„Alice în ţara minunilor”, în limba chineză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, va avea loc premiera spectacolului „Alice în ţara minunilor", în limba chineză, marţi, 17 iulie, începând cu ora 18.30

Anul 2012 este declarat „Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China", iar Teatrul Ţăndărică va participa în cadrul acestui program cultural cu spectacolul „Alice în țara minunilor", în regia lui Alice Barb, a cărui premieră oficială în limba chineză va avea loc mâine seară, la Sala Lahovari.

În acest sens, Teatrul de Animaţie Ţăndărică a încheiat un parteneriat pe 10 ani cu Guangzhou Performnace/Film Co Ltd şi Teatrul Belei şi va participa în cadrul acestui program cultural cu spectacolul „Alice în ţara minunilor", printr-un turneu extrem de important care va avea loc în luna septembrie 2012 în Guangzhou, China.

„Parteneriatul încheiat cu instituțiile culturale din China ne va deschide calea spre o nouă percepţie a teatrului de animaţie românesc în lume, favorizând integrarea produsului cultural autohton în reţelele internaţionale ASSITEJ. Turneul din septembrie reprezintă un experiment teatral unic, o responsabilitate uriaşă şi cred că participarea este esenţială, iar strângerea relaţiilor culturale este un cert câştig reciproc", a declarat Călin Mocanu, managerul Teatrului Ţăndărică și preşedinte ASSITEJ România, desemnat anul trecut, în cadrul Târgului Internaţional de Artă de la Guangzhou, cel mai bun manager cultural prezent la eveniment.

Intrarea este liberă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite