Blondele la putere, in intrecerea cailor-putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminica la pranz, la Romexpo s-a consumat ceea ce s-ar putea numi "cosmarul misoginilor". Adica o intrecere cu bolizi pe patru roti (cea de-a treia editie a Raliului de demaraj viteza organizat de

Duminica la pranz, la Romexpo s-a consumat ceea ce s-ar putea numi "cosmarul misoginilor". Adica o intrecere cu bolizi pe patru roti (cea de-a treia editie a Raliului de demaraj viteza organizat de revista VIP), castigata de femei. Blonde. Cum sa le mai ghidezi autoritar catre cratita, cand junele amazoane motorizate au umilit masculi cu pretentii in ale soferiei? Feministele au cunoscut satisfactii nebanuite, atunci cand, in intrecerea cailor-putere, le-au dat clasa barbatilor. Vedetele au luat foarte in serios cursele, orgoliile au clocotit, contestatiile au curs garla (campiona acestui capitol a fost Mihaela Mihai, care si-a demonstrat o data in plus calitatile de lider sindical). Dincolo de discutiile de pe margine, in "ring" batalia a fost dura si spectaculoasa. Pista a semanat mult cu patratul imprejmuit de corzi, intrucat printre participanti s-au numarat Leonard Doroftei, Mihai Leu si JC Hilliard, cu totii obisnuiti ai luptelor cu pumnii... De data aceasta, concurentii n-au jonglat cu upercuturile si croseele, ci cu schimbatorul de viteze si pedala de acceleratie. Mihaela Mihai (cu Mirabela Dauer copilot), Marilena Chelaru, Lucian Viziru de la Gaz pe Foc, Marcis si Linda de la Krypton, Andrei Duban, Rocsana Marcu, Amedeo de la Quartz, Sorin Mitrea de la Ro-Mania, Dan Lazarica de la Etno, Nick de la N&D s-au infruntat cu scrasnet de dinti si de roti, pentru trofeu si glorie. Finala a avut doua protagoniste (care sex slab?): doua zane ale micului ecran, balaie amandoua, Catrinel Sandu si Diana Munteanu (foto). Cea de-a doua a iesit campioana. Carevasazica, la MTV nasc (daca nu altceva) soferite iscusite.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite