Capitalismul, cuibărit în Palatul R.S.R.

Regizorul documentarului „Kapitalism – reţeta noastră secretă“, care va fi lansat săptămâna viitoare, spune cum a descoperit că Nicolae Ceauşescu reuşeşte să umple buzunarele „românilor isteţi“.

Când lucram la filmul „Dacia, dragostea mea" (regizat de Ştefan Constantinescu şi Julio Soto) am nimerit într-un loc care mi-a căzut imediat cu tronc. Lângă Craiova, Dinel Staicu - fost miliţian, devenit om de afaceri proeminent - a înfiinţat un parc tematic dedicat legăturilor sale nostalgice cu trecutul: Muzeul R.S.R. Pe aleea care duce spre hotelul din mijlocul parcului sunt înşirate maşini de miliţie şi statui cu personajele mitologice ale istoriei noastre (Ţepeş, Mihai Viteazul etc.).

Aleea conduce către un soi de altar portocaliu din care ne face cu mâna tovarăşul Ceauşescu. La dreapta lui fâlfâie - supremă ironie! - steagul Europei unite. Am ştiut de la început că acesta ar fi un loc ideal pentru filmul cel nou: că doar din miturile vechi s-a întrupat capitalismul românesc. „Fantoma lui Ceaşcă" face bani pentru noii multimilionari.

Dansatoarele-miliţian şi ciuperca Gano

Am luat aşadar legătura cu Palatul (acum este administrat de dl Costi Gheorghe, căruia îi mulţumesc pe această cale) şi am cerut programul manifestărilor. Pentru că pe lângă hotel, Palatul închiriază spaţii pentru diverse evenimente: campionatul câinilor de salvare, întruniri de afaceri, nunţi şi botezuri.

Şi-am aflat că la începutul lui iulie urma să aibă loc acolo un simpozion dedicat... ciupercii Gano! Habar n-aveam ce este această ciupercă. La data stabilită, ne-am înfiinţat cu echipa şi am asistat timp de şase, şapte ore la prezentarea calităţilor acestui produs şi a posibilităţilor de a te îmbogăţi de pe urma lui. Era de fapt un seminar de direct marketing, formă de business prin care câştigi bani prin vânzarea directă a produsului. Cu cât convingi mai mulţi oameni să îl cumpere şi să asiste la alte seminarii, cu atât câştigi mai mult.

În barul hotelului, unde uneori evoluează la cerere o trupă de dansatoare îmbrăcate în costume de miliţian, erau adunaţi cam 40 de oameni care visau cu ochii deschişi la schemele de acumulare descrise de organizatori. Erau cetăţeni de toate felurile: profesori de matematică, funcţionari, doctori, pensionare, în fine - popor. Iată, m-am gândit cu empatie, un popor necăjit care se leagănă în mirajul îmbogăţirii. Dar asta nu e ceva particular, există şi în ţările dezvoltate. Era, deci, un semn de normalitate.

Tenis în curtea fabricii

Seara, când am ieşit din subsolul unde se afla barul, ne-a întâmpinat statuia lui Ceauşescu. Am mâncat pe terasă din meniul restaurantului R.S.R., în timp ce de pe terasa cealaltă se auzeau strigăturile de la o nuntă. Vizavi se vedea o enormă uzină dezafectată, în curtea căreia se juca tenis. Toate ingredientele capitalismului autohton îşi dăduseră întâlnire acolo. Scena n-a mai intrat în film, dar am rămas cu amintiri interesante.