Alejandro Amenabar semneaza un film-poem despre dragoste si sinucidere

Castigatorul Oscarului in 2005 pentru cel mai bun film strain, a doua premii la Venetia si a multor distinctii europene vorbeste despre dragoste si sinucidere in filmul "Marea Dinlauntru". Se pare

Castigatorul Oscarului in 2005 pentru cel mai bun film strain, a doua premii la Venetia si a multor distinctii europene vorbeste despre dragoste si sinucidere in filmul "Marea Dinlauntru". Se pare ca problema eutanasiei este una din cele mai arzatoare pentru lumea contemporana, iar pledoariile filmice pentru ea sunt, uneori, cat se poate de convingatoare. in filmul lui Alejandro Amenabar (ca si Clint Eastwood in Million Dollar Baby, alta pelicula tocmai oscarizata), respectul vointei aproapelui de curmare a propriei vieti cantareste mai greu decat viata insasi; facilitarea realizarii acestei optiuni este vazuta ca expresie maxima a iubirii. Si totusi, in ambele filme, prietenul iubitor care si-a asumat greutatea acestui gest se afla intr-o mare sovaiala in a-l duce la indeplinire. Filmul este o scriitura inteligenta si polifonica asupra prieteniei, iubirii si solidaritatii umane, centrate in jurul unui personaj care si-a pierdut de mult libertatea de a se misca. Primul semn de viata pe care il observam la o persoana tintuita la pat este privirea: expresie maxima a interioritatii. Daca vorbele pot minti, privirea, cu mult mai anevoie; apatia, secatuirea de viata sau, dimpotriva, dorinta de a o trai razbat, in primul rand, prin pupilele ochilor. Ochii lui Ramon (Javier Bardem), tintuit la pat de treizeci de ani, dar ingrijit cu devotament de familia fratelui sau, de o asistenta-psiholog si vizitat mereu de prieteni, emana o calda empatie, cenzurata uneori de ironia cordiala a unor replici, neavand alt scop decat o mai mare apropiere de sufletul vizitatorilor sai. Este, cu alte cuvinte, un barbat simpatic care, in pofida neputintei trupesti, emana forta si magnetism: a avut taria de caracter de a depasi lamentariul, de a birui mizantropia si malitia pe care marile tragedii le lasa in sufletul celor slabi. De tanar s-a facut marinar, pentru a cunoaste libertatea celor ce cutreiera lumea; tot marea i-a luat libertatea, in urma unui plojeu imprudent facut intr-un vad de laguna. Femeile, venite sa-l sustina moral, se indragostesc de el si se cearta in a obtine intaietatea de a fi in prezenta lui. in fundalul acestor iubiri tulburatoare, iubirea blanda si rabdatoare a familiei fratelui sau, niste oameni simpli, agricultori truditi, care au grija ca bolnavului sa nu-i lipseasca nimic. Cumnata sa, Manuela (Mabel Rivera), se invarte intre bucatarie si capataiul lui Ramon. Javi, fiul acesteia, il ajuta sa-si consemneze gandurile (pe care nu prea le intelege) pe hartie. Cu toate ca ii respecta optiunea, nimeni dintre ei nu e de acord, principial, cu ideea sinuciderii; simt cu totii, chiar daca argumentele le lipsesc, ca este un fel de nelegiuire. Ce fel de "moarte cu demnitate", cum ii zic Ramon si avocatii, este asta? O exprima cel mai bine batranul sau tata: "O durere mai mare decat moartea unui fiu este ca el insusi sa-si doreasca moartea".
(Textul integral poate fi citit in "Adevarul literar si artistic" din 12 iulie 2005)