Cărţile fără perdea încing literatura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Băgău", "Letopizdeţ", "69", "Romanul românesc pervers", "Fişa de înregistrare": cărţi necenzurate, cu verb abrupt, subversiv, dar şi... autentic? Tinerii scriitori români contemporani

"Băgău", "Letopizdeţ", "69", "Romanul românesc pervers", "Fişa de înregistrare": cărţi necenzurate, cu verb abrupt, subversiv, dar şi... autentic? Tinerii scriitori români contemporani şi-au articulat un vocabular care îi înfioară pe cititorii fideli scrierilor de cenaclu literar. Cărţile noii generaţii caută pulsul esenţial al societăţii. Semnalele dinspre mase schiţează în volumele autorilor profilul eroului actual.
El este un individ zdruncinat de frustrări, devorat de patima fulgurantă a banului, veşnic în căutare de plăceri sexuale şi manipulat de propria logoree vulgară. Acestea sunt noile teme-trenduri ale literaturii clipei. Ioana Bradea, Ioana Băeţică, Alexandru Vakulovski, Kiki Vasilescu şi Ionuţ Chiva au luat în obraz pumni de critici, au fost îmbrânciţi moral pe forumuri de discuţie on-line şi stau, încă, în picioare. Paradoxal, romanul Ioanei Bradea, "Băgău", a primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor şi Premiul României Literare, personajul, o studentă ardeleancă în Bucureşti şi "muncitoare" la o linie erotică fiind pe placul multor exegeţi. "Titlul are conotaţie sexuală, recunosc, l-am auzit în cartierele din Bucureşti. Am vrut să fie un titlu şocant, dar nu din raţiuni de marketing, ci pentru că, pur şi simplu, exprimă realitatea a ceea ce am vrut să transmit", declara, la lansarea cărţii, Ioana Bradea. În acelaşi timp, Asociaţia Editorilor din România a nominalizat "Letopizdeţ" la premiul "Cea mai frumoasă carte" a anului 2004, iar Ionuţ Chiva a fost premiat pentru debut de către Asociaţia Scriitorilor. Acuzaţi că înnobilează pornografia, angrenând în ecuaţia propoziţiei descrieri de poziţii sexuale greu verosimile, arătaţi cu degetul sau ostracizaţi la periferia culturii în diverse adunări scriitoriceşti, tinerii şi-au luat asupra lor riscul libertăţii de exprimare, uneori călcând strâmb, alteori exagerând, dar marcând o potecă până acum inexistentă pentru literatura contemporană. Pe acest drum încă strâmt pot călca numai cei care au peste 16 ani, literatura cu bulină roşie restricţionând accesul minorilor. şi totuşi: este vulgaritatea atributul autenticităţii în noua literatură? Romanele creatorilor contemporani mustesc de atitudine. Prin aceasta se relevă marasmul propriei lumi interioare şi declinul "politicos" al societăţii. "Cartea contemporană trebuie să fie mai incitantă decât un film sau un joc de computer", crede Kiki Vasilescu, doctorand în politologie şi cadru universitar la Universitatea Bucureşti, autor al unei reluări postmoderne, în cheie erotică, a "Crailor de Curtea-Veche" - "Romanul românesc pervers". Mânuind cele mai crunte cuvinte obscene ca pe o armă aţintită către plictis şi convenţional, autorii, intelectuali, absolvenţi de Filosofie sau Litere, demonstrează că există curaj în literatura de acum, chiar dacă este lansat de catapulta cuvintelor licenţioase.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite