CRONICA TV - Un bucatar... delicios

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cine urmareste emisiunile cu sfaturi culinare? Pai, in general, gospodinele, pensionarii, casnicele. Probabil ca nu prinzi in fata televizorului, atunci cand pe ecran e cineva care explica amanuntit

Cine urmareste emisiunile cu sfaturi culinare? Pai, in general, gospodinele, pensionarii, casnicele. Probabil ca nu prinzi in fata televizorului, atunci cand pe ecran e cineva care explica amanuntit cum se coc vinetele, in ce fel trebuie maruntite zarzavaturile si care este cea mai buna metoda pentru tocatul cepei, prea multe tinere. Pentru adolescente, studente ori proaspete femei de afaceri, fast-food-urile sunt cel mai bun prieten al omului, iar restaurantele - o a doua casa. Ce rost are sa lacrimezi penibil deasupra tigaii incinse, cand rimelul care curge costa mai mult decat o portie de mancare la bistroul din colt? Si ce haz are sa-ti intampini iubitul la lasatul serii, cu farfuriile pline, daca odata cu aroma bucatelor rafinate, omul simte si un bizar miros de parfum amestecat cu prajeala? E limpede, femeia moderna prefera sa se uite la un film bun, dupa o masa in oras, decat sa stea inarmata cu carnetel si ustensile de scris, pentru a nota gramaje, proportii, combinatii si trucuri gastronomice. Pentru doamnele si domnisoarele din aceasta categorie, realizatorii de "cooking show-uri" au gasit o solutie perfida. Pe TVR 2 se difuzeaza, de ceva vreme, o emisiune de profil care are un protagonist atipic. Nu este chef-ul rubicond si bonom, prevazut cu barba si sort pastelat care sa acopere burtica, nu e un tip inofensiv intre doua varste, care se pricepe doar la sosuri si aluaturi. Gazda emisiunii "Pofta buna!" este un domn la 30 de ani (dar caruia nu-i dai mai mult de 23), inalt, blond cu ochi albastri, chipes din cale-afara si fermecator. Jamie Oliver pe numele sau, a fost votat de "People Magazine" cel mai sexy expert in domeniu din lume, este un obisnuit al petrecerilor de tot felul si al cluburilor de dans. Iar cand se apuca de retete savante, nici nu mai conteaza ce pune in cratita, fiindca e, oricum, irezistibil. Daca barbatii vor observa o schimbare de comportament la partenerele preocupate, pana acum, mai mult de cosmeticale si lenjerie de firma, explicatia e simpla. Iar pe adresa aratosului bucatar-star vor veni scrisori duioase expediate de doamne si epistole incarcate de recunostinta din partea domnilor. Toata lumea multumita.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite