Andrieş nu ştie să cânte decât live

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solistul a pregătit pentru fani un CD generos, cu 20 de piese. Alexandru Andrieş a lansat ieri, la librăria Cărtureşti, un nou album, intitulat "Live la sala Auditorium a Muzeului Naţional de

Solistul a pregătit pentru fani un CD generos, cu 20 de piese.

Alexandru Andrieş a lansat ieri, la librăria Cărtureşti, un nou album, intitulat "Live la sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României". Printre cărţi şi aromele ceaiurilor exotice s-a produs încă o revenire a muzicii de calitate.

"Albumul a fost înregistrat, anul trecut, la fosta sală mică a Sălii Palatului, care are condiţii foarte bune pentru înregistrări. Concertul era cumva legat de discul de anul trecut <> şi există câteva cântece din acel disc. În rest, este o trecere în revistă prin mai multe albume", a spus Alexandru Andrieş.

La spectacolul înregistrat, Andrieş a fost acompaniat de trupa sa Electric Cotcodac, formată din Maria Ioana Mântuleasa - voce, Cristian Soleanu - la saxofon, Eugen Tegu - la bas, Tudy Zaharescu - la tobe, George Baicea şi Sorin Romanescu - la chitară solo.

La repetiţiile pentru acest concert s-au consumat: 52 de sticle de bere, nenumărate fripturi, uleiuri aromatice şi săruri mirositoare, câteva sticle de vodcă şi diverse gustări, mizilicuri şi sărăţele. Nu s-au deteriorat instrumente, iar publicul a fost… magnific.

Pe CD-ul care costă 22,9 lei se regăsesc 20 de piese, iar printre melodiile de rezistenţă ale concertului se numără "Felix, motanul", "Beatles la plajă" sau "Am o problemă". Materialul discografic îi va bucura pe admiratori pentru că include fotografii inedite cu artiştii de la repetiţii şi din timpul concertului.

Versurile pieselor vor putea fi găsite şi pe site-ul artistului, http://alexandries.free.fr, o bază de date impresionantă, cu extrase din opera sa. Pe 5 decembrie, începând cu ora 19.00, Alexandru Andrieş va susţine un concert la Casa de Cultură a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Potrivit organizatorilor, biletele au fost puse în vânzare miercuri, iar preţul lor este cuprins între 25 şi 35 de lei. Pentru cei care vor să-l şi vadă pe solist, în luna februarie a acestui an, Andrieş a lansat şi "Videoarhiva", un triplu DVD cu înregistrările de pe cele trei casete video lansate între 1992-2000, plus alte trei concerte şi şase videoclipuri.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite