Antigona de la Sf. Gheorghe si Nevrozele sexuale... de la Ploiesti

Teatrul "Tamasi Aron" din Sf. Gheorghe a prezentat la Bucuresti o montare cu Antigona de Sofocle, semnata de Bocsardi Laszlo, regizor deja impus printr-o marca personala si care aici redescopera

Teatrul "Tamasi Aron" din Sf. Gheorghe a prezentat la Bucuresti o montare cu Antigona de Sofocle, semnata de Bocsardi Laszlo, regizor deja impus printr-o marca personala si care aici redescopera valentele surasului de sub masca tragediei. Tanara Antigona (interpretata de Szorcsik Kriszta cu mare mobilitate fizica) sufera fiindca viata ii este curmata de hotararea tiranului Creon (excelent interpretat de Biro Jozsef- foto) de a o pedepsi fiindca si-a inmormantat fratele, in ciuda ordinului lui, dar dincolo de aceasta suferinta regasim linistea unui suflet impacat, fiindca a respectat traditia stramoseasca. Armonia cu cei morti pare sa fie esentiala pentru echilibrul fiintei, iar cel care nu intelege asta, tiranul Creon, e pedepsit cu moartea fiului sau. Un spectacol in care mortii sunt la fel de vii ca viii, poate chiar mai mult decat ei - oricum au o gestica plina de umor si impiedica tensiunea negativa sa se instaleze, propunand in schimb o privire plina de reala curiozitate asupra felului in care lumea vie se impleteste, se amesteca, cu "lumea de dincolo". Mult mai aproape de lumea de azi, cu toate tulburarile ei compulsive, se afla spectacolul semnat de regizorul Radu Afrim la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti. Piesa Nevrozele sexuale ale parintilor nostri de Lukas Barfuss este o mostra din dramaturgia contemporana care trateaza fara menajamente subiecte dure, la ordinea zilei. Nu fara o nuanta de poezie, insa, o poezie cruda ce rezulta din flagranta inadaptare de care sufera personajul principal, Dora, la lumea in care traieste. Si ea e un fel de Antigona moderna, in fond, caci Dora vrea sa spuna lucrurilor pe nume, nu se fereste sa strige adevaruri jenante in gura mare, ceea ce o face de nesuportat pana si de catre parintii ei. Inocenta profunda a fetei care nu e tocmai "normala" - o normalitate fixata arbitrar, in fond - este murdarita sistematic de toti cei din jur, care nu fac exercitiul elementar de a vedea in ea o fiinta, nu un obiect. Interpretata de Elena Popa, Dora pare uneori complet desprinsa de contingent, chiar cand vorbeste fara nici un fel de perdea despre relatiile sexuale ale parintilor sau ale ei cu omul iubit, nu e vulgara nici un moment, ba reuseste sa treaca pragul incomunicarii, asezat de cele mai multe ori intre oameni cand se ajunge la acest gen de subiecte de conversatie. Firescul tonului pe care ea pune intrebari, candoarea privirilor care asteapta lamuriri te fac sa te intrebi ce rost au aceste bariere cand e vorba de lucruri profund umane? Alaturi de tanara actrita, care face un stralucit debut pe scena ploiesteana cu acest rol, cu totul neobisnuit, trupa teatrului - adica Lucia Stefanescu, Karl Baker, Ioan Coman, Mihai Calota (si el la debut aici), Alexandru Pandele si invitatul lor, Constantin Cojocaru - face fata exigentelor regizorului Radu Afrim si ale coregrafei care i s-a aliat in acest demers, Fatma Mohamed. Atat coregrafia, cat si scenografia "transparenta" a lui Stefan Caragiu intaresc permanent contrapunctul parodic pus de regizor dramei ce se petrece cu personajul. Ambele spectacole sosite in turneu la Bucuresti confirma, o data in plus, traseul pasionant pe care il strabat doi regizori, Bocsardi Lazslo si Radu Afrim, ce vin sa se alature, cu certitudine, dupa cum au demonstrat in ultimii ani, "plutonului fruntas", destul de redus numeric, al creatorilor de spectacol veritabili de la noi.