- Miercuri 9 sep 2009
Amintiri din infernul închisorilor comuniste
Cicerone Ioniţoiu este cunoscut ca autor al impresionantului dicţionar „Victimele terorii comuniste”, din care au apărut zece volume, iar volumul 11 este în pregătire la Editura „Maşina de scris“. În acest dicţionar, a scris deja despre 80.000 de victime ale comunismului şi ne-a declarat că s-a documentat în legătură cu destinul a nu mai puţin de 150.000 de oameni.
Iată că a venit rândul să scrie şi despre el însuşi şi astfel apare, la Editura Polirom, primul volum din promisa autobiografie a autorului, „Din ţara sârmelor ghimpate”. „În memorii sunt exact întâmplările prin care am trecut. La CNSAS se găsesc toate probele care demonstrează faptele despre care am scris”, a declarat pentru „Adevărul” Cicerone Ioniţoiu.
„Tot ce am scris, inclusiv memoriile personale, provin din dorinţa mea de a scrie istoria adevărată a României“, ne-a mai spus autorul. Şi, într-adevăr, volumul „Din ţara sârmei ghimpate” prezintă file din istoria României de după 1945, aşa cum a trăit-o autorul, până în 1979, când a plecat în Franţa. Al doilea volum de memorii va fi dedicat exilului românesc.
Speranţe spulberate
Cu aceeaşi sinceritate şi corectitudine care îi caracterizează întreaga operă de monograf al celor peste 150.000 de victime ale terorii comuniste, Cicerone Ioniţoiu îşi relatează şi memoriile. În „Argumentul” ce le precede, mărturiseşte cât de nepregătit a intrat, la 20 de ani, în lupta împotriva comunismului, căreia îi va dedica întreaga lui viaţă.
„Am făcut parte dintr-o generaţie frământată ce spera ca viaţa să-şi urmeze cursul într-o atmosferă de înţelegere, în care problemele să se rezolve la lumina zilei, cu prevalenţa binelui asupra răului, într-un cadru în care adevărul şi dreptatea să fie scopul vieţii pământeşti”, scrie autorul, cu părerea de rău că speranţele sale şi ale generaţiei din care face parte au fost spulberate.
Un jurământ pe viaţă
Născut la Craiova, la 8 mai 1924, Cicerone Ioniţoiu era student la Bucureşti, la Litere, Ştiinţe şi Drept, când au intrat ruşii în ţară. Activitatea sa în cadrul tineretului ţărănist a dus la arestarea sa în repetate rânduri. În nopţile de anchetă în care era torturat, bătut fără milă, tânărul Cicerone Ioniţoiu şi-a jurat să lupte toată viaţa împotriva celor care procedau cu o bestialitate inimaginabilă faţă de toţi cei care nu li se alăturau.
Istorie şi adrenalină
Cicerone Ioniţoiu a fost arestat de mai multe ori şi a adunat, în total, 10 ani de temniţă comunistă. Memoria sa, extrem de fidelă, îi reînvie, spunându-le pe nume, pe camarazii de suferinţă, dar şi pe mulţi trădători şi torţionari. Istoria pe care el a trăit-o este cunoscută din manuale, dar în paginile memoriilor sale totul devine aventură pură, luptă pe viaţă şi pe moarte.
Ploşniţele şi păduchii, aliaţi ai torţionarilor
.jpg)
Evocarea episoadelor de detenţie arată, concret, cum se trecea prin inimaginabil: (La Văcăreşti) „ploşniţele apăreau ca din fierul patului şi le vedeam cum apăreau şi din zid. (...) Plecau de pe tavan, ca la circ, cu capul în jos, în şir, şi la un moment dat le vedeai că îşi dădeau drumul pe obrazul cuiva. Şi ce miros îngrozitor emanau... Prima noapte a fost un chin. Credeam că nu se mai sfârşeşte. Cum se crăpa de ziuă, dispăreau şi ele. (...) Din cauza mizeriei şi a lipsei de apă, o altă pacoste s-a abătut pe capul nostru: păduchii. Apariţia lor ne-a îngrozit. A început panica.”
Iată că a venit rândul să scrie şi despre el însuşi şi astfel apare, la Editura Polirom, primul volum din promisa autobiografie a autorului, „Din ţara sârmelor ghimpate”. „În memorii sunt exact întâmplările prin care am trecut. La CNSAS se găsesc toate probele care demonstrează faptele despre care am scris”, a declarat pentru „Adevărul” Cicerone Ioniţoiu.
„Tot ce am scris, inclusiv memoriile personale, provin din dorinţa mea de a scrie istoria adevărată a României“, ne-a mai spus autorul. Şi, într-adevăr, volumul „Din ţara sârmei ghimpate” prezintă file din istoria României de după 1945, aşa cum a trăit-o autorul, până în 1979, când a plecat în Franţa. Al doilea volum de memorii va fi dedicat exilului românesc.
Speranţe spulberate
Cu aceeaşi sinceritate şi corectitudine care îi caracterizează întreaga operă de monograf al celor peste 150.000 de victime ale terorii comuniste, Cicerone Ioniţoiu îşi relatează şi memoriile. În „Argumentul” ce le precede, mărturiseşte cât de nepregătit a intrat, la 20 de ani, în lupta împotriva comunismului, căreia îi va dedica întreaga lui viaţă.
„Am făcut parte dintr-o generaţie frământată ce spera ca viaţa să-şi urmeze cursul într-o atmosferă de înţelegere, în care problemele să se rezolve la lumina zilei, cu prevalenţa binelui asupra răului, într-un cadru în care adevărul şi dreptatea să fie scopul vieţii pământeşti”, scrie autorul, cu părerea de rău că speranţele sale şi ale generaţiei din care face parte au fost spulberate.
Un jurământ pe viaţă
Născut la Craiova, la 8 mai 1924, Cicerone Ioniţoiu era student la Bucureşti, la Litere, Ştiinţe şi Drept, când au intrat ruşii în ţară. Activitatea sa în cadrul tineretului ţărănist a dus la arestarea sa în repetate rânduri. În nopţile de anchetă în care era torturat, bătut fără milă, tânărul Cicerone Ioniţoiu şi-a jurat să lupte toată viaţa împotriva celor care procedau cu o bestialitate inimaginabilă faţă de toţi cei care nu li se alăturau.
Istorie şi adrenalină
Cicerone Ioniţoiu a fost arestat de mai multe ori şi a adunat, în total, 10 ani de temniţă comunistă. Memoria sa, extrem de fidelă, îi reînvie, spunându-le pe nume, pe camarazii de suferinţă, dar şi pe mulţi trădători şi torţionari. Istoria pe care el a trăit-o este cunoscută din manuale, dar în paginile memoriilor sale totul devine aventură pură, luptă pe viaţă şi pe moarte.
Ploşniţele şi păduchii, aliaţi ai torţionarilor
Evocarea episoadelor de detenţie arată, concret, cum se trecea prin inimaginabil: (La Văcăreşti) „ploşniţele apăreau ca din fierul patului şi le vedeam cum apăreau şi din zid. (...) Plecau de pe tavan, ca la circ, cu capul în jos, în şir, şi la un moment dat le vedeai că îşi dădeau drumul pe obrazul cuiva. Şi ce miros îngrozitor emanau... Prima noapte a fost un chin. Credeam că nu se mai sfârşeşte. Cum se crăpa de ziuă, dispăreau şi ele. (...) Din cauza mizeriei şi a lipsei de apă, o altă pacoste s-a abătut pe capul nostru: păduchii. Apariţia lor ne-a îngrozit. A început panica.”
