Biserica dintre hotare

Atunci cand faci cunostinta cu el, nici nu pari dispus a crede ca, odata, chiar si in tineretea sa, ar fi facut vreun sport de echipa, cu atat mai putin unul de echipa, asa cum s-ar cere spre exemplu

Atunci cand faci cunostinta cu el, nici nu pari dispus a crede ca, odata, chiar si in tineretea sa, ar fi facut vreun sport de echipa, cu atat mai putin unul de echipa, asa cum s-ar cere spre exemplu la fotbal. Domn Parinte, asa cum este el cunoscut si apelat de credinciosi, pare desprins mai degraba din opera lui Agarbiceanu, decat din realitatea cotidiana. Ceva din adancurile fiintei sale, de om devotat slujirii lui Hristos, te atrage si-ti impune un respect anume chiar de la primele marturisiri reciproce. Locul desfasurarii actiunii noastre, sa zicem ca este situat undeva la granita judetelor Ilfov si Dambovita, cunoscut in analele administrativo-bisericesti prezente ca Movila Peris. Biserica parohiala, asa cum se prezinta ea, chiar si in prezent, dateaza tocmai de la 1904. Ctitorii stiuti din documentele acelor vremi sunt niste anume boieri locali Ion si Constantin Borosiu, Dimitrie si Alexandru Hagi. In prezent, desi parohia numara cam 600 de familii de drept credinciosi, totusi starea in care se afla acest lacas al Domnului, cu toata stradania parintelui paroh, te invita chiar numai si pentru cateva clipe, la o adanca relectie asupra sintagmei de - Aparatori si continuatori ai credintei stramosesti. Cu toate ca a incercat diferite demersuri ierarhice si administrative, nadejdea lui "Domn Parinte" ramane tot la credinciosul de rand, indiferent cum s-ar numi acesta. Povestea parintelui in lumea plina de mistic a teologiei romanesti a inceput in urma cu douazeci de ani, mai precis pe 22 august 1975, cand vrednicul de pomenire, patriarh al acelor vremuri tulburi, P.F. Justinian Marina il va nasi pe tanarul, pe atunci preot diacon, Alexandru Ionescu, la o biserica parca special aleasa pentru un astfel de eveniment, Bojedani. Iar astfel de la cinci familii cat existau la inceput, ucenicul Domnului reuseste ca, lucru dificil pentru acele timpuri, sa adune la fiecare slujba duminicala nu mai putin de 25 de familii. Urmandu-si chemarea sa, fiind loial ei, numele sau incepe sa fie cunoscut si apreciat de cati mai multi oameni, dar mai ales de cei din lumea sportului. Astfel, foarte putini dintre noi cunosc faptul ca Domn Parinte, este persoana care i-a unit religios pe mari sportivi ai vremii, asa precum au fost Vasile Stanga si Cezar Draganita. Tot in acele vremi, el va deveni sfetnicul spiritual al echipei de aur al Sportului Studentesc, pe care i-a invatat, ca mai apoi sa-i convinga, ca la inceputul fiecarui meci sa spuna cu totii impreuna rugaciunea domneasca Tatal nostru. Iar marturie pentru toate aceste fapte ar putea sa depuna jucatorii de atunci, azi persoane bine cunoscute ale fotbalului romanesc, cum ar fi - Andrei Speriatu, Imilian Serbanica, Gino Iorgulescu, iar nu in ultimul rand chiar si regele fotbalului romanesc Gheorghe Hagi. Dupa 1989, destinele sale de pastor, s-au legat intre anii 1993-1998 de istoria unui alt club celebru de fotbal, Steaua Bucuresti. In toata aceasta perioada a legat prietenii trainice cu oameni de sport precum Daniel Gherasim, Dan Strangaciu, doctorul echipei nationale Pompiliu Popescu. Acestia l-au ajutat cu diverse donatii chiar si atunci cand parintele Ionescu a avut nevoie de ajutor financiar pentru biserica parohiei din Movila Peris, pe care o preluase in pastorire in anul 1988. In ceea ce priveste activitatea sa pastorala, trebuie mentionat ca nu putini sunt preotii care se pot lauda ca-n activitatea lor sa fi reusit sa treaca la crestinismul ortodox, peste 20 de suflete, iar ultimul pe care parintele ni l-a marturisit, cu fireasca emotie este cel legat de un musulman. Acesta a fost increstinat ortodox, prin taina casatoriei, in prezent numindu-se Nicolae Moamer. Cu toate acestea, pe langa greutatile legate de desfasurarea optima, de zi cu zi a vietii din parohia sa, iata, ziceam ca Domn Parinte, mai are acum de trecut un hop - acela al trecerii parohiei sale din jurisdictia canonica a Protoeriei de Ilfov, in cea a protopopiatului de Dambovita. Iar acest lucru ar duce la o realitate oarecum dramatica - injumatatirea numarului de enoriasi, deci implicit al resurselor financiare necesare reconstructiei bisericii. In loc de incheiere, preferam a lasa deschis acest subiect, nu inainte de a-i ruga pe cei indrituiti de a lua o hotarare in aceasta aparent banala problema juridica si administrativa, iar cat nu este prea tarziu, sa-ncerce a salva biserica de la granita judetelor Ilfov si Dambovita si care poarta si hramul Sfantului Dimitrie - Izvoratorul de mir. Macar acum, cat mai suntem inca in postul mare, cel legat de iubirea aproapelui.