Arhiva Nationala de Filme - victima colaterala a unor decizii nesabuite

Cu 46 de ani in urma, in arsita lunii iulie, lua fiinta Arhiva Nationala de Filme; peste numai trei ani, devenea membru cu drepturi depline al FIAF (Federatia Internationala a Arhivelor de Film). De

Cu 46 de ani in urma, in arsita lunii iulie, lua fiinta Arhiva Nationala de Filme; peste numai trei ani, devenea membru cu drepturi depline al FIAF (Federatia Internationala a Arhivelor de Film). De atunci, in ciuda tuturor urgiilor vremurilor trecute, care nu aveau cum sa nu se abata si peste ea, a izbutit sa ramana in picioare, sa nu se indeparteze de obiectivul ei: evidenta, cercetarea, conservarea, colectionarea si punerea in valoare a patrimoniului cinematografic national. ANF a rezistat si valului de transformari si revendicari de dupa 1990. In 1998, printr-o hotarare de guvern, se dispunea reorganizarea, ca institutie publica de cultura, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Culturii, sub denumirea de "Arhiva Nationala de Filme - Cinemateca Romana". Peste alti doi ani va trece in subordinea Centrului National al Cinematografiei. Indelung pritocita Lege a Cinematografiei, atat de contestata, discutata, izbutise, totusi, sa introduca, pentru prima oara, specificarea potrivit careia Arhiva indeplineste si atributiile unui "Depozit legal si voluntar" (ultima remarca referindu-se la necesarele donatii particulare). Totul pare sa fi fost doar o bataie de joc, poate cea mai atroce dintre nu putinele indurate de cultura in ultimii ani. Acum, in anul 2003, in aceasta vara tot atat de dogoratoare ca si cea din 1957, cand aparea la orizontul vietii noastre, Arhiva Nationala de Filme a primit lovitura de gratie: in febra comasarilor ministeriale, a aruncarii de ici-colo a unor institutii, ANF a fost desfiintata. Nici nu apucase Legea Cinematografiei sa-si faca, macar de ochii lumii, un drum, ca Ordonanta de Urgenta nr. 64 a decretat trecerea Centrului National al Cinematografiei, ca institutie publica de interes national, in subordinea Ministerului Culturii si Cultelor. "CNC se organizeaza si functioneaza - ni se spune - prin comasarea prin absorbtie (sic!) a institutiei publice Arhiva Nationala de Film care se desfiinteaza". Iar mai departe: "CNC preia, in conditiile legii, toate drepturile si obligatiile institutiei publice Arhiva Nationala de Filme". Nu ne-am asteptat ca, in acest tavalug al transformarilor cu orice pret, sa fie consultati si specialistii, atunci cand este vorba de o institutie de cultura de importanta vitala. Ar fi fost prea mult, dar sa ni se impuna, cu pretentii de modificare benefica, aberatii, sfidari ale unei logici elementare, mi se pare de-a dreptul un atentat in care atacatorilor putin le pasa de victime. Cine citeste legea si o confrunta cu recenta ordonanta, baga de seama ca, din obiectivul ANF s-a preluat, printr-o operatie mecanica, o componenta transferata CNC care nu este, insa, o institutie de patrimoniu, ci una publica. Atunci, cum sa administreze el intregul patrimoniu cinematografic? Cine sa mai pastreze, sa protejeze si sa dezvolte colectiile ANF daca nu mai exista structurile fundamentale ale unei astfel de activitati? Nimeni, niciodata, nici macar in cei mai sumbri ani ai comunismului, nu a izbutit sa proclame, cu atata dispret, moartea unei institutii care a adapostit, asa cum a putut, cum i s-a dat voie, memoria unei culturi si a unei istorii care, peste tot in lumea civilizata, este vazuta ca "un privilegiu si o speranta a oamenilor liberi". Ma intreb daca va avea curaj, vreunul dintre cei care au dat lovitura de gratie ANF, sa anunte Federatia Internationala de nerusinata decizie. Tot ne batem cu pumnii in piept de harnicia cu care ne aliniem, chipurile, randuielilor europene.