"In Casa Poporului, Vaticanul l-a violat pe Ceausescu"

Unul e timid si are permanent aninat in coltul gurii un zambet usor jenat, de parca si-ar reprima cu greutate dorinta de a fugi dintre oamenii care vor autografe, cersind un pic din atentia lui.

Unul e timid si are permanent aninat in coltul gurii un zambet usor jenat, de parca si-ar reprima cu greutate dorinta de a fugi dintre oamenii care vor autografe, cersind un pic din atentia lui. Celalalt se simte bine printre semenii lui, chiar si printre cei ale caror discursuri (despre el) il plictisesc, fiindca oriunde ar fi gaseste un punct de interes asupra caruia isi fixeaza privirea, iar daca punctul de sprijin exista poate duce lumea pe umerii sai. E o adevarata lovitura de teatru sa-i aduci alaturi, la Bucuresti, un loc pe care nici unul dintre ei nu-l cunoaste, pe doi dintre cei mai cunoscuti dramaturgi francezi ai momentului, Eric-Emanuel Schmitt si Jean-Claude Carriere. N-am crezut pana n-am vazut. Reusita apartine Institutului Cultural Francez din Bucuresti, organizatorul unei adevarate desfasurari de forte teatrale, ce are loc in aceste zile, sub denumirea "Coup de Theatre". Cei doi oameni de teatru francezi s-au intalnit vineri cu studentii Universitatii de Teatru si Film, pentru ca apoi sa asiste fiecare, pe rand, vineri si sambata, la reprezentatii cu piesele lor, puse in scena la Teatrul Nottara. Sambata, in timp ce Eric-Emanuel Schmitt se afla la Brasov, unde s-a intalnit cu publicul spectacolului cu piesa Variatiuni enigmatice (o coproductie Nottara - Teatrul "Sica Alexandrescu" din Brasov), Jean-Claude Carriere a fost vedeta lansarii unei carti continand trei dintre piesele sale recente, in traducerea regizorului Octavian Greavu. Acesta le-a si pus in scena intr-un singur spectacol intitulat Zodia turnatorului. In mod evident, Carriere stie mult mai multe decat compatriotul sau despre Romania si ii place enorm sa povesteasca. De altfel, el a multumit tarii noastre fiindca i-a oferit ocazia de a vedea un loc nou, ceea ce pentru un om care calatoreste asa cum respira, e ceva exceptional. Tara noastra era singura din Europa in care cineastul nu fusese pana acum. Daca Eric Emanuel Schmitt a fost destul de putin generos cu raspunsurile la intrebarile pe care i le-am pus pentru ziarul Adevarul, lui Carriere i-a fost de ajuns o singura intrebare pentru a-i coplesi pe cei prezenti cu toate cate le stia despre comunism in general si despre tara noastra in particular. Printre locurile pe care le-a vizitat Jean-Claude Carriere la Bucuresti s-a numarat si Casa Poporului, motiv pentru care l-am intrebat care este impresia lui despre acest simbol al comunismului din Romania, ca bun cunoscator al efectelor comunismului, despre care a scris si pe care le-a resimtit, indirect, colaborand cu un cineast ca Milos Forman. "Am avut impresia ca acest edificiu a fost violat de cinema! Poate fiindca am, vrand-nevrand, o privire de cineast, ceea ce am observat e un lucru mai putin obisnuit. Sigur, ma asteptam la dimensiuni iesite din comun, dar nu si sa gasesc urmele filmarilor lui Costa Gavras pentru Amen. Asta nu-mi spusese nimeni, asa ca a fost chiar o surpriza pentru mine sa gasesc, la capatul unor scari, imaginea Fecioarei Maria, apoi si alte simboluri crestine. A fost o combinatie bizara. Prietenul meu, Umberto Eco, ar pune aici problema adevarului. Ce e adevarat si ce e fals aici? Cladirea este ostentativa, a fost intentia celor ce au construit-o ca ea sa inspire teama, sa demonstreze ca ei sunt cei ce detin puterea absoluta, dar ce e adevarat, de fapt, in spatele acestei imagini? Iata, Vaticanul l-a violat pe Ceausescu! E de ajuns un amanunt ca sa se vada ce e fals. Eu, ca cineast, sunt impresionat de amanunte, tulburat de ele. Am vazut in Casa Poporului o tapiserie lucrata cu fir de aur de maicute, carora li se comandase asta special pentru acest loc. Vazand cu cata finete e lucrata, cat e de frumoasa, chiar in acel context urat, aceasta tapiserie m-a tulburat. Asa ca nu accept sau nu resping cu totul un lucru. Fiecare vede lucrurile diferit, in functie si de meseria pe care o are. Un alt exemplu: Ceausescu era un om care se schimba de trei ori pe zi, dupa moartea lui, stiti bine, s-au gasit sute de tinute si perechi de incaltaminte. Am vazut secventele de la miting, avea un fular rosu la gat, apoi a fugit cu elicopterul, a fost transferat intr-o masina, prins si transportat spre locul asa-zisului proces cu o masina militara. Ultimele imagini cu el sunt cele ale cadavrelor, acolo am observat ca, desi trecusera cateva zile intre timp, avea acelasi fular la gat. Asemenea detalii imi atrag atentia. E deformatie profesionala." Pentru o ora, asa cum s-a desfasurat ea sambata dupa-amiaza, in spatiul primitor, prietenesc si foarte sic al Librariei Carturesti, avandu-l in prim plan pe unul dintre cei mai cunoscuti dramaturgi si scenaristi din Europa, ai fi zis ca traim intr-o tara perfect normala, cu nimic mai prejos decat altele. Se dovedeste, o data in plus, ca, macar din punct de vedere cultural, asta si suntem.