CRONICA TV - O comedie la care plangi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Genericul noului sitcom "Burlacii", de la TVR 1, anunta o repriza interesanta de ras, vineri seara, la ora 22.30. N-a fost sa fie asa. Desi actorii sunt cat se poate de talentati - Mihai Calin, Marius

Genericul noului sitcom "Burlacii", de la TVR 1, anunta o repriza interesanta de ras, vineri seara, la ora 22.30. N-a fost sa fie asa. Desi actorii sunt cat se poate de talentati - Mihai Calin, Marius Rizea, Lili Pana, poantele au lipsit cu desavarsire. Un serial de comedie decent, pentru toate categoriile de public, dar fara umor exploziv si care s-a nascut, parca, ursit de amenintarea degetului care schimba canalul. Frustrarea actorilor, lipsiti de replici care sa-i faca sa straluceasca, s-a vazut in jocul lor, in incapacitatea de a reda credibil situatii ale vietii reale. Aplauzele de pe banda poate ca nu sprijina, intotdeauna, in mod fericit gagurile de pe ecran, in serialele romanesti sau straine, dar isi mai gasesc, uneori, justificarea. In "Burlacii" chiar n-aveau ce cauta. Serialul de comedie este un adevarat test de rabdare si tristete chiar si pentru telespectatorul fidel omologului "La bloc", "parfum", pe langa sitcom-ul teverist. Nici dichisita Ileana Lazariuc n-a putut rupe rutina macelului de plictiseala care a avut loc la o ora de maxima audienta. Avand, probabil, nostalgia pieselor de teatru in care juca prin clasa a saptea, Ileana s-a rezumat la a rosti replicile mecanic, fara sa se intalneasca pe undeva cu personajul ei si nu a convins nici macar atunci cand si-a jucat propriul rol... Am rasuflat usurat ca animalele din film nu au suferit modificari de ordin genetic de dragul audientei si nu au fost maltratate in scopuri comerciale. Mi-ar fi parut, sincer, rau, pentru ca pestele, iguana si cainii au jucat chiar bine. Asta ar mai fi lipsit! Un telefon de la Brigitte Bardot si s-ar fi dus de rapa totul! M-am "bucurat" ca am putut vedea, alaturi de suflarea intregii tari, noul sediu al TVR, in ale carui birouri luxoase lucreaza producatorul TV Misu (Mihai Calin), intr-un cadru amplu, de vreo patru secunde. Cu aceeasi "subtilitate", au fost reamintite doua emisiuni "grele" din grila de programe: "Surprize..." si "Garantat 100%". Publicitatea "mascata" a avut, se pare, unul dintre rolurile principale. Mai e destul timp ca echipa sa se sudeze si sa impuna "Burlacii" in clasamentul preferintelor publicului. Serialul e tanar si poate fi si nelinistit, daca va reusi sa se debaraseze de clisee. Concurenta e benefica pe acest segment de divertisment, dar celelalte televiziuni nu se vor simti amenintate in veci de formula actuala de pe TVR. Invatand din nereusita fostelor seriale de comedie, scenaristii, fara indoiala, talentati, pot schimba multe. E trist sa vedem o intoarcere la scheciurile de odinioara, in care previzibilele confuzii reprezentau momentul de forta al programelor de revelion. Sceneta cu administratorul blocului si Cami (Lili Pana) chiar a fost de umplutura. Sa ne uram reciproc mai multa inspiratie in scris si sa ne cinstim cu un pahar de hohote de ras in episodul urmator.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite