„Adevĕrul”, ziarul premierelor

Gazeta fondată de Beldiman a revoluţionat presa românească. Se spune că progresele presei româneşti sunt, de fapt, progresele ziarului „Adevĕrul”, el fiind, în proporţie copleşitoare, responsabil cu schimbările.

Dacă aruncăm o privire retrospectivă asupra începuturilor şi asupra istoriei ziarului „Adevĕrul”, vom vedea că gazeta fondată de Alexandru Beldiman a fost întotdeauna înaintea timpului său.

O publicaţie a premierelor, asta e clar: „Adevĕrul” e primul ziar românesc care introduce caricatura de presă, primul ziar care publică o telegramă directă din străinătate, primul ziar cu palat redacţional, prima instituţie de presă din ţară care introduce maşina de cules, adică linotipul.

Inovaţiile „Adevĕrului” sunt preluate, mai apoi, de celelalte câteva publicaţii din ţară, iar presa românească se modernizează.

În 1892, prima caricatură

Reapărut, în 1888, în baza unui credit de câteva zile acordat de un tipograf, cu o redacţie alcătuită din oameni inimoşi şi buni scriitori, dar lipsiţi cu totul de îndemânarea gazetărească (nu se ştia pe-atunci de-aşa ceva), „Adevĕrul” a dus-o destul de greu în primii ani şi n-a îndrăznit, cu finanţele mărunte de care dispunea, să ia hotărâri îndrăzneţe.

În februarie 1892, însă, după patru ani de trai scăpătat şi de grijă pentru apariţia ziarului de mâine, „Adevĕrul” face o mişcare curajoasă: tipăreşte, o dată pe săptămână, câte o caricatură, satirizând pe puternicii zilei.

În volumul „25 de ani de acţiune Adevĕrul (1888-1913)” aflăm şi detalii: „E silit, însă, să efectueze clişeele în străinătate, pentru că nici un zincograf din Bucureşti nu îndrăzneşte să... comită un asemenea delict”.

Telegramă directă din Paris

Doi ani mai târziu, în iunie 1894, cu prilejul asasinării preşedintelui francez Sadi Carnot şi a alegerii noului preşedinte, Casimir Périer, „Adevĕrul poate publica o telegramă directă din Paris, semnată de V. Jaclard, redactor la Justice. Inovaţia face o profundă impresie în toată ţara: nu se pomenise încă aşa ceva”.

Deasupra acestei corespondenţe telegrafice, publicate pe 15 iunie, găsim următoarea precizare: „Faţă cu gravitatea situaţiunei în Franţa, asupra căreia sîntem aşa de rău informaţi de depeşile Agenţiei romîne am hotărît să ne procurăm un corespondent special la Paris, - care să ne ţie în curent cu toate noile întâmplări. Prietenul nostru V. Jaclard, redactor la ziarul Justice din Paris, a bine-voit a se însărcina cu această corespondenţă”.

Portretele preşedinţilor francezi, în 1894

Pe 18 iunie 1894, un alt lucru nemaivăzut şi nemaiauzit în presa românească: „Adevĕrul” publică portretele lui Casimir Périer şi Sadi Carnot, preşedintele de dinaintea lui Périer. „Era şi aceasta o inovaţie şi ea nu se putea face fără anumite precauţiuni, căci riscai să deştepţi neîncrederea cititorilor.

Iată de ce credem interesant să reproducem următoarea notiţă explicativă, publicată în fruntea informaţiilor: «Dăm astăzi pe pagina I, portretele lui Sadi Carnot şi Casimir Périer. Persoane cari cunosc pe Casimir Périer ne asigură că acest portret este foarte reuşit şi seamănă perfect cu noul preşedinte al republicei franceze».

Cu această adnotare cititorul se putea linişti, el putea fi convins că, în adevăr, un ziar răspîndit este în stare să facă acest lucru extraordinar: să publice portretul unui preşedinte de republică, a doua zi după alegerea lui”.

Peste alţi patru ani, în 1898, ziarul inovează din nou: „hotărât să fie un înainte-mergător în toate domeniile, Adevĕrul a ţinut să inoveze şi în această privinţă: el a fost cel dintîi care a introdus la noi afişul ilustrat, această ramură artistică ajunsă aiurea la apogeu.

Un desenator ca Pal a trebuit să se expatrieze spre a găsi întrebuinţare şi, de sigur, îşi suporta cu linişte exilul, de vreme ce tocmai făcea furori la Paris”.

Palatul „Adevĕrul” de pe Sărindar

„Direcţiunea ziarului Adevĕrul vă roagă să bine voiţi a onora cu presenţa D. inaugurarea noului local din strada Serindar n. 11, care se va face în ziua de Duminică 4 Maiu, orele 2 p.m. Bucuresci, 1898”, aşa suna invitaţia la inaugurarea oficială a noii redacţii din Sărindar, cu care „Adevĕrul” chiar că a spart gura târgului.

După modelul palatului ziarului „Le Figaro” de la Paris, redacţia „Adevĕrul” era mai mult decât îţi puteai imagina, iar vizitatorii cădeau în admiraţie, chiar de la primii paşi făcuţi pe holul cel mare al palatului. „Mai ales ziariştilor străini, par’că nici nu le vine să creadă că în mica şi îndepărtata Românie, Presa să fie atît de dezvoltată şi atît de bine organizată, atît de luxos instalată”, se precizează în lucrarea „25 de ani de acţiune”.

Secţie telefonică în palatul „Adevěrul”

„Adevĕrul” are de-acum totul la îndemână, inclusiv tipografie proprie, numeroase birouri şi odăi, sunt achiziţionate rotative noi şi moderne, iar în 1907 se produce, iarăşi, o schimbare din temelii: se cumpără primele linotipuri.

Primele linotipuri din presa românească

În 1907, Constantin Mille achiziţionează două linotipuri, primele din România, furnizate de fabrica Merghenthaler din Berlin. „Din punctul de vedere al compoziţiei, Adevĕrul are gloria că, cel dintîiu din Romînia, a introdus compoziţia mecanică, în locul celei manuale. (...)

Cu chipul acesta, deodată, producţiunea s’a împătrit. Un operator mediocru poate compune uşor pe oră până la 4000 de litere, pe când cel mai bun compozitor manual nu poate produce decît cel mult 1000 de litere în acelaşi interval de timp”.

Inovaţia nu e, însă, privită cu ochi buni de lucrători tipografi, care intră în grevă închipuindu-şi că „maşinizmul, înlocuind braţele, va arunca oamenii pe drumuri”.  Iar momentul grevei e foarte prost ales, ea debutează în februarie 1907, când apăruseră deja primele semne ale răscoalelor, iar publicul era nerăbdător să afle informaţii.

Fotografie publicată în „Adevěrul” în 1894

„A trebuit multă muncă spre a se arăta greviştilor că a lupta contra maşinilor înseamnă a lucra contra progresului şi că în loc de a cere înlăturarea lor, ei pot şi trebuie să ceară avantagii de alt ordin, pe cari direcţia le oferă bucuros. Odată greva aplanată, direcţia a trebuit să mai facă un mare sacrificiu: să aştepte până când zeţarii vor fi învăţat linotipia, pentru ca munca lor să devie spornică şi rentabilă”.

Aşa-numita „sală de compoziţiune” din Palatul „Adevĕrul” avea pe-atunci proporţii impresionante: 35 de metri lungime, 14 metri lăţime, 5 metri înălţime. Foarte departe de mica prăvălie din pasajul Băncii Naţionale, unde fusese instalată prima rotativă din istoria ziarului...

Numeroşi corespondenţi în străinătate

Modernizarea continuă cu mărirea continuă a personalului redacţional şi cu dezvoltarea serviciului telegrafic al ziarului, „graţie legăturii telefonice Viena-Budapesta şi Budapesta-Bucureşti, se organizează serviciul în aşa mod ca să funcţioneze în permanenţă, astfel ca legătura dintre redacţie şi corespondenţii din cele două capitale să se poată stabili în orice moment.

Încă un progres îl reprezintă angajarea de stenografi în redacţie, pentruca convorbirile să se ia exact, cuvînt cu cuvînt. Corespondenţii din Berlin, Paris şi capitalele balcanice primesc indicaţiuni ca să comunice mai des şi mai mult”.

Pentru că da, „Adevĕrul” avea si o sumedenie de corespondenţi în străinătate, în afara celor din ţară. Şi mai şi trimitea corespondenţi speciali acolo unde se întâmplau evenimente importante, când situaţia o cerea.

„Astfel, în 1908, când cu turburarea generală produsă prin proclamarea constituţiei în Turcia, d. B. Brănişteanu s’a dus la Constantinopol, iar d. E. D. Fagure la Sofia şi Belgrad. Ambii au obţinut interviewuri foarte importante, cari au fost apoi reproduse de toate ziarele europene”.

Înaintea celorlalte ziare europene

Au rămas în istorie numeroase cazuri în care „Adevĕrul” s-a aflat înaintea unor publicaţii europene de renume. „Se ştie că la 4/17 septembrie 1911 a fost la Viena o adevărată revoluţie, izbucnită cu prilejul unei mari manifestaţii în contra scumpirii traiului. Au fost morţi şi răniţi, s’au produs pagube de milioane şi au urmat condamnări pînă la cîte doi ani de închisoare.

Turburările au început la orele 10 dimineaţa (era Dumineca) şi au continuat pînă în dimineaţa următoare. Ei bine, pe când la Viena publicul n’a putut citi amănunte de cît Luni dimineaţă, cînd au apărut gazetele cu primele ştiri, la Bucureşti, Adevĕrul a ieşit în ediţie specială Duminica, la orele 4 după prînz, adică pe cînd revoluţia era în toiul ei, şi conţinînd tot ce se întâmplase pînă la orele 3”.

Serviciul de corespondenţă al ziarului „Adevĕrul” s-a remarcat şi în timpul războiului balcanic, când “Adevĕrul a fost primul ziar din lume care a publicat proclamaţia de războiu a regelui Ferdinand {n.r. – al Bulgariei}, în momentul cînd se spera încă în evitarea războiului.

Corespondenţii străini din Bucureşti au luat-o din Adevĕrul ca s’o telegrafieze la Londra şi la Constantinopol. De asemenea corespondentul Adevĕrul a fost cel dintîi care a anunţat ruptura dintre greci şi bulgari pe chestia Salonicului, fiind în măsură a transmite ziarului său un document secret: raportul confidenţial a generalului Theodoroff către ţar, raport care a fost apoi reprodus de toată presa”.

În cazul acestui conflict, ziarul avea următorii corespondenţi: I. Rosenthal la Sofia, R. A. Guys şi Argentina Monteoru la Constantinopol, Tumbeanu la Salonic, principele Albert Ghica la Cetinge, Taletoff la Belgrad.

„Dimineaţa”, primul ziar din lume în culori

1912: la opt ani de la primul număr, „Dimineaţa“ apare în culori

Apărută în 1904, sora de dimineaţă a „Adevĕrului”, „Dimineaţa”, s-a numit mai întâi „Adevĕrul de dimineaţă”. După ce legătura cu „Adevĕrul” a intrat în conştiinţa populară, Mille a decis că e cazul ca gazeta cu „reportagii şi informaţiuni populare” să se emancipeze şi să se numească, simplu, „Dimineaţa” (decembrie 1904).

Opt ani mai târziu, Mille decide: „Dimineaţa” va apărea în culori, aşa că achiziţionează o maşină scumpă şi anunţă că prima pagină şi ultima pagină a „Dimineţii” vor fi colorate. Ideea lui Mille e pusă în practică, numai că „pe 29 aprilie 1912 (Duminică), toţi cititorii bucureşteni erau mânjiţi cu roşu, verde şi albastru”, aşa cum se aminteşte într-un articol retrospectiv publicat în „Dimineaţa”, în 1933. Încercarea măreaţă se transformase într-un eşec: maşina de tipărit nu funcţiona bine, nu fusese suficient ajustată, apariţia ziarului a fost întârziată, s-au pierdut trenurile de provincie...

„După un sfert de oră, mâinile, hainele, feţele tuturor redactorilor şi vânzătorilor erau multicolore, că cerneala nu avusese timp să se usuce”. A doua zi, ziarul se tipăreşte pe vechile rotative, se fac încercări de culoare o lună de zile, „care au stricat vagoane întregi de hârtie”, iar „Dimineaţa” apare din nou colorată pe 6 iunie 1912, de data asta fără probleme.

În volumul retrospectiv „25 de ani de acţiune” se subliniază importanţa momentului: „Unul, însă, dintre punctele culminante ale progreselor technice ale stabilimentului Adevĕrul este apariţiunea Dimineţei în culori.

Pentru a arăta importanţa acestei reforme, din punctul de vedere al technicei tipografice, trebue spus că Dimineţa este primul ziar cotidian care apare în culori - şi aceasta în toată lumea. Multe ziare au suplimente colorate odată ori de două ori pe săptămână. Nu există pînă acum nici o foaie zilnică în culori”. 

Decizii revoluţionare

Pe parcursul anilor, şirul inovaţiilor introduse de „Adevĕrul” în presa ţării continuă: „Adevĕrul” este cel dintâi care introduce afişul ilustrat, are editură, cantină, secţie de desen şi pictură, bibliotecă, arhivă, realizează numere speciale dedicate unor evenimente şi fenomene importante (număr despre revoluţia de la 1848, despre socialism, 100 de ani de la „răpirea Basarabiei”), găzduieşte expoziţii în palatul său, după cum „Adevĕrul” e o publicaţie care începe să câştige din ce în ce mai mult din anunţuri.

Prima maşină plană cumpărată de „Adevěrul” în 1895

Explicaţia e simplă: în 1905, concesionează „anunciurile” agenţiei Schulder, adică agenţia, şi nu reprezentanţii ziarului, se ocupă din acest moment de achiziţionarea reclamelor. Altă hotărâre revoluţionară. Iar în timpul Expoziţiei Naţionale din 1906, „Adevĕrul” construieşte un pavilion în care instalează o rotativă cu un mic atelier, unde tipăreşte zilnic, în văzul tuturor vizitatorilor expoziţiei, un ziar intitulat chiar aşa, „Adevĕrul la Expoziţie”.

 GREVĂ

„Adevĕrul” introduce linotipurile, adică maşinile de cules, în 1907. Inovaţia nu e privită cu ochi buni de tipografi, care decid să intre în grevă

Următorul episod:
Recordurile „Adevĕrului”