Adriana Trandafir a fost desemnată cea mai bună actriţă la Festivalul de Film din Cipru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa a primit distincţia pentru rolul din filmul „Europolis", producţia fiind recompensată în cadrul evenimentului şi cu premiile pentru cea mai bună imagine, cea mai bună muzică şi cele mai bune decoruri

Lansat în cinematografele din România în noiembrie anul trecut, „Europolis" în regia lui Cornel Gheorghiţă a fost recompensat cu mai multe premii, la Festivalul Internaţional de Film din Cipru, informează Medifax. Cea mai bună actriţă, cea mai bună imagine, cea mai bună muzică şi cele mai bune decoruri sunt distincţiile pe care pelicula le-a obţinut la cea de-a şasea ediţie a festivalului.

Adriana Trandafir, interpreta rolului principal, este Magdalena, o femeie din Sulina ce primeşte vestea că fratele său Luca, pe care îl ştia dus demult, a murit în Franţa, iar ea trebuie să plece pentru a recupera corpul. Pe drum, Magdalena este însoţită de fiul ei, Nae (interpretat de Áron Dimény).

Ajunşi la celălalt capăt al continentului, pe malul Atlanticului, cei doi îl întâlnesc pe şamanul Ata (Joseph Otteno), prietenul cel mai bun al lui Luca, ce le dezvăluie ultima dorinţă a acestuia înainte să moară. Moartea lui Luca le marchează drumul de întoarcere mult mai mult decât Magdalena şi Nae şi-ar fi putut închipui.
O coproducţie România/Franţa lungmetrajul va fi lansat oficial în Franţa pe 2 noiembrie, fiind distribuit de Kanibal Films.

Regizor, producător, scenarist, Cornel Gheorghiţă este, de 20 de ani, profesor la ESAV (Ecole Supérieure d'Audiovisuel - Universitatea Toulouse II), iar din 2001, la ESMA (Ecole Supérieure des Métiers Artistiques), în Toulouse. Printre filmele semnate de el până în prezent se numără documentarele „Fanfaron Fanfaron", „Mascarade" şi scurtmetrajele „Epava", „Ziua începe noaptea", „Luna Pork", „Say Joe" etc.

„Europolis" a primit premiul HBO/TIFF 2005 pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj, fiind şi printre scenariile premiate în 2008, la Paris, la Festivalul European de Film Independent (ECU).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite