Aventurile lui „Winnetou“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul volum al romanului „Winnetou“, de Karl May, se distribuie împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. Una dintre cele mai citite poveşti de aventuri din toate timpurile va fi oferită cititorilor în trei volume, în colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“.

Winnetou este prototipul indianului curat sufleteşte, vestit şi neînfricat războinic. Scriitorul german Karl May a construit un roman curajos, care intenţiona să atragă atenţia asupra falselor judecăţi la care sunt expuşi amerindienii, predând, în acelaşi timp, o lecţie despre amiciţie, onoare şi curaj.

Anul acesta s-au împlinit 167 de ani de la naşterea scriitorului german Karl May, creatorul nemuritoarelor personaje Old Shutterhand şi Winnetou. Născut în oraşul Hohenstein Ernstthal din Saxonia într-o familie de ţesători săraci, tânărul May a avut o copilărie marcată de lipsuri şi boală.

Slăbiţi de inaniţie, părinţii şi surorile sale  munceau din greu pentru a supravieţui. Orb de la naştere, copilul Karl şi-a imaginat o lume de poveste, creându-şi un univers interior aparte. După o operaţie reuşită la cinci ani, a văzut pentru prima oară lumea, dar realitatea l-a dezamăgit.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite