Calatorie pe hartie
0Eseul, ca specie a criticii sau a literaturii insesi, ii seduce deopotriva pe scriitorii care il pun in pagina si pe cititorii care il "consuma". Neavand o structura bine fixata, o osatura care sa-l
Eseul, ca specie a criticii sau a literaturii insesi, ii seduce deopotriva pe scriitorii care il pun in pagina si pe cititorii care il "consuma". Neavand o structura bine fixata, o osatura care sa-l incadreze intr-o anumita categorie, el beneficiaza, practic, de toate libertatile creatoare. Eseistul poate fi, in acelasi timp si fara sa se contrazica, obiectiv si subiectiv, detasat si patimas, de o mare seriozitate sau predispus la calambur, constructor pe spatii mari sau "chitibusar" cu voluptatea detaliului. in prima si ultima instanta, eseul seamana cu cel care il scrie: mai mult decat la alte genuri si specii literare, relatia este una de reciproca definire. O parte dintre eseurile scrise de Ileana Malancioiu au fost stranse, inainte de 1989, intr-un volum antologic (la propriu si la figurat), Calatorie spre mine insami. O a doua editie, revazuta si adaugita, cu o sectiune consistenta de inedite, a aparut nu demult la Editura Polirom, cu o prefata de Nicolae Manolescu. Textele, care si inainte respirau aerul libertatii interioare, se citesc acum, indiferent de formula si intinderea lor, cu aceeasi bucurie estetica si co-participare etica. Reduse la proportiile unor tablete sau extinse sub forma unor analize aplicate de carte, glisand catre fantasticul moral sau decupand strict-realist portiuni din lumea inconjuratoare, eseurile Ilenei Malancioiu se rotesc in jurul unei axe, inconfundabile, de profunzime si gravitate morala. Tema conteaza mai putin; din orice fragment al vietii ori aspect al literaturii poate iesi o pagina de o densitate caracteristica. Iata numai acest fragment, dintr-o tableta ce-l evoca pe profesorul de romana Haralambie Paslaru, de la Liceul de fete din Campulung Muscel: "Citisem, nu mai stiu prin ce intamplare fericita, Padurea spanzuratilor. Atat. in rest umblasem pe camp si pe prund si prin paduri. Ajutasem la tot ce pot fi ajutati niste parinti care muncesc de cum se lumineaza si pana se-ntuneca.Vazusem miei nascandu-se si miei injunghiati de Paste. Vazusem cai frangandu-si picioarele in padure, sub copacii pe care erau pusi sa-i traga din radacini.(...)Vazusem un om beat taind in ajunul Craciunului o singura bucata din porcul care trebuia tinut sa mai creasca. Vazusem de toate, pentru ca nu se-ntampla nimic pe vremea aceea la care sa nu aparem si noi, copiii, fugiti de oriunde am fi fost trimisi de parinti, spre a fi la fata locului, unde eram uitati de Dumnezeu de la-nceputul si pana la sfarsitul dramei." Avem, aici, un nucleu al viitoarei opere poetice, ba chiar o filozofie in nuce a unui autor care - dincolo de temele si obsesiile personale - va dori intotdeauna sa fie si un martor ocular, cinstit si credibil, al timpului si al spatiului sau. Calatoria spre sine insusi a Scriitorului, facuta pe "traseele" poeziei sau eseului, e de alt fel decat cele pe care le facem noi, in spatii mai mult sau mai putin exotice. E una "doar" pe hartie: dar cat de importanta si de semnificativa!