Casa de pe strada Gina Patrichi

La zece ani de la disparitia actritei, amintirea ei e inca vie

Cand am stabilit ziua si ora intalnirii, prima grija a domnului avocat Victor Anagnoste a fost sa-mi spuna ca strada pe care locuieste si-a schimbat de cateva zile numele, din Orlando, in Gina Patrichi. Taximetristul care m-a dus acolo nu stia inca de schimbare, dar auzise de actrita, ca toata lumea, si s-a declarat incantat cand i-am spus: "Nu stiu cine era Orlando asta, mi-a zis, dar e bine ca n-au uitat-o pe actrita asta mare". Ma intrebasem si eu pana sa-l intalnesc pe Victor Anagnoste, partener de viata, timp de trei decenii, al actritei Gina Patrichi, cum e posibil sa pastrezi amintirea unui actor, dupa ce el s-a dus. Cu Gina Patrichi exista cateva spectacole inregistrate, cateva filme in care a jucat, acum cativa ani a aparut si o carte, scrisa de fratele ei, dar asta e atat de putin, in fond. "Gina era buna si in filme, spune sotul actritei, dar pe scena se transforma cu totul. Talentul ei avea aceasta mare putere de a comunica profund cu spectatorii, la care ajungea cu toata fiinta. Asta numai pe scena se putea vedea si era lucrul la care tinea cel mai mult". Deschid cartea si gasesc confirmarea, tradusa in cuvintele actritei, care si-a notat la un moment dat: "Vreau sa creez pentru toti - suna grandilocvent -, dar scena e facuta pentru a facilita dialogul si nu pentru a sublinia ceea ce ne poate desparti. Daca m-am daruit teatrului este pentru ca mi-s dragi semenii". In timp ce stau de vorba cu partenerul de-o viata al actritei, un avocat de succes, care a patruns, gratie ei, in lumea teatrului, a vazut marile spectacole ale epocii - "cele mai mari ale teatrului romanesc!" imi spune cu inflacarare, amintindu-si de Revizorul lui Pintilie, pe care l-a vazut si la repetitii si la premiera, desi sotia lui nu juca in el - din camera de alaturi ne priveste cu o vaga tristete in priviri actrita, asa cum a fot ea vazuta de pictorul Alin Gheorghiu. Observandu-mi privirea curioasa, gazda imi explica: "A fost un lucru ciudat cu tabloul acesta. Alin Gheorghiu a vrut sa-i faca portretul Ginei dupa ce a vazut-o intr-un spectacol de Strindberg. Nici n-o cunostea pe atunci, dar a fost impresionat de ceea ce facea ea pe scena. A iesit acest portret care atunci nu semana deloc cu ea - Gina era mult mai tanara decat arata aici, dar ciudat e ca, pe masura ce a trecut vremea, ea a inceput sa semene cu portretul acesta. Pictorul a vazut in ea, in mod bizar, ceea ce avea sa devina." Portretul domina o camera mare, un salon in care actrita isi repeta rolurile, cu o tenacitate uneori greu de inteles pentru cei din jur. "Desi era o fiinta destul de nepasatoare, care nu parea sa dea importanta multor lucruri, si excela prin neconventionalitate, in privinta teatrului Gina era perfectionista." Intreaga casa, aranjata de Gina Patrichi, e plina de lucrari de arta semnate de cunoscuti pictori romani. Amintirea ei e atat de vie peste tot, incat te astepti in orice clipa sa apara de undeva, desi zilele acestea se implinesc 10 ani de cand actrita nu mai este printre noi. Ceva din farmecul ei a ramas cu siguranta in cei care au avut norocul de a o vedea pe scena, participand la schimbul acela de energii pe care ea il controla atat de bine. Asa se face ca, dupa tot acest timp, inca exista, si in afara casei de pe strada Gina Patrichi, oameni care sa-si aminteasca de ea. La urma urmei, cred ca acesta poate fi raspunsul la intrebarea: "cum sa pastrezi amintirea unui actor?"