Carole Bouquet: „Dragostea nu ajunge ca să ajuţi pe cineva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebra actriţă franceză Carole Bouquet, fosta logodnică a lui Gérard Depardieu, vorbeşte despre egoismul şi nebunia iubirii. Carole Bouquet, în vârstă de 54 de ani, va dezvălui la Teatrul Odeon din Bucureşti, pe 11 şi 12 februarie, o tulburătoare poveste de amor.

Cunoscută pentru debutul în filmul-cult „Acest obscur obiect al dorinţei" (1977) al lui Luis Buñuel, Carole Bouquet şi-a împărţit cariera între roluri de prestigiu - a câştigat un premiu César pentru „Too Beautiful for You" (1989), a interpretat-o pe „James Bond Girl" în 1981  - şi parcursul său în modă: a fost model pentru Casa Chanel şi imaginea parfumului Chanel No. 5 în anii '90.

Considerată una dintre marile frumuseţi ale cinematografiei franceze şi consacrată drept tipul femeii glaciale, fatale, Carole Bouquet vorbeşte într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Adevărul literar şi artistic" despre relaţia dintre iubire şi artă şi despre paradoxul dintre imaginea ei şi felul în care trăieşte, de fapt, pe dinăuntru.

Adorată de Depardieu, a cărui logodnică a fost până în 2005, dar şi ţinta unor speculaţii referitoare la o posibilă relaţie cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, Bouquet trasează o paralelă între propriile iubiri şi pasiunea dintre Genica Athanasiou, actriţă de origine română, şi teoreticianul francez Antonin Artaud (1896-1948).

Iubirea nu l-a salvat pe Antonin Artaud

Din corespondenţa dintre cei doi, Carole Bouquet va  lectura la Teatrul Odeon, pe 11 şi 12 februarie, de la ora 19.00 „Scrisori către Genica".

„Câteodată poţi cere cuiva să-ţi umple propria dorinţă, o dorinţă care, în esenţă, îţi aparţine doar ţie", povesteşte Bouquet. „Însă dragostea nu e niciodată suficientă ca să ajuţi pe cineva. Genica l-a iubit enorm pe Antonin, ani la rând, dar nu exista nicio posibilitate ca această iubire să-l salveze". Artaud, care a lăsat teatrului opere fundamentale, era cunoscut pentru crizele sale şi controversat în epocă, unii considerându-l geniu, alţii nebun.

"Munca mea este paradoxul dintre felul în care arăt şi felul în care mă simt pe dinăuntru."
Carole Bouquet actriţă

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite