Anul Cehov - 100 de ani de la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In iulie 1904 se stingea din viata cel mai cunoscut dramaturg al lumii, dupa Shakespeare, Anton Pavlovici Cehov. Lasa in urma doar cateva piese, dintre care trei capodopere certe - Trei surori,

In iulie 1904 se stingea din viata cel mai cunoscut dramaturg al lumii, dupa Shakespeare, Anton Pavlovici Cehov. Lasa in urma doar cateva piese, dintre care trei capodopere certe - Trei surori, Pescarusul, Livada de visini - care nu au incetat de atunci sa provoace imaginatia oamenilor de teatru. Sute de interpretari s-au succedat premierelor de la Teatrul de Arta din Moscova, iar viziuni noi, semnate de mari nume ale regiei de azi continua sa apara, pe scene din toata lumea. Si la noi, Cehov este inca foarte prezent: dupa memorabilele montari de dupa 1990, cu Livada de visini (Andrei Serban, Vlad Mugur, Alexander Hausvater), Pescarusul (Catalina Buzoianu) sau Trei surori (Alexandru Darie), in primii ani ai acestui nou mileniu, o noua generatie de regizori este provocata de opera sa, cea mai reprezentativa creatie pornind de la aceasta fiind montarea cu Trei surori a lui Radu Afrim, care dinamiteaza piesa pentru a o reface, postmodern, din cioburi bine alese. O experienta inedita pentru scena romaneasca este fuziunea cu spiritul rusesc, incercata si reusita la Bulandra, unde tanarul regizor rus, Yuriy Kordonskyi a pus in scena un exceptional Unchiul Vanea, si esuata la Teatrul National din Bucuresti, care a incercat sa copieze modelul. Mult mai multe despre Cehov, despre opera lui, dar si despre viata, despre cum a fost el adus pe scena in teatrul romanesc modern, puteti afla din numarul 6-7-8/2004 al revistei Teatrul Azi. Semneaza eseuri despre celebrul dramaturg Sorina Balanescu (Frati si surori in casa iluziilor spulberate), Ion Cazaban (Cehov in viziuni regizorale, Clipa cea repede) si sunt redate ganduri despre Cehov apartinand unor creatori romani, printre care Jeni Acterian, Moni Ghelerter, Radu Stanca, Lucian Pintilie, Catalina Buzoianu, Andrei Serban, Vlad Mugur, Dominic Dembinski. Capitolul aniversar Cehov e completat de o serie de fotografii ale autorului, in diferite ipostaze si la diferite varste, precum si de imagini din spectacole mai vechi si mai noi cu piesele lui.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite