Adio, Căpitane Corbul!

Vintilă Corbul a plecat dintre noi cu sufletul împăcat. A rămas opera, la fel de tânără ca autorul său Când am aflat despre proiectul publicării integrale a vastei opere a lui

Vintilă Corbul a plecat dintre noi cu sufletul împăcat. A rămas opera, la fel de tânără ca autorul său

Când am aflat despre proiectul publicării integrale a vastei opere a lui Vintilă Corbul într-un termen incredibil de scurt, ne-am speriat. Noi, cei din echipă: manageri, redactori, traducători, tehnoredactori, plus corecturile reunite de la "Adevărul" şi "Click".

Nu am întâlnit însă pe cineva să fie sceptic, să aibă îndoieli privind succesul proiectului. Mergeam la drum cu un mare maestru al scrisului. Aşa că, măcar eu, unul, nu am început să-l citesc pe autor, ci să-l devorez. Pentru că nu mai era timp să-l percepi, trebuia să-l respiri. La întâlnirea din redacţia "Adevărului" aveam la activ câteva lecturi: "Căderea Constantinopolelui" şi "Cenuşă şi orhidee la New York", făcute cu ani buni înainte, şi "Babel Palace", "Asediul Romei", proaspete. Percepusem deci două direcţii ale prozei sale: romanul istoric care stă alături de cele scrise de Dumas, Druot, Sienkiewicz, Toman, Feuchtwanger etc., şi romanul de aventuri petrecut într-o lume plină de străluciri, luxoasă şi luxuriantă, numită "lume bună".

Cred că primul lui roman scris, după declaraţiile sale, pe la 13 ani, conţine mulţi germeni ai viitoarei opere. A se vedea chiar finalul din "Babel Palace", unde un comunist aruncă în aer întregul hotel cu lumea lui "coruptă", ceea ce denotă un vizionarism istoric remarcabil. Adaug doar că ultimul roman, neterminat, închide cercul. Se cheamă "Ciuma roşie".

O întâlnire memorabilă

Întâlnirea celor care lucrau la opera Maestrului, cea din redacţie - prima şi ultima întâlnire -, a fost caldă, lungă şi memorabilă. Atât cu subsemnatul la interviul care, de altfel, a rămas ca "ultimul interviu cu Vintilă Corbul", cât mai ales la contactul cu "echipajul". Căci mi-l închipuiam atunci când vorbea celor care-i îngrijeau opera ca pe un căpitan de vas. Zău, chiar îi puneam un chipiu alb de marinar, imaginar, şi îi venea bine.
Căpitanul era gata pentru a ridica ancora.

Echipajul se agita pe covertă sau în cala navei, se făceau ultimele pregătiri. Ne-a mărturisit că era emoţionat fiindcă are atâta tinereţe în jurul său. Căci, spunea, o parte din eroii săi preferaţi - vezi "Extaz, moarte şi rock and roll"- sunt chiar tineri, foarte tineri şi foarte capabili, beneficiari - în America - ai avantajului de a-şi administra singuri averea făcută, chiar dacă sunt minori. O spunea cu farmec, vitalitate şi umor. Deşi avea peste 90 de ani, arăta ca un tip distrat, emoţionat, haios. Nu ca un bătrân legendarian şi sfătos. El, Căpitanul nostru...

... Azi, a rămas undeva, pe uscat. Corabia şi echipajul merg în continuare, pe mare. Adio, Căpitane Corbul!

Varianta audio a ultimului interviu acordat de Vintilă Corbul - (partea I)

Varianta audio a ultimului interviu acordat de Vintilă Corbul (partea a II-a)

Varianta audio a ultimului interviu acordat de Vintilă Corbul (partea a III-a)