Campaniile „Adevĕrul”

HOTĂRÂRE Ziarul lui Alexandru Beldiman a luptat pentru impunerea votului universal. Încă de la primele numere, „Adevĕrul” a purtat veritabile campanii de presă pentru respectarea drepturilor democratice ale cetăţenilor.

Barbariile poliţieneşti şi administrative, dezordinea şi favoritismele din armată, exploatarea ţăranilor şi răscoalele, starea sanitară dezastruoasă a satelor, nerespectatea libertăţii electorale, bătăile din şcoli, cauza românilor din afara graniţelor, chestiunea evreiască – puţine au fost problemele majore ale timpului despre care „Adevĕrul” să nu fi scris în paginile sale pe parcursul anilor.

Cauza antidinastică

Prima campanie dusă de ziar până la moartea lui Alexandru Beldiman, în 1898, a fost campania antidinastică. Fidel crezurilor sale, ieşeanul n-a încetat niciun moment să lupte împotriva principiului dinastiei străine, în general, şi împotriva regelui Carol, în particular.

 „Dinastia s’a născut din plebiscitul din ’66, care a fost o comedie nedemnă, căci poporul n’a avut de ales între mai mulţi, ci să dea formă quasi-legală unei alegeri deja făcute”, se precizează în chiar primul număr al „Adevĕrului” de la Bucureşti, din 15 august 1888.

La un moment dat, presa germană se alarmează de progresele curentului antidinastic din România şi două ziare germane – Norddeutsche Allgemeine Zeitung şi Kölnische Zeitung – ameninţă că „dacă s’ar atinge un fir de păr al regelui Carol, ţara românească ar plăti scump o asemenea îndrăzneală!”.

„Adevĕrul” răspunde: “Regele poate să doarmă în linişte şi fără teamă; printre noi el nu va găsi decât adversari leali şi deschişi cari luptă contra lui ziua mare pe calea largă a opiniei publice”.

Înainte de 10 mai 1891, când Carol urma să serbeze 25 de ani de domnie, ziarul militează pentru boicotarea festivităţilor jubiliare. Mai apoi, cu ocazia logodnei prinţului Ferdinand – când se luase iniţiativa unei subscripţii publice pentru a se face un dar prinţesei Maria – „Adevĕrul” înregistrează numeroase proteste ale celor care nu doreau să cotizeze, aşa că iniţiativa pică. Aflând de zarva izbucnită în ţară, prinţesa Maria scrie şi ea soţiei lui Lascăr Catargiu că renunţă la orice dar.

După ce pledează o bună bucată de vreme pentru aducerea unui domn pământean în locul celui străin, „Adevĕrul” îmbrăţişează ideea republicii, al cărei susţinător devine din acel moment: „Suferinţele prin cari a trecut ţara în cei douăzeci şi trei de ani ai nefastei Domnii străine au înbătrânit poporul romîn fără vreme şi l’au făcut matur pentru a se guverna singur”.

Pentru votul universal

Alături de cauza ţărănimii, ziarul susţine cu toate forţele eliminarea sufragiului restrâns şi impunerea votului universal: „Radicali, socialişti, conservatori, trebue să ne unim cu toţii, să uităm ceea ce ne deosibeşte şi să începem lupta contra duşmanului comun: sufragiul restrâns. În ziua când vom avea sufragiul universal, toate celelalte vor merge strună”.

În paralel, ziarul fondat de Beldiman îmbrăţişează cauza românilor „de peste munţi”, deschide coloanele sale învăţărilor din mediul rural, dar se ridică şi împotriva lor, cerând să dispară bătăile în şcoală, e împotriva aşa-numiţilor „evrei exploatatori”, dar este pentru integrarea şi asimilarea celorlalţi, care sunt şi cei mulţi.

Un desen publicat în 1933 inventaria obiectivele atinse de publicaţie pe parcursul anilor.

În slujba ţăranilor

Una dintre campaniile de suflet ale ziarului are în centrul ei starea jalnică a ţărănimii, „chestiunea ţărănească”, aşa cum spune gazeta.

E denunţată administraţia rurală, „împănată cu toate lepădăturile oraşelor, cari înşeală, exploatează şi maltratează pe ţărani”, e criticat serviciul sanitar rural care există doar cu numele, „epidemiile seceră populaţia, iar medicii nu-şi fac datoria”, sunt luaţi în colimator proprietarii şi arendaşii, ziarul solicită aministierea ţăranilor condamnaţi după răscoalele din 1888, se cere imperativ respectarea libertăţilor electorale în mediul rural.

 „Dacă şi de astă dată, ţăranii nu vor fi lăsaţi liberi să aleagă deputaţi după plac, prevăd într’un scurt viitor un mare pericol naţională. Răul e la culme”, se afirmă într-un articol publicat pe 14 octombrie 1888. „Să cugete bine d. Lascăr Catargiu că răbdarea sătenilor nu este fără margini.

Când un popor, împins la disperare, se pune în stare de revoluţie spre a-şi apăra existenţa zilnică, în acea zi revoluţia devine un drept, revoluţia devine legitimă”, notează Adevărul pe 22 august 1892.

Mai târziu, noul proprietar al ziarului, Constantin Mille, susţine, fără încetare, cauza ţărănimii, atât în ziar, cât şi ca avocat în faţa instanţelor de judecată.

Ţăranii din Teleorman îi propun chiar lui Mille să-i reprezinte în colegiul ţărănimii din Cameră, iar în mijlocul nebuniei din 1907, când se dezlănţuie represiuni masive împotriva ţăranilor răsculaţi, Constantin Mille porneşte, prin „Adevĕrul”, campania rămasă în istorie sub numele de „campania contra ororilor inutile”.

Sunt publicate câteva dintre cazurile de ţărani torturaţi şi împuşcaţi, iar guvernul roagă pe Mille să înceteze campania, făgăduind că va opri măcelul.

Prima pagină a ziarului, 12 ianuarie 1894

Ziarul, împotriva violenţelor din armată

ERADICARE

O altă ţintă a reprezentat-o armata, cu toate relele ei: dezordinea, favoritismele, tratamentele brutale aplicate soldaţilor, starea sanitară groaznică - în fiecare zi nenumăraţi soldaţi îşi pierdeau vederea din pricina conjunctivitei granuloase - , închirierea soldaţilor pentru muncile agricole – a se vedea articolul „Apărătorii patriei vînduţi ca vitele”, din 23 iulie 1890.

Chestiunea cea mai gravă era, însă, bătaia în armată, pentru eradicarea căreia „Adevărul” luptă până-n pânzele albe. Paginile ziarului se umplu de denunţuri: soldaţii bătuţi vin, în cea mai mare parte, din mediul rural şi nu sunt obişnuiţi să se plângă.

Un caz anume face să curgă multă cerneală: prinţul Ferdinand, comandând instrucţia batalionului de vânători, la cazarma Cuza, pălmuieşte un soldat care greşise o mişcare.

„Adevĕrul” prezintă cazul, lumea militară e revoltată de mediatizarea evenimentului, aşa că nişte ofiţeri vin la redacţie şi-l lovesc pe Beldiman şi pe câţiva dintre ziarişti.

Abuzurile poliţieneşti au constituit şi ele miezul unei campanii de presă care a debutat chiar în primele numere ale ziarului. Ţigani maltrataţi de funcţionari ai poliţiei, cazuri de oameni nevinovaţi condamnaţi şi aruncaţi în închisoare, ţărani învinuiţi de contrabandă şi asasinaţi de sergenţii din satele lor...

„Adevĕrul” publică tot, înfierează organele de poliţie şi pune la punct chiar comisii de anchetă alcătuite din ziarişti care să plece pe teren şi să verifice cum stau lucrurile. Şi punctează, de câte ori are ocazia: „Se vorbeşte că aci ar fi o eroare judiciară. Noi nu credem în erori judiciare acolo unde poliţia e amestecată în omor”.

Presa germană s-a alarmat de progresul curentului antidinastic în România

SĂNĂTATE PRECARĂ

„Adevĕrul” deplângea starea sanitară groaznică a armatei: în fiecare zi, nenumăraţi soldaţi îşi pierdeau vederea din pricina conjunctivitei granuloase.