Bookfest în cifre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

25.000 de titluri de carte au fost expuse în 130 de standuri şi aproximativ 40.000 de persoane au vizitat, în cinci zile, târgul din complexul expoziţional Romexpo. Oamenii au venit în număr mare la Salonul Bookfest, ediţia 2009, în ciuda bugetelor reduse, ceea ce arată că apetitul românilor pentru lectură n-a scăzut deloc.

Interesul publicului pentru târgul de carte a fost un motiv de bucurie pentru organizatorul evenimentului, Asociaţia Editorilor din România (A.E.R.), dar şi pentru editurile care au venit cu oferte incitante.

Cristina Babuş, coordonator PR al Editurii Litera Internaţional, spune că vânzările la Bookfest 2009 au fost constante, prin comparaţie cu ediţia de anul trecut, şi pentru că s-au practicat “discounturi substanţiale de până la 50% la foarte multe dintre volume”.

Humanitas, încasări de 410.000 lei

Alt argument pentru care românii au venit în număr mare la salonul de carte Bookfest a fost de ordin cultural, şi anume sărbătorirea Centenarului Noica, marcat de Editura Humanitas, la al cărei stand s-au lansat volumele „Despre Noica. Noica Inedit” şi „Constantin Noica în arhiva Securităţii”. De altfel, Grupul Humanitas se poate lăuda cu cifra rotundă de 410.000 lei, obţinută la această ediţie “de criză” a târgului, în vreme ce Editura ALL a declarat o cifră totală de vânzări de peste 200.000 de lei.

Vânzări datorate reducerilor speciale

Şi reprezentanţii Editurii Tritonic susţin că şi-au menţinut vânzările, comparativ cu Bookfest 2008, prin reducerile de 50% şi prin succesul ofertei “buy-back” a cărţilor vechi, asemuită cu programul “rabla” din industria auto. Cumpărătorii au fost invitaţi să vină cu o carte veche de la Tritonic, pentru a primi o reducere la achiziţionarea uneia noi. 

Pe de altă parte, organizatorii şi-au atras vizitatorii prin evenimente culturale precum proiecţii de filme sau concerte, cum a fost reprezentaţia trupei Grimus, cu care s-a încheiat, duminică seara, Bookfest 2009.

Adevărul, 30.000 de exemplare

Editura Adevărul a vândut, în cele cinci zile ale târgului, în cadrul complexului expoziţional Romexpo, peste 30.000 de volume din Colecţia Disney şi din colecţia “100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă”. În acelaşi timp, din colecţia de lux, cele mai râvnite au fost operele lui Charles Dickens, în 15 volume. Din această colecţie, românii au achiziţionat 560 de exemplare.

Topul celor mai vândute cărţi la târg

Humanitas

1. „Jurnal“ de Oana Pellea - 800 de exemplare
2. „Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa“ de Lucia H. Longin - 572 exemplare
3. „Întoarcere în secolul 21“ de Ioana Pârvulescu - 223 de exemplare

Humanitas Fiction

1. „Cu mănuşi“, de Mihaela Nicola - 230 de exemplare
2. „Vechiul oraş imperial“, de Y. Kawabata - 220 de exemplare
3. „Casa de la Riverton“, de K. Morton - 200 de exemplare

Litera Internaţional

1. „Gabriel Garcia Marquez. O viaţă“, de Gerald Martin - 400 exemplare vândute
2. „Marele dicţionar vizual în 5 limbi“
3. Ghiduri turistice vizuale

Corint

1. „Învaţă să trăieşti sănătos“, de V. Fuster – 190 de exemplare
2. „Istoria lumii pentru copii“ – 173 de exemplare
3. „Viaţa pe un peron“, de Octavian Paler – 140 de exemplare

Polirom

1. „Mărturisirile unui disident convertit“ de Adam Michnik - 380 de exemplare
2. „Seducătoarea din Florenţa“, de Salman Rushdie - 310 exemplare 
3. „Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian“, de Marta Petreu - 180 de exemplare

Tritonic

1. „Ultimul Papă“ , de Luis Miguel Rocha  - 580 de exemplare
2. „Lună plină“, de  K. Armstrong  - 465 de exemplare
3. „Mafia S.A.“, de Eric Frattini -  345 de exemplare

ALL

1. „Shantaram“, de Gregory David Roberts – 1.500 de exemplare
2. „Cele mai frumoase locuri din Europa“ – 900 de exemplare
3. „Cum funcţionează mintea“, de Steven Pinker – 600 de exemplare

Nemira

1. „Iureşul săbiilor“, de George R.R. Martin – 1.080 de exemplare
2. „Pistolarul“, de Stephen King – 720 de exemplare
3. „Evanghelia după Satana“, de Patrick Graham – 630 de exemplare

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite