VIDEO Alexander Hausvater, regizor: „Friedrich Schiller era un revoluţionar perpetuu“

La sfârşitul lunii mai a avut loc premiera spectacolului „Don Carlos“ la Teatrul German de Stat Timişoara. Regizorul Alexander Hausvater a făcut din personajul lui Schiller un star rock de talia lui Mick Jagger. Un prinţ fuge din faţa destinului său politic într-un canal lung de 20 de metri, pentru a căuta libertatea de creaţie.

Domnule Alexander Hausvater, de ce o piesă din 1787, montată în 2011?

Alexander Hausvater: Schiller a scris „Don Carlos" cu doi ani înainte de Revoluţia Franceză. Noi am plasat povestea lui într-un canal, pe scena mare a Teatrului German de Stat Timişoara. Don Carlos se refugiază aici, pentru că vrea să scape de lumea comercială şi de cea corporatistă. Rocker la bază, acolo îşi creează o lume a lui, un spaţiu al artelor. Underground total, la propriu! Fuge chiar şi de funcţia lui politică. Vrem să ducem acest spectacol şi în Germania şi să-l jucăm într-un canal real. Această poveste clasică se potrivea cu vremurile în care trăim, iar noi am făcut-o pe muzică rock şi pe muzică de operă. Prima reacţie a publicului a fost foarte bună. La premieră au fost spectatori germani, veniţi de departe şi jurnalişti, chiar şi de la „Frankfurter Allgemeine Zeitung", care l-au văzut pe Schiller în alt fel. E foarte bizar... Eu întotdeauna am crezut că ruşii nu ştiu să monteze Cehov, englezii Shakespeare sau francezii pe Molière, pentru că sunt mult prea fideli operei. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu Schiller. „Don Carlos" era o întrebare: un prinţ este născut să domnească, dar ce se întâmplă cu acela care nu are niciun fel de talent politic, de a conduce? Şi nu vrea decât să se înţeleagă pe el?

''Spectacolul vorbeşte despre o generaţie, ca în România, care nu şi-a luat în serios propriul destin, nu a judecat generaţia părinţilor şi vrea să-i repete greşelile.''
Alexander Hausvater regizor

Este un spectacol despre schimbare?

Schiller era un revoluţionar perpetuu. El voia să impulsioneze schimbarea nu numai într-o zi istorică sau într-un loc, ci în fiecare zi din viaţă. Este unul dintre acei clasici vii. Don Carlos, jucat de actorul german Wolf E. Rahlfs, e un fel de Mick Jagger la 32-33 de ani, foarte atletic şi care cântă la vreo zece instrumente. Nu prea vezi un asemenea actor în România, la această capacitate. O oră şi patruzeci de minute dă totul, fără transpiraţie. Wolf E. Rahlfs a jucat în Anglia, în Canada şi asta l-a deschis. Poate fi un exemplu de schimbare, pe care l-aş da unui actor român. Ştiind cum lucrez, acesta a avut o pregătire de fier. Făcea yoga avansat, pentru a găsi o anumită stare... Eu am încercat să-i obişnuiesc şi pe actorii români cu disciplina interioară. Da, poate că unii fac asta, cât timp lucrăm la un spectacol, dar revin, apoi, iar la un stil dezordonat, la burtă şamd.

Un actor trebuie să ducă bătăliile personajelor lui şi în afara scenei?

Multe lucruri se întâmplă în lume şi este o necesitate teribilă ca actorul să reacţioneze la tulburările din jurul lui. De exemplu, cândva montam o piesă în Canada, iar actorii mi-au dispărut la o repetiţie, ca să participe la o grevă. Mi-au spus că s-au dus acolo pentru că ei sunt responsabili, chiar dacă sunt actori şi poate nu erau direct afectaţi de lucrul pe care îl contestau. Dar voiau să fie văzuţi de camerele de luat vederi şi lumea să-i recunoască şi să vadă că luptă pentru ceva. M-au luat şi pe mine, în cele din urmă.

Ce întrebări aţi pus în spectacolele dvs. politice?

În „Iulius Caesar", de la Teatrul Naţional Timişoara, m-am întrebat cum se poate derapa de la idealism la lucrul care îi e total opus. De ce Troţki şi Lenin au făcut invers decât au promis, atunci când au venit la putere? Ce se întâmplă fizic în creierul tău, dacă tu, astăzi, eşti prim-ministru? Când deodată gândeşti că poţi face orice: să iei cuiva casa sau să faci altceva abuziv. Ideea că puterea corupe este un fenomen fiziologic, nu filosofic. La sfârşitul anilor '80, în toată Europa de Est au venit la putere oameni de teatru sau din zona artelor. Au devenit preşedinţi, miniştri. Ce s-a întâmplat cu oamenii aceia care au riscat?

Spectacolul „Don Carlos" a produs reacţii pe care nu vi le doreaţi?

La premieră, publicul a fost oarecum împărţit, jumătate tânăr, jumătate matur. Primii nu cunoşteau clasicismul, ceilalţi nu cunoşteau avangardismul. Dar fiecare l-a acceptat pe celălalt, cu gusturile lui. Mie îmi place când oamenii pleacă de la spectacolele mele, pentru că ei spun ceva. Reacţionează. Am avut urlete şi ţipete dezaprobatoare la multe dintre spectacolele mele. Dacă reuşeşti chestia asta, e OK! Îmi amintesc un „Hamlet" la un teatru din Montreal; la premieră, în faţa teatrului, au rămas toţi spectatorii şi au început să se bată. Jumătate spuneau despre spectacol că e o porcărie şi încercau să-i convingă şi pe ceilalţi, care credeau că e genial. Nu există plăcere mai mare să ştii că ai ajuns la 50%. Un spectacol nu trebuie să-ţi placă, ci să te enerveze, să te irite. Sunt mulţi oameni care nu-ţi plac, dar te intrigă. Mozart era insuportabil. Freud, la fel. Ce faci cu ei?

Credeţi că teatrul românesc mai bate pasul pe loc?

O problemă mi se pare în alegerea spectacolelor în România şi în faptul că noi nu putem face distincţie între un teatru şi altul. Toţi fac acelaşi lucru - montează Shakespeare, Caragiale etc. Aş vrea ca în fiecare stagiune un teatru să nu semene cu altul. Aş vrea să fie ca în restul lumii, unde directorii teatrelor se întâlnesc şi spun: sezonul 2012 eu vreau să-l fac politic. Tu ce vrei să faci? Clasic! 

'Îmi amintesc un «Hamlet» la un teatru din Montreal; la premieră, în faţa teatrului, au rămas toţi spectatorii şi au început să se bată.''
Alexander Hausvater regizor

Cine este Alexander Hausvater

Alexander Hausvater, regizorul canadian născut în România, a predat la Tel Aviv şi la Londra, a condus instituţii de spectacol din Canada, a predat la mari universităţi din lume. A montat: „...au pus cătuşe florilor", „Direct din Amsterdam: Anneee Frank!", „La ţigănci", „Livada de vişini", „Poveste de iarnă" ş.a.

Revoluţia de stil a lui Schiller

Wolf E. Rahlfs şi Olga Török în spectacolul „Don Carlos“

Spectacolul „Don Carlos" constituie cea de-a treia colaborare a regizorului Alexander Hausvater cu Teatrul German de Stat Timişoara, după „Regele Cymbelin" (2004) şi „Judecata" (2007). Scrisă de Friedrich Schiller (1759-1805) în 1787, piesa „Don Carlos" este prima sa dramă în versuri şi a contribuit la impunerea versului alb ca mijloc poetic recunoscut al creaţiei dramatice germane. Scrierile lui Schiller cercetează libertatea interioară a sufletului, care permite individului să se ridice deasupra slăbiciunilor fizice şi a poverii condiţiilor materiale. În spectacolul de aproape două ore, creat de Alexander Hausvater la teatrul timişorean, joacă  actorii Wolf E. Rahlfs, Georg Peetz, Olga Török, Ramona Olasz, Colin Buzoianu, Radu Vulpe ş.a. Muzica a fost compusă de Ilie Stepan.