Andrei Ujică: „M-a urmărit privirea lui Ceauşescu“

Regizorul „Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu“, care reconstruieşte din imagini de arhivă destinul dictatorului, identifică un amestec de ridicol involuntar şi singurătate tragică în personajul său. Într-un interviu acordat pentru „Adevărul literar şi artistic“, Andrei Ujică (59 de ani) vorbeşte despre „complexitatea neaşteptată“ a lui Nicolae Ceauşescu.

Citeşte şi:
Trei regizori pentru Nicolae Ceauşescu

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" intră în cinematografe la 29 octombrie. Regizorul povesteşte despre imaginea care i-a stăruit în minte pe durata lucrului la film, expresia ochilor lui Ceauşescu îmbătrânind. „Filmul nu trasează doar un arc în timp peste o întreagă epocă - un sfert de secol din istoria unei ţări -, ci urmăreşte şi evoluţia biologică a lui Ceauşescu, iar ea devine reprezentativă pentru îmbătrânire", spune regizorul. „Ce m-a urmărit mai mult decât oricare dintre gesturile caracteristice ale lui Ceauşescu este privirea, schimbarea privirii lui de-a lungul anilor."

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" a fost construit pornind de la un material video de arhivă de peste 1.000 de ore. Imaginile, care provin din Arhiva Naţională de Filme şi din arhiva Televiziunii Române, acoperă 25 de ani din biografia personajului. Ce dă valoare şi specificitate filmului este „montajul, sau absenţa lui", remarcă Jim Hoberman într-un articol din „The New York Review of Books".

Andrei Ujică explică formula sa artistică: „Când am început să construiesc naraţiunea, trebuia să iasă la iveală dacă filmul poate fi un discurs bazat eminamente pe mijloace cinematografice, deci fără elemente secundare - comentariu sau explicaţii de orice fel. Dacă ideea de autobiografie, de lume văzută din perspectiva (regizorului care se uită peste umărul) personajului nu ar fi funcţionat, probabil că aş fi renunţat la proiect pentru că nu m-ar mai fi interesat". Filmul, aclamat de critica internaţională şi prezentat la festivalurile de la Cannes, New York sau Toronto, dezvăluie o imagine impresionantă şi nuanţată a lui Nicolae Ceauşescu, în care alternează puterea cu slăbiciunea, siguranţa cu ridicolul.

„Nu avem de-a face cu dictatorul lui Chaplin, căci s-a schimbat epoca", analizează Andrei Ujică. „În schimb, am putea spune că Ceauşescu a fost un Louis de Funès al marxismului, mai ales spre sfârşitul vieţii. Momentele când era de un ridicol involuntar alternau cu cele de singurătate aproape tragică, şi acestea dau întregii apariţii o complexitate neaşteptată."

În interviul acordat pentru „Adevărul literar şi artistic", Andrei Ujică povesteşte pentru prima dată despre traumele provocate de exil şi descrie cum arăta o zi din viaţa lui la sfârşitul anilor '70. Andrei Ujică a emigrat în Germania în 1981. „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" va avea premiera de gală la Sala Palatului, la 28 octombrie.

Parte a unei trilogii

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" face parte dintr-o trilogie a comunismului care include „Videogramme einer Revolution"/„Videograme dintr-o revoluţie" (1992) şi „Out of The Present" (1995), situându-l pe Andrei Ujică printre cei mai puternici regizori de film de non-ficţiune. Titlul „Autobigrafiei..." este inspirat de un roman al lui Norberto Fuentes, intiulat „Autobiografia lui Fidel Castro", pe care Andrei Ujică l-a primit de la prietenul său, filosoful Peter Sloterdijk, rectorul Universităţii de Artă din Karlsruhe, unde cineastul predă cursuri de film.

Secvenţe din filmul  „Autobiografia lui Nicolae  Ceauşescu“, pentru  care au fost vizionate 1.000   de ore de imagini de arhivă

Filmul despre Ceauşescu, o formă de terapie

„Ujică le-a spus jurnaliştilor care l-au intervievat la Cannes că filmul său e o formă de terapie. De fapt, prin intermediul primei pelicule pe care a realizat-o în România, s-a întors acasă şi a reconstituit satul lui Potemkin din fragmente de celuloid. Astfel, s-a născut o operă, care este pe atât de monumentală, pe cât este dedicată efemerului și căreia nu-i lipseşte o doză de patos înfricoșător. Chinul din vremea îngrozitoarei guvernări a lui Ceauşescu - absenţa în jurul căreia se construieşte filmul - este amplificat de amăgirile mincinoase, strecurate în rândurile poporului aflat în suferinţă." Jim Hoberman, într-un articol intitulat, „Tiranul cu camera de filmat" , apărut în „The New York Review of Books".