Cărtărescu – portret la maturitate

Al treilea jurnal publicat al celui mai tradus scriitor român arată chinurile „facerii“ volumului final al trilogiei „Orbitor“. Mircea Cărtărescu, care a împlinit săptămâna trecută, pe 1 iunie, 55 de ani, şi-a lansat, la Bookfest, cel de-al treilea volum al jurnalului său (anii 2004-2010), intitulat „Zen“.

Cartea este, practic, şantierul de creaţie al romanului „Orbitor 3: Aripa dreaptă", cititorii având astfel acum, prin cele trei volume de jurnal, o imagine „din interior" asupra genezei unuia dintre cele mai apreciate titluri ale literaturii române contemporane.

La 1 ianuarie 2004, scriitorul are prima notaţie din acest nou volum, declarând că începe „preliminariile" pentru „Orbitor 3". Va dura mult, câţiva ani, până se va apuca de scris cu adevărat, de fapt de-abia odată cu bursa de un an la Castelul Schloss Solitude, timp în care reuşeşte să definitiveze această chinuitoare construcţie care este volumul final din „Orbitor" - trilogie în jurul căreia, ca o flotă şi nava sa amiral, se aşază tot ceea ce Mircea Cărtărescu a scris vreodată.

Între timp va veni, la sfârşitul lui 2004 şi în continuare, succesul neaşteptat al volumaşului „De ce iubim femeile", care va transforma - pentru prima oară la noi - un scriitor important într-un autor popular, „cu vânzări". La fel ca şi în precedentele volume, foarte puţin din zbuciumul exterior al societăţii, din evenimentele politice sau sociale răzbate în paginile cărţii, acesta fiind un jurnal axat strict pe dimensiunea interioară a scriitorului Mircea Cărtărescu.

Crizele de creaţie şi de inspiraţie sunt ceva frecvent la acest autor, care, încă de la apariţia volumului „Totul" (1985), se lamenta că nu va mai putea scrie nimic niciodată. Cititorii celor două volume anterioare sunt obişnuiţi cu acest ton de lamento continuu (e, de altfel, unul dintre lucrurile care s-au reproşat cărţilor), dar de data aceasta el atinge apogeul. Afirmaţia „sunt terminat ca scriitor, nu voi mai putea scrie nimic niciodată" este un laitmotiv al primilor ani din acest jurnal, de multe ori autorul atacând şi ideea sinuciderii.

Scriitorul, alături de fiul său, Gabriel, la Sângeorz-Băi   Foto: Arhiva Personală

„Blestemul lui Eminescu"

„Mi-e atât de frică de viitor, încât mă trezesc noaptea ţipând sau plângând în hohote", notează diaristul pe 5 iunie 2004. Sau la 22 septembrie acelaşi an: „Îmi pierd pe zi ce trece obişnuinţa (şi motivaţia) scrisului. Încep ziua cu lălăiala obişnuită (...) Numai să nu se‑nchidă circuitul şi să văd iar, stupefiat, că motorul nu porneşte, că metalul lui e‑ngheţat ca scos de la frigider". Pe 28 octombrie: „Trândăvesc şi fac apologia trândăvelii". Sigur că - autorul recunoaşte - această „plângere" a sa în jurnal are şi o „funcţie terapeutică".

Despre publicistica sa: „o mulţime de articole de ziar, vreo 30, din care am trăit, de fapt, căci blestemul lui Eminescu ne ajunge pe toţi mai curând sau mai târziu în ţara asta de doi bani din care n-am ştiut să plec la timp". Autorul observă, în rest, cum creşte fiul său şi al Ioanei Nicolaie, Gabriel, şi află teribila veste a bolii soţiei sale: maladia lui Basedow. Cartea este, totodată, şi un fascinant jurnal de lectură al scriitorului Mircea Cărtărescu. „Niciun un autor din «Raftul Denisei» nu scapă de exigenţa lui Mircea Cărtărescu", semnala Gabriel Liiceanu. „Cred că doar pentru Kafka admiraţia sa rămâne intactă".

Trei volume de jurnal

Primul volum al jurnalului cărtărescian, care a văzut lumina tiparului în 2001, cuprindea perioada 1990-1996, aşadar până la apariţia, în decembrie 1996, a primului volum din „Orbitor": „Aripa stângă". Cel de-al doilea volum de jurnal a fost editat de Humanitas în 2005 şi dezvăluia anii dintre 1997 şi 2003, „şantierul" cărţii „Orbitor. Corpul", cu interludiul berlinez al autorului şi „câştigarea" unei noi soţii, poeta Ioana Nicolaie. „Zen", jurnalul anilor 2004-2010, a fost publicat de Humanitas, are 632 de pagini şi costă 49 de lei.