finanţeze o bursă anuală „Ierunca-Lovinescu", tot pentru studenţi.

De asemenea, casa în care au locuit cei doi intelectuali avea să găzduiască diverse evenimente culturale. Până la această dată însă, statul român nu a dat niciun semn că ar dori să ducă la bun sfârşit acest proiect.

„Doi oameni obsedaţi de România"

Dan C. Mihăilescu,
critic literar 

„Tot ce ţine de sentiment, de fiinţă era îmbăiat cultural în casa în care au locuit Virgil şi Monica. Locuinţa lor era o baie de cultură. Amândoi erau obsedaţi de cultura românească, obsedaţi de România. El era un meloman pătimaş, asculta pe discuri corurile de la Stavropoleos. Ea era scăldată în cărţi. Casa aceasta românească de la Paris era mai românească decât orice bloc ceauşist. Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca erau roşi de cultură. În octombrie 1990, când am fost prima oară la ei, m-au întrebat: «Ce facem dacă Victor Atanasie Stănculescu ajunge preşedinte în România?». Nici când eram la masă nu mâncam normal. Totdeauna trebuia să fie o bârfă, o polemică. Aşadar, era o casă de un românism mai profund decât multe case de aşa-zişi patrioţi de la noi".

„Statul român n-a dat bani nici pentru întreţinere"

Istoricul Mihnea Berindei şi filosoful Gabriel Liiceanu, executorii testamentari, au plătit din buzunar furnizorii de servicii cu care sunt încheiate contracte pentru casă, lucru confirmat şi de consul. Numai că Mihnea Berindei contrazice toate informaţiile furnizate de MAE.

Procedurile pe care statul român trebuia să le urmeze şi termenele care ar fi trebuit respectate au fost prezentate de notarul francez, în noiembrie 2008, unui jurist delegat de MAE, spune Berindei.

Mihnea Berindei, unul dintre executorii testamentari

„Guvernul francez a fost de acord cu moştenirea. Statul român a depăşit însă termenul, luna august 2009, până la care trebuia să plătească Fiscului francez dreptul de succesiune. Noi, eu şi Gabriel Liiceanu, suntem legaţi de mâini şi de picioare", ne-a declarat
Mihnea Berindei.

Potrivit unei evaluări recente, spune istoricul, casa ar valora 500-600.000 de euro, iar statul român ar trebui să plătească o taxă de moştenire de 60%, dacă doreşte să o aibă în proprietate. „Statul român nu a prevăzut bani în bugetele anuale pentru acest lucru, nici măcar pentru întreţinere", mai spune Mihnea Berindei.

Casa are nevoie de reparaţii

Locuinţa în care au stat Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca este de fapt o vilă mică, având un salon mare la parter, bucătărie şi terasă. Sus, casa are baie şi trei camere, una dintre ele fiind folosită pe post de debara. În mansardă se mai poate amenaja o cameră mare pentru eventualii bursieri, iar lângă casă este un garaj la nivelul străzii, care poate fi transformat, de asemenea, într-un spaţiu de locuit.

„Sunt multe lucruri de făcut: instalaţia electrică trebuie schimbată, sistemul de încălzire este stricat şi altele. Împreună cu un arhitect, prieten al familiei, am făcut un proiect de reabilitare pe care l-am trimis la Ministerul de Externe", a continuat Berindei.

Din punctul său de vedere, există două soluţii pentru rezolvarea problemei: fie executorii testamentari să dea în judecată statul român pentru nerespectarea dorinţelor Monicăi Lovinescu, fie statul român să renunţe clar la moştenire. „Vă daţi seama că un proces cu statul român este greu, dar, mai mult decât atât, este o soluţie penibilă. Ne vom face de râs", a adăugat el.

Moştenirea culturală

Casa soţilor Lovinescu şi Ierunca era ticsită de volume. Multe dintre ele, cărţi rare mai ales, au fost trimise în ţară la Uniunea Scriitorilor, la Fundaţia Lovinescu din Bucureşti şi la Facultatea de Ştiinţe Politice din Universitatea Bucureşti. Mihnea Berindei s-a ocupat şi de colecţia de discuri pe care le asculta Virgil Ierunca, discuri care au ajuns la Colegiul „Noua Europă" al lui Andrei Pleşu.

Înfiinţarea unui „Memorial Ierunca-Lovinescu" a fost prezentată pompos. Cei doi intelectuali şi-au dorit mai puţin: o placă memorială pentru casa din Paris, care să amintească faptul că au trăit acolo.

Rezistenţa anticomunistă din exil

Ierunca şi Lovinescu aveau o bibliotecă impresionantă

Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au făcut parte din ofensiva intelectuală din diaspora faţă de regimul comunist de la Bucureşti. Au fost colegi de generaţie, camarazi în tranşeele Europei Libere şi parteneri de viaţă.

Monica Lovinescu (1923 - 2008) a fost fiica titratului istoric şi critic literar Eugen Lovinescu, iar scriitorii Vasile Lovinescu, Horia Lovinescu şi Anton Holban i-au fost veri.

În 1946 a devenit licenţiată în Litere, în perioada studenţiei dezvoltând o pasiune pentru dramaturgie. Un an mai târziu a obţinut o bursă la Paris, unde, în scurt timp, a cerut azil politic. După experienţa de la Radiodifuziunea franceză, vocea ei a căpătat notorietate. Începând cu 1962, a reuşit să se impună de la microfonul Europei Libere.

A fost un vehicul autentic pentru exportul de cultură românească în vestul Europei. În 1977, a fost ţinta unui atentat organizat de Securitate. A supravieţuit, dar o perioadă a fost în comă. Spre sfârşitul vieţii a suferit mult, pe fondul unor probleme de sănătate, dar şi-a păstrat luciditatea şi căldura sufletească. „Doamna Europei Libere" a murit în 2008, la vârsta de 85 de ani, la Paris.

Virgil Ierunca (1920-2006) este o altă personalitate notorie a exilului românesc din timpul comunismului. S-a consacrat în critică literară, publicistică şi poezie. Destinul lui a fost asemănător cu al Monicăi Lovinescu: s-a implicat în viaţa culturală de la Bucureşti, a fost cenzurat de comunişti şi a părăsit ţara în 1947, cu o bursă a guvernului francez.

În 1981 publică volumul „Fenomenul Piteşti", în care descrie teroarea la care comuniştii îi supuneau pe cei care le erau împotrivă. Memorabilă lucrare a muncii sale rămâne „Antologia ruşinii", care inventaria odele dedicate Ceauşeştilor de scriitori români aserviţi regimului. A decedat la Paris în 2006.