Caragiale, uitat de ziua lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicio instituţie din România nu a organizat vreo manifestare dedicată zilei de naştere a autorului „Scrisorii pierdute“, venit pe lume la 1 februarie 1852. Dacă 15 ianuarie, ziua lui Mihai Eminescu, devenită Ziua Culturii Naţionale, aduce în fiecare an evenimente omagiale, Ion Luca Caragiale nu este sărbătorit în niciun fel.

În aşteptarea lui 2012, Anul Caragiale, când se va comemora centenarul morţii celui mai important dramaturg din literatura română, instituţiile de cultură şi cele educaţionale din ţară nu sunt interesate de o zi importantă pentru cultura autohtonă, fie ea 30 ianuarie, cum susţin unele surse, sau 1 februarie, potrivit altora, când a venit pe lume inventatorul nemuritorilor Nenea Iancu, Ghiţă Pristanda, Rică Venturiano, domnul Goe şi al multor altor personaje fără egal.

Radu Enache, consilierul ministrului Culturii, Kelemen Hunor, a declarat pentru „Adevărul literar şi artistic" că anul acesta „ministerul nu a contribuit financiar la niciun eveniment legat de Caragiale". Oficialul a precizat că, fiind un organ administrativ, ministerul nu are atribuţia de lua astfel de iniţiative, care „trebuie să vină din partea instituţiilor de cultură subordonate". Radu Enache a susţinut că nu s-au primit propuneri în acest sens.

Un spirit incomod

Criticul literar Dan C. Mihăilescu, care se pregăteşte să publice o carte intitulată „I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii", susţine că, pentru poporul român, „marele clasic" care s-a stins la Berlin, departe de ţara natală, este o conştiinţă incomodă: „Cum şi când să-l mai şi sărbătorim, de vreme ce ne bălăcim, cu fervoare mizofilă, în cruntele lui adevăruri de dimineaţa până seara? Ia să revedem filmul lui Lucian Pintilie «De ce trag clopotele, Mitică?». E ditamai bolgia infernului dantesc. Ia citiţi Domniile Voastre cât se poate de serios «decalogul puterii» (cum i-am spus cândva) din «O scrisoare pierdută». Ne mai dă gura să râdem la steagurile furate de poliţai, adulterul omnipotent, traficul oneros, cameleonismul de partid şi halena alcoolică a Cetăţeanului alegător, plus numele candidatului venit «pe sârmă», de la Centru şi finala împăcare generală pe fondul corupţiei şi deriziunii generalizate?".Nici teatrele nu au organizat niciun fel de manifestări de ziua „dramaturgului naţional" în 2011. În schimb, se pregătesc de Anul Caragiale, pentru care au proiecte consistente.

Mâine în „Adevărul literar&artistic": Mai mult despre cum este perceput Caragiale astăzi

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite