CRONICA TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arbitrul fara fluier Mi se intampla, rar de tot, ce-i drept, sa ma uit si la cate un meci de fotbal. M-am surprins uneori, de-a lungul celor cateva zeci de minute, intrebandu-ma ce-ar fi daca,

Arbitrul fara fluier
Mi se intampla, rar de tot, ce-i drept, sa ma uit si la cate un meci de fotbal. M-am surprins uneori, de-a lungul celor cateva zeci de minute, intrebandu-ma ce-ar fi daca, dintr-un motiv sau altul, arbitrul ar scapa "din ochi" partida, daca fluierul nu ar mai functiona si jucatorii s-ar ingramadi cu totii sa loveasca mingea, picioarele adversarilor sau s-ar repezi la cei de pe margine cu acelasi chef. Cred ca acum stiu cum ar arata terenul. Ca in emisiunea lui Radu Moraru de alaltaieri, "Presa si Puterea". "Nasul" a facut imprudenta sa nu-si ia masuri de siguranta, in momentul in care a hotarat sa aiba cinci invitati, unul dintre ei fiind Alina Mungiu-Pippidi. Cu arma din dotarea personala in fata, laptopul furnizor de date la tanc, analista a lasat o firava sansa de exprimare celorlalti parteneri de dialog, Ralu Filip, Cosmin Guse, Alin Theodorescu. Au incercat ei cat au incercat cate un dribling, pana cand s-au resemnat. Vag jenat, moderatorul le-a fagaduit imediata creare de spatiu, altfel zis, ca le va veni si lor randul. Timpul trecea iar problemele se tot inmulteau, cresteau ca aluatul in copaie: libertatea in presa, diferentieri pe tipuri de media, interventia directa sau mascata a puterii, ingerintele patronilor straini, dirijarea publicitatii, stergerea unor debite ale trusturilor de presa, cazul "Evenimentul zilei" si "Romania libera", castigurile ziaristilor si altele. Sub presiunea ultimei jumatati de ora ramase la dispozitie, profitand de lipsa de vigilenta a gazdei, domnii - mai putin reprezentantul CNA-ului, cel mai impacat cu situatia - au trecut si ei la atac. Si-au luat vorba din gura, ba, mai in gluma, mai in serios, l-au mai si pus la punct pe Moraru, s-au straduit sa-si faca un culoar printre intrarile imparabile ale doamnei de langa ei. Era, din pacate, prea tarziu. Asa incat, pana la urma, din acea furtunoasa intalnire, am ramas cu ceea ce se poate deduce din titlu, si anume cum ca ar merita sa ne gandim - dar pe cont propriu - la raporturile dintre presa si putere. Vorba aceea, este o treaba mult prea serioasa pentru a fi lasata, intotdeauna, pe mainile profesionistilor.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite