Cartea bate criza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a 18-a ediţie a Târgului Gaudeamus s-a încheiat aseară la Romexpo, iar cele mai importante edituri o consideră comparabilă sau chiar mai bună decât cea de anul trecut.

În ultimele două zile de târg, majoritatea standurilor din Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti au fost pline de vizitatori. Cele mai multe dintre edituri au practicat reduceri mari şi au avut diverse tipuri de oferte, aşa încât ediţia din acest an a fost considerată una de succes. Cele mai căutate titluri la Editura Adevărul, care a vândut aproape 50.000 de volume la târg, au fost „Teroriştii printre noi", de Grigore Cartianu, „Cum se distrau românii odinioară", de Adrian Majuru şi titlurile din colecţia „Jane Austen". „A fost o ediţie bună", a declarat Daniel Eberhat, directorul Editurii Adevărul, care a subliniat că „e important faptul că s-au vândut cărţi din domenii diverse, de la ficţiune la biografii sau publicistică".

O ciocolată pentru fiecare carte

Reducerile mari au atras vânzări şi la Editura Nemira. În top se află saga „Cântec de gheaţă şi foc" de George R.R. Martin şi „Jocurile foamei" de Suzanne Collins. „Am venit în întâmpinarea oamenilor cu pachete-cadou, iar la târg oamenii caută mai ales ofertele", a declarat Gabriela Preda, PR-ul editurii.

Mario Demezzo, vicepreşedintele Editurii All, ne-a declarat că vânzările editurii au fost cu 30% mai mari faţă de anul trecut. „Oamenii au fost stimulaţi de parteneriatele noastre. Pentru fiecare carte achiziţionată, cititorii au primit ori o licenţă antivirus, ori o cartelă SIM, ori produse cosmetice şi chiar ciocolată". Cele mai vândute trei titluri ale editurii au fost „Sanctus", de Simon Toyne (locul înâi), „Anticarul", de Julian Sanchez şi Agenda medicală Merck, „Medicul casei".

Gabriela Maaz, director de promovare Humanitas, a spus că vânzările de la Humanitas şi Humanitas Fiction au fost mai mari decât la ediţia trecută: „Este un târg clar mai bun decât cel de anul trecut". La Editura Humanitas, cea mai vândută carte a fost „Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă", de Neagu Djuvara. Cărţile din seria Neagu Djuvara de la Humanitas s-au vândut în peste 2.000 de exemplare. La evenimentul de sâmbătă dedicat de editură intelectualului nonagenar au participat sute de persoane, iar Djuvara a dat autografe timp de trei ore. Pe locul al doilea în vânzările Humanitas s-a plasat volumul „Capcanele istoriei", de Lucian Boia, iar pe locul al treilea, „Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete", de Andrei Pleşu. La Humanitas Fiction, romanul lui Paulo Coelho, „Aleph", a ocupat prima poziţie.

„Multe titluri noi şi de calitate, asta am adus la târg, iar vânzările, la o privire panoramică, sunt în aceeaşi zonă cu cele din 2010", a declarat Oana Boca, reprezentantul Editurii Polirom. Primele poziţii din top sunt ocupate de „Istanbul" de Orhan Pamuk, „1001 de zile sau Noua Şeherezadă" de Ilf şi Petrov şi „Filmul surd în România mută" de Cristian Tudor Popescu.

În topul Editurii Rao, pe primele locuri se situează „Mărturisirea" lui John Grisham şi „Fereşte-mă, Doamne, de duşmani" de Larry L. Watts. „A fost o ediţie bună, aproximativ egală cu cea de anul trecut, dar un lucru e clar: cartea nu bate criza. Criza ne afectează pe toţi şi se simte şi la carte", a declarat Ileana Iorga, reprezentantul editurii Rao.

„Cartea roşie", în top

Preţul de 350 de lei pentru volumul „Cartea roşie", de C.G. Jung, apărut la Editura Trei, nu i-a speriat pe cititorii de la târg. Aceştia au profitat de reducerea de 30% oferită de editură şi au făcut ca volumul lui Jung să fie cel mai bine vândut dintre cărţile Editurii Trei.

"A fost o ediţie bună şi e important faptul că s-au vândut cărţi din domenii diverse, de la ficţiune la biografii sau publicistică.''
Daniel Eberhat
director Editura Adevărul

"Am venit în întâmpinarea oamenilor cu pachete-cadou, iar la târg oamenii caută mai ales ofertele.''
Gabriela Preda
PR Editura Nemira

"Cartea devine din ce în ce mai mult o bucurie. Oamenii participă la lansări şi la sesiuni de autografe. Neagu Djuvara a dat trei ore în şir autografe.''
Gabriela Maaz
director de promovare Humanitas

"Vânzările editurii All au fost cu peste 30% mai mari faţă de anul trecut.''
Mario Demezzo
vicepreşedinte  Editura All

Weekend dedicat istoriei, la Adevărul

În weekend, la standul Editurii Adevărul s-au lansat patru cărţi, cele mai multe tratând probleme legate de istorie - recentă sau mai puţin recentă. Sâmbătă, prima lansare de la stand a fost cea a volumului „Adevărata moarte a lui Carol II" de Ion Cristoiu. „Titlul cărţii e titlul unui eseu", a spus Cristoiu, care a vorbit despre una dintre preocupările lui constante din ultimii ani, şi anume căderea de la putere. „În acest eseu este vorba despre iluziile unui om căzut de la putere. Şi e un eseu tragic, pentru că fostul suveran nu realiza că nu mai e în jocuri."

Adrian Cioroianu (stânga), Peter L. Imre şi Richard H. Cummings, lansând volumul „Securitatea contra Radio Europa Liberă“

Al doilea eveniment de sâmbătă, de la standul Adevărul, a fost lansarea a două volume din colecţia „Istorii subiective": „Securitatea contra Radio Europa Liberă" de Richard H. Cummings şi „Leapşa pe murite" de Virgil Tănase. La eveniment au participat autorul Richard H. Cummings, Peter L. Imre, Adrian Cioroianu şi Liviu Tofan. Peter L. Imre, managerul Adevărul Holding, a declarat că e bucuros că volumul lui Cummings, „Securitatea contra Radio Europa Liberă", a apărut la Editura Adevărul şi, de asemenea, că e emoţionat că se află în preajma autorului, „un spion în carne şi oase". Autorul a ţinut să precizeze că el a făcut, de fapt, contraspionaj, slujba lui fiind aceea de a-i proteja pe oamenii de la Europa Liberă. „Cartea este o lecţie de învăţat şi în lumea de azi. Povestea rămâne vie", a mai spus Cummings.

A treia lansare de sâmbătă a Editurii Adevărul a fost volumul „Kiseleff 10. Fabrica de scriitori", de Marin Ioniţă. La eveniment au participat autorul, criticul Alex. Ştefănescu şi scriitorul Florin Iaru. Volumul este alcătuit din amintirile lui Marin Ioniţă despre Şcoala de Literatură din anii '50. Potrivit autorului, în această instituţie socialistă, în care studenţii erau recrutaţi în funcţie de talent, dar mai ales după criterii ideologice, „puterea căuta să-şi formeze cronicarii şi scriitorii construcţiei socialiste". Duminică, standul Adevărul a găzduit lansarea volumului „Epistolar" de George Stanca, volum ce reuneşte 400 de articole publicate de autor în ziarul „Click". 

Câştigătorii Trofeelor Gaudeamus

- Radio România, organizatorul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, a decernat aseară premiile hotărâte de voturile publicului. Invitat de onoare al ediţiei din acest an a fost Italia.
- Cititorii au răspuns la întrebarea: „Prestaţia cărei edituri v-a impresionat cel mai mult?", pentru a desemna câştigătorii la categoria „Trofeul Gaudeamus" pentru edituri. Pe primele trei locuri s-au situat Editura Humanitas (locul întâi), Editura Rao (locul al doilea) şi Editura Nemira (locul al treilea).
- Cea mai râvnită carte a târgului a fost volumul lui Neagu Djuvara, „Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă", publicat la Editura Humanitas.
- Premiul de excelenţă, acordat unei edituri româneşti implicate în proiecte editoriale de promovare a literaturii române la nivel internaţional, i-a fost decernat Editurii Vinea.
- Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian" i-a fost acordat lui Dinu Flămând, pentru traducerea din portugheză a operei poetice a lui Fernando Pessoa. Cu acest prilej, Dinu Flămând a spus că „Antoaneta Ralian este un reper pentru marea traducere în literatura română şi este cel mai mare traducător român în viaţă."
- Premiul Educaţia a fost primit de Academia de Studii Economice din Bucureşti.
- Trofeele presei, prin votul publicului, s-au acordat cotidianului „Evenimentul zilei", pentru presa scrisă, Televiziunii Române, pentru secţiunea TV, Radio Guerilla, pentru secţiunea Radio, şi Agenţiei Agerpress, pentru Secţiunea Agenţii de presă.

De la târg adunate: Iliescu, prevenit de SPP-iști să ocolească standul Adevărul

Adrian Cioroianu (stânga), Peter L. Imre şi Richard H. Cummings, lansând volumul „Securitatea contra Radio Europa Liberă“

Ion Iliescu, în momentul în care a fost atenţionat de un SPP-ist

- În formă bună după ce a fost externat de la Spitalul Elias din Capitală, Ion Iliescu a făcut o baie de mulţime, sâmbătă, la Gaudeamus. Când a ajuns în dreptul standului Editurii Adevărul, Iliescu a fost oprit de unul dintre SPP-iștii care îl însoţeau. Acesta i-a șoptit ceva la ureche, lui Ion Iliescu i-a pierit pentru câteva secunde zâmbetul de pe buze și s-a întors, îndepărtându-se de locul unde Grigore Cartianu dădea autografe pe volumul „Teroriştii printre noi".

- Mircea Geoană a vizitat, ieri, târgul de carte de la Romexpo. „Vedeam aici un tiltu de carte: «Ferește-mă, Doamne, de prieteni!». Este un titlu bun", a spus el. Fostul şef al Senatului a accentuat acest titlu de carte după ce preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că, în prezent, cartea pe care o citeşte este „Salvează-mă, Doamne, de prieteni!".

- La lansarea unei serii de audiobook-uri, Andrei Pleşu şi-a amintit că s-a făcut de râs atunci când Gabriel Liiceanu l-a întrebat, în timpul unei emisiuni, pe ce loc este dacă, atunci când aleargă la un maraton, îl depăşeşte pe cel de pe locul al doilea. „Pe primul loc!, m-am grăbit eu să răspund", a spus Pleşu, care a adăugat că nu trece niciodată cu bine testele de inteligenţă.

- Prezent la lansarea cărţii „Biletul de ieşire din criză", scrisă de Adrian Vasilescu, jurnalistul Stelian Tănase a declarat că este o plăcere să-l invite pe acesta la emisiuni, pentru că întotdeauna vine cu informaţii noi şi inteligente. „Cred că 90% din cei care vorbesc la TV nu ştiu ce spun. Nu este cazul său", a spus Tănase.

Ion Iliescu, în momentul în care a fost atenţionat de un SPP-ist
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite